Friday, 16 December 2011

Impulsuri, pulsiuni, pulsatii

Julian Barnes - Puls

Imi place mult Barnes, expresivitatea lui, combinatia dintre ironia fina si melancolie, modul in care imbina in fiecare carte literatura, critica, referintele culturale. Consider Papagalul lui Flaubert sau Tour de France exemple de abordare si exprimare ideale pentru a fi urmate de un profesor de literatura care si-ar propune sa le cultive elevilor dragostea pentru lectura, chiar si pentru critica literara, sa le inoculeze si sa le orienteze placerea de a citi. De obicei, metodele adoptate de pedagogii nostri sunt aride, intepate si pretentioase, de parca scopul lor ar fi cel de a face parada de eruditie, de a epata, si nu de a sadi semintele unor viitoare pasiuni. Atunci cand nu plictisesc, intimideaza, prea rari sunt cei care le starnesc copiilor curiozitatea de a afla mai multe. 
In Puls nu este vorba  despre literatura, ci despre viata. Barnes analizeaza cu o privire atenta la cele mai mici detalii relatiile dintre oameni, cu tot ceea ce presupun ele: drame marunte, rutina cotidiana, gesturi si actiuni de zi cu zi, interese si slabiciuni individuale, infirmitati sau incapacitatea de a comunica, impulsuri de monent ce pot schimba cursul unei relatii.
Cartea are o structura simetrica, echilibrata, surprinzatoare cand ajungi sa o intelegi: avem doua parti, prima cuprinde cinci povestiri de sine-statatoare si patru intermezzo-uri, "Acasa la Phil si Joanna", ce contin discutii ale unor personaje adunate la masa, despre politica, marmelada, cancer, sex, batranete, despre framantarile si preocuparile unor reprezentanti ai clasei medii din Anglia contemporana. As zice ca sunt partile care mi-au placut cel mai putin, dand uneori senzatia de lancezeala. Chiar daca sunt sustinute cu verva, ironia si sclipirea penei lui Barnes, cumva personajele nu reusesc sa se ridice la inaltimea maestrului care le da viata, dialogurile lor fiind o simpla palavrageala la un pahar intre oameni destul de anosti. Poate ca exact asta era si ideea, caz in care i-a iesit de minune, parca ma vad, intr-un colt al camerei in care stau personajele, cascand a plictis si cu oarecare iritare in timp ce ele sporovaiesc si-si dau cu parerea despre diverse, sarind de la o idee la alta.
Celelalte cinci povestiri din aceasta prima parte sunt despre cupluri, despre ritmul vietii. Cea cu care se deschide volumul, Vant dinspre est, reia o tema pe care Barnes a mai abordat-o, in Pana cand m-a cunoscut de exemplu, aceea de descifrare a partenerului prin recuperarea trecutului sau, prin dezvaluirea a cat mai mult din viata de dinainte, ca pentru a reconstitui o imagine intreaga a celei iubite. Este un lucru care se intampla des in viata, o forma de gelozie, de acaparare a timpului de dinaintea cunoasterii partenerului, poate cu speranta de a gasi noi motive, noi calitati pentru care ne merita iubirea, dar un fapt riscant, care de cele mai multe ori poate duce la descoperiri nedorite. In pat cu John Updike arunca o privire ironica si precisa asupra lumii literare, o lume bazata de multe ori pe prietenii de fatada, dincolo de care protagonistii se afla intr-o competitie permanenta, macinata de invidii si egoism. Lumea gradinarilor prezinta un cuplu, cu gesturile si cuvintele care pot sa erodeze o relatie. In Violare de proprietate personajul, minutios si pedant, isi rememoreaza cele doua relatii esuate iar Linii ale casniciei infatiseaza un vaduv pentru care revenirea in locul din Scotia unde obisnuia sa-si petreaca vacantele cu sotia devine prilej de reflectie asupra trecutului. Toate cele cinci povestiri pulseaza la unison intr-un tempo in care rolul principal revine anxietatii, absentei, pierderii, neimplinirii, ratarii, imposibilitatii de exprimare sau de intelegere.
Si daca prima parte mi-a dat senzatia unei partituri de vioara melancolice, intrerupta la intervale regulate de acelasi refren monoton, zgomotul de fond al mesenilor invitati la Phil si Joanna, cea de-a doua parte are mai degraba aspectul unei serii de picturi flamande, Cele cinci simturi, de Gonzales Coques. Avem Auzul (Ilustratorul), Pipaitul (Complicitate), Vazul (Armonie), Gustul (Carcassone) si Mirosul (Puls), intr-o deformare a perceptiilor data de lipsa sau de excesivitatea lor. O consider punctul de rezistenta al cartii, nu doar pentru culoarea de epoca adaugata in povestiri, ci mai ales pentru constructie, pentru modul in care a gandit autorul acest element de continuitate si coeziune al povestirilor, ce defineste prin absenta personalitatile si modul in care eroii se raporteaza la lume. (Era o figura retorica parca, definirea a ceva prin ceea ce nu este... oare cum se numea?)
Cand ai in fata un autor mare, si o carte imperfecta a lui este mai buna decat cele considerate capodopere ale altor autori. Puls, chiar daca nu este cea mai buna carte a lui Barnes, merita sa fie citita fiindca... pulseaza, este plina de viata, chiar si atunci cand viata nu este vesela sau optimista. Dupa cum spune si Barnes intr-una din povestiri, "asteptarile pe care le ai fata de experienta domina si distorsioneaza experienta in sine", asa ca ma opresc, sa nu va distorsionez prea tare si sa fiti dezamagiti :).

No comments:

Post a Comment

Note: only a member of this blog may post a comment.