Friday, 16 March 2012

Un creion magic


Manuel Rivas - Creionul tamplarului 

Stiti creioanele acelea patratoase pe care le folosesc tamplarii? Insasi forma lor are ceva ciudat, m-am gandit intotdeauna de ce oare sunt asa, nu mi se par deloc ergonomice, dar neavand un tamplar in jur, intrebarea continua sa ramana dintre cele fara raspuns. Ce-mi veni insa cu ele?! Un astfel de creion este madlena care-i declanseaza lui Herbal, fost gardian de inchisoare in Spania regimului franchist, fluxul memoriei, pe care il urmeaza pentru a-i relata unei prostituate istoria la care a fost martor, nedreptatile pe care era obligat sa le comita in numele unui regim in care multi nevinovati au fost condamnati la moarte. Creionul a avut un traseu sinuos de-a lungul timpului: dupa ce a trecut prin mainile mai multor mesteri, a ajuns in cele ale unui pictor, care avea sa schiteze cu el portretele tovarasilor sai de carcera, apoi in cele ale doctorului Da Barca, ce-si traieste povestea de dragoste intre o inchisoare si alta, pentru a sfarsi in cele ale lui Herbal, complice la atrocitatile razboiului, care a pastrat in suflet amintirea torturilor, nedreptatilor, executiilor sumare, tradarilor, dar si pe cea a unui om ce l-a fascinat si l-a transformat radical.
Intalnirea lui cu Da Barca il pune in fata unei imagini a omului ce ar fi putut sa devina daca nu ar fi imbracat uniforma franchista, transformandu-se intr-un instrument al regimului opresiv. Puterea ascunsa in creion este un fel de energie cu care se incarca detinatorul sau, ca si cum ar prelua, odata cu el, o parte din aspiratiile si idealismul fostilor proprietari. Este ca si cum cel intrat in posesia creionului primeste tot ce a fost mai bun din sufletul celor prin ale caror maini a trecut.
Nu este deloc o poveste tipica despre razboi, filonul poetic al lui Rivas se revarsa din fiecare fraza, lipsa liniilor de dialog, chiar daca uneori creeaza putina confuzie, dau si sentimentul unui poem ce curge alternand povestea de iubire a Marisei Mallo cu Da Barca cu vocile care-i turmenteaza mintea lui Herbal, cand lasandu-se purtat de indemnurile solare ale pictorului ucis, cand posedat de Omul de Fier:
 "Omul de Fier aparea tocmai atunci cand era predispus sa primeasca niste ordine drept sfaturi. Invata sa sustii privirea si, astfel, sa domini, pentru asta trebuie sa strangi din dinti. Vorbeste cat mai putin. Cuvintele, oricat de arzatoare si de taioase ar fi, sunt intotdeauna o usa deschisa pentru diletanti, iar cei mai slabi se agata de ele ca un naufragiat de batul catargului. Linistea, insotita de gesturi precise, are un efect de intimidare. Intre oameni, nu uita, raportul se stabileste mereu in termeni de putere. La fel ca intre lupi, contactul explorator deriva dintr-o noua ordine a lucrurilor: fie dominare, fie supunere. Si incheie ultimul nasture de la uniforma, soldat! Esti un invingator. Arata-le tuturor asta."
 Intreaga istorie poate fi citita din prisma dualitatii exprimate si prin legenda Vietii si a Mortii, in care acordeoanele naufragiate isi suspina destinul, strivite de valurile marii. Asemenea tanarului acordeonist care a ales Viata, Da Barca pare protejat de un destin miraculos, ce-l smulge permanent din ghearele mortii, de un talisman dat poate de puterea niciodata explicata clar dar intuita in fiecare cuvant a creionului tamplarului. Herbal este chinuit de cele doua voci din capul sau si intreaga carte, pana la urma, este despre Viata si puterea iubirii, pe de o parte, despre Moarte, teroare, razboi, ura, pe de alta.
Imaginile creeaza o lume fabuloasa, desprinsa parca din realismul magic sud-american; sustinute de un talent incontestabil, de un simt al detaliului si al presararii anecdoticului in dozarea tensiunii si a simbolurilor, de o stapanire a nuantelor limbii rar intalnite, ajung sa te smulga brutal din "eterna indiferenta" si iti ofera, printr-un creion magic, cheia spre o fantezie in care realul se pravaleste violent, intruziv, in care aparenta si realitatea se confunda, pana la punctul unde totul pare delirul oniric al unei minti zguduite de intensitatea Istoriei, mult mai coplesitoare decat poate accepta si suporta o minte umana.  

No comments:

Post a Comment