Wednesday, 23 November 2011

Vinovatia unui nevinovat


Philip Roth - Nemesis
 
Am sa trisez putin, nu am citit-o chiar atat de recent, dar simt nevoia sa vorbesc despre ea, fiindca pentru mine Philip Roth este unul dintre cei trei giganti ai literaturii inca in viata (ceilalti fiind Marquez si Llosa) ... timpul trece, si odata cu el se stinge incet-incet si memoria unei generatii, cea nascuta in anii '30, care a receptat experienta razboiului cu ochi de copil si, dupa cum stim, imaginile si experientele intiparite in copilarie sunt formatoare, ramanand pentru un scriitor filonul din care isi va extrage multe dintre sursele de inspiratie. Roth va reveni intotdeauna in cartile sale la temele fundamentale: viata, moarte, sex, batranete, degradare, vinovatie, revolta - subiectele-limita, subiectele mari ale literaturii, pe care talentul le poate transforma in carti ce vor hrani sufletul generatiilor viitoare.
Nemesis ne poarta inapoi in timp, in calduroasa vara a anului 1944. In Europa au loc luptele celui de-al doilea Razboi Mondial, de la care Bucky Cantor, eroul nostru, se simte exclus, fiind respins la controlul militar din cauza unui defect de vedere. Este insa un tanar sportiv, atletic, care are in grija un teren de sport din cartierul evreiesc al Newark-ului. Suntem intr-o vreme in care poliomielitei nu i s-a gasit inca vaccinul, avea sa se intample 11 ani mai tarziu, iar boala este cumplita, ucigand sau schilodind pe viata. La inceput, ea pare sa fie departe de linistea cartierului, iar Bucky incearca sa compenseze vinovatia de a fi ramas acasa in timp ce prietenii sai infrunta moartea pe front facandu-si cat mai bine datoria de supraveghetor al terenului, ingrijindu-se de copiii ramasi in cartier in acea vara fierbinte. 
Incet, cumplita boala incepe sa se insinueze in linistea existentei cotidiene, Bucky simte ca trebuie sa lupte cu responsabilitate si curaj, si aveam senzatia la un punct ca derularea evenimentelor avea sa urmeze o cale batatorita, cea a lui Camus din La Peste, cea a solidaritatii si sacrificiului, ca personajul nostru avea sa ramana sa infrunte boala, sa-si duca propriul razboi acasa... Dar el va dezerta si din acest razboi, si vinovatia se va amplifica, pe masura ce boala il insoteste si in tabara linistita in care plecase departe de focarul initial. 
Nu voi insista asupra tramei narative, fiindca nu vreau sa rapesc nimanui placerea de a vedea singur bulgarele rostogolindu-se, asemenea actiunii unei tragedii grecesti, in care firul epic curge din ce in ce mai apasator, mai coplesitor, spre deznodamant. 
Tarziu, vocea naratorului va capata nume si chip, fiind singurul caruia Bucky isi va destainui povara purtata atatia ani, in fata caruia isi va justifica gesturile si actiunile... O amintire a povestitorului il are in centru pe Cantor aruncand sulita, nu doar o imagine a frumusetii, increderii si sanatatii, ci si o trimitere la o povestire spusa la un foc de tabara, unde se mentiona o creatura malefica din mitologia indiana care arunca sageti in oameni pentru le aduce raul, pentru a-i pedepsi, dar oarecum si la Nemesis, zeita cu sabie, cea care are grija de ordinea si echilibrul din univers, impartind justitia, asa cum insusi personajul nostru o facuse la inceput cu micul sau univers, inainte ca balanta sa se incline de partea haosului.
Bucky nu accepta hazardul, ci cauta o cauzalitate in orice intamplare, o explicatie pe care, atunci cand nu o gaseste in exterior, o gaseste inauntrul sau. Pe undeva si eu imbratisez ideea de auto-flagelare, imi place sa cred ca detin controlul faptelor care mi se intampla si atunci cand ajung in fata ireversibilului, a neputintei de a blama ceva sau pe cineva, sunt cel mai la indemana vinovat pe care il pot gasi... Marturisesc ca am devorat cartea si nu m-am putut opri sa nu ma identific putin cu personajul, cu modul sau de a vedea vinovatia, responsabilitatea, nevoia de rascumparare a greselilor (sau ceea ce considera el a fi greselile sale) pentru restabilirea echilibrului... va spune Cantor restul :)
Admirabila este constructia personajului, remarcabila este si traducerea in limba romana a lui Radu Pavel Gheo, care reuseste sa pastreze intacte firescul si aparenta usurinta a stilului, cursivitatea si modul in care autorul sondeaza adancul naturii umane, pentru a gasi cele mai ascunse motivatii, pentru a contura un alt personaj memorabil. Poate ca Bucky nu are anvergura unui Zuckerman pe care l-am urmarit de-a lungul intregii sale existente si Nemesis nu este cu siguranta cea mai buna carte a lui Roth, dar se citeste cu multa placere si, chiar daca lasa un gust usor amar, este o tristete oarecum nostalgica, ca atunci cand iti amintesti de un strabunic pe care abia daca l-ai cunoscut, despre care poate ai fi vrut sa afli mai multe...

No comments:

Post a Comment