Monday, 13 February 2012

Bemberguiti, va rog!



Witold Gombrowicz - Cosmos

Cand am inceput sa citesc cartea asta, parca toti demonii ce m-au bantuit in anii destul de indepartati ai facultatii la cursurile de lingvistica structurala, de la Saussure la Jakobsen, au inceput din nou sa-mi dea tarcoale si m-a incercat oarecum regretul de a nu ma fi imprietenit mai mult cu ei atunci. 
Dar sa va zic cum s-a intamplat: totul incepe abrupt, cu o istorie ce ne da o familiara senzatie de continuitate, trezindu-ne atentia si curiozitatea de la primul rand: ""Sa va povestesc o alta intamplare si mai ciudata...". Naratorul, Witold, si prietenul sau Fuks isi petrec o parte din vacanta de vara caniculara (ce bine suna cuvantul asta in vremurile de acum) departe de Varsovia, intr-o pensiune de la tara. Inainte de a ajunge, calatoria le este marcata de imaginea puternica si cruda a unei vrabii spanzurate. La pensiune, Witold se va confrunta cu atractia fata cele doua tinere prezente feminine ale casei, Katasia, slujnica familiei, cu buze rasfrante si Lena, fiica gazdelor. 
Sederea nu va fi deloc una linistita, un complicat limbaj al simbolurilor facandu-si loc in desfasurarea evenimentelor, ce incep sa capete o turnura detectivistica. Apar multe obiecte ce capata sensuri ciudate, pe care povestitorul le inregistreaza cu o privire telescopica, asemenea unei camere de filmat ce zaboveste asupra detaliilor elocvente: o sageata desenata, un bat agatat de o ata, o oiste, un ac, o penita, o coaja, un ceainic sunt doar o parte dintre factorii ce prefigureaza intruziunea treptata a bizarului, impins apoi dincolo de limitele absurdului, prin detalii si imagini puternice, enumerari, repetitii, ca intr-o incercare de sistematizare si recreare a unui micro-cosmos maladiv, in care consideratiile metatextuale sunt inglobate si contribuie la insasi generarea textului. "Dar cum sa nu povestesti ex post? Oare nimic nu poate fi cu adevarat exprimat, redat in devenirea sa anonima, nimeni nu va reusi vreodata sa redea bolboroseala nasterii clipei, cum se poate ca, nascuti din haos, sa nu ne putem intalni niciodata cu el, abia aruncam o privire, si sub privirea noastra se naste ordinea... si forma... totuna."
Frazarea urmeaza cadenta evenimentelor, coerenta incepe sa se piarda si sa lase loc haosului, dialogurile sunt din ce in ce mai absurde, impulsurile primare devin mai puternice decat ratiunea sau sentimentele, dar totul are o ordine interna ce produce delectarea cititorului. Autorul se joaca cu mecanismele logicii, adevarul devine in acelasi timp minciune si afirmatia este continuta chiar in negatie: "nu era o vrabie, dar, prin faptul ca nu era vrabie, era totusi ne-vrabie, si fiind ne-vrabie, era putin si vrabie..."
 Este o poveste a carei desfasurare se construieste in timp ce se scrie (daca nu ma insel, parca teoria relativitatii lingvistice sustinea ca limbajul este cel care genereaza si organizeaza realitatea, cam cum se intampla si in Moartea si busola lui Borges). Este o carte nu atat despre o realitate, ci despre modul in care se formeaza ea, despre cum se organizeaza din haos, supozitii si sentimente. 
In postfata, traducatorul Ion Petrica incearca sa puna putina ordine in haos, oferind anumite chei de lectura si repere ale biografiei autorului in masura sa indrume cititorul nefamiliarizat cu obsesiile si complexele sexuale ale scriitorului polonez. Sunt informatii bine-venite, dar nu esentiale pentru receptarea romanului. Pana la urma, ca sa rezonezi cu Gombrowicz, trebuie sa impartasesti cu el putina nebunie sau sa te fascineze viata interna a unui text literar, ritmul in care pulseaza cand isi descopera existenta proprie, in care autorul devine doar un instrument ale unei vointe interne mai presus de el, aceea a unui geniu maret si usor pervers, ce imbina precizia unui naturalism crud cu scriitura automata avangardista. 
Definitia data de Ernesto Sàbato lui Gombrowicz, "clownul metafizic", ma face sa-l percep ca pe un Don Quijote intr-o lupta permanenta cu propria-i realitate a cuvintelor. In aceasta ultima batalie, numita Cosmos, el reuseste sa atinga apogeul inventivitatii lingvistice si al tensiunii, al dorintei de a da haosului o forma, o ordine. 

No comments:

Post a Comment