Wednesday, 4 April 2012

Papusareasa sau marioneta?

Catalin Dorian Florescu - Zaira 

La aparitia primei editii, in 2010, cartea a avut parte de cateva cronici, nu prea multe, cred ca promovarea ar fi fost mult mai intensa daca autorul ar fi trait in tara (si ar fi avut relatiile si cunostintele necesare) si nu ar fi plecat la varsta de 15 ani in Elvetia, unde traieste si scrie, in limba germana. Oricum, asta nu pare sa-l deranjeze prea tare, deoarece a ajuns un autor apreciat si premiat in Elvetia si Germania. Il descopar abia acum, cu Zaira (2008), ultima din cele 4 carti traduse in limba romana si, din cate am inteles, singura in care autorul adopta o perspectiva feminina pentru a relata povestea. Desi scrie in germana si traieste acolo, C.D. Florescu pastreaza in suflet experienta comunismului romanesc, pe care o reinterpreteaza in romanele sale din perspectiva exilatului, al celui nevoit sa plece pentru a supravietui si sa se intoarca urmandu-si chemarea inimii.
Pornind de la titlu, gandul m-a dus imediat spre Voltaire, ma asteptam sa gasesc ascunsa intre pagini o interpretare a povestii sale in cadrul autohton, nicidecum nu banuiam ca voi gasi in ea suspect de multe asemanari cu Matei Brunul. De fapt lucrurile stau invers, dat fiind ca Polirom-ul a tradus Zaira in 2010 iar Brunul lui Teodorovici, care mi s-a parut la momentul citirii ceva proaspat in peisajul literaturii romane, in 2011. Daca as fi citit mai intai Zaira poate ca nu m-as fi entuziasmat atat de usor de Brunul autohton. 
Zaira noastra este o... ati ghicit, papusareasa, insa pana a ajunge acolo este o nepoata rasfatata ce-si traieste copilaria la conacul bunicii apoi, odata cu venirea comunistilor la putere, fiica unei familii persecutate de regim, iubita barbatilor ce vor trece prin viata ei, mama unui copil cu care n-a putut sa comunice niciodata, bucatareasa si administratoarea unui restaurant american. In primul rand insa, Zaira este marioneta manevrata de mana ascunsa a destinului. Ironia face ca ea, cea considerata intr-o vreme cea mai buna papusareasa din Timisoara, poate chiar din tara, sa nu fie dintr-un anumit punct de vedere deloc mai presus decat papusile pe care le manevreaza, sa nu-si dea seama de manipularile si ajustarile destinului ce-i sunt permanent puse in cale, izvorate dintr-o ura veche. 
Dincolo de a fi cartea Zairei, a unei femei nascute in Romania interbelica, fugind in America din Romania comunista si revenita acolo de unde a plecat in cea post-decembrista, Zaira este cartea unui secol in care evolutia personala poate fi dirijata prin simpla actionare a unor resorturi dincolo de puterea de intelegere si previziune a celui manipulat, o epoca intunecata, cand nimeni nu-si putea controla destinul. Insa la aceasta concluzie ajungi abia dupa ce ai citit cartea, cand constati ca ai fost martorul unei iluzii, al unei magii care te-a tinut cu sufletul la gura atatea pagini, cand credeai tot timpul ca o femeie curajoasa, puternica, este in stare sa tina in maini itele incurcate ale propriei sorti, sa-si puna singura ordine in viata. 
Zaira este o calatorie frumoasa, alerta, surprinzatoare in istoria secolului 20, alaturi de un personaj  puternic si placut, poate nu la fel ca ludicul var Zizi, plecat prea devreme din viata ei, dar care, in drumul sau prin lume, isi cladeste lupta, speranta, curajul, iubirea, melancolia, temerile, fragilitatea pe mirosurile divine ale mancarurilor Zsuzsei... ca un abur se vor risipi cu toate in vant, intr-o permanenta descoperire de sine. 
Nu vreau sa divulg prea multe din poveste, ea exista, se intinde pe vreo 70 de ani, este inevitabil cand ai in fata o carte de o asemenea densitate epica sa-ti fi dorit in in anumite momente ca punctul de interes al cititorului sa nu coincida cu cel al autorului,  sa fie mai dezvoltata o scena sau sa se renunte la altceva, dar pe ansamblu se citeste ca un roman de aventuri care emotioneaza si starneste imaginatia, cu intorsaturi uneori surprinzatoare. Autorul trece testul si cand vine vorba de una din cele mai mari provocari, aceea de a spune o poveste din perspectiva feminina, personajul pe care il creeaza imi este mult mai aproape decat femeile create de autoare femei care tind sa se melancolizeze sau sa se isterizeze prea mult. Stilul este alert, cu fraze scurte, care ajung uneori sa capete un alt sens citite retrospectiv, anticiparile trezesc curiozitatea dar nu te lasa sa intrevezi intorsatura pe care o va lua actunea. O carte placuta, care reconstituie o epoca dureroasa de care este bine din cand in cand sa ne aducem aminte.

No comments:

Post a Comment