Wednesday, 30 May 2012

Cine este Louki?


Patrick Modiano - Dans le café de la jeunesse perdue

M-am hotarat sa fac putin lobby unui scriitor mai deloc tradus dupa anul 2000 la noi, pentru a arata si eventualului cititor nefrancofon ca literatura franceza contemporana  nu se limiteaza tematic la cinismul si alienarea generate de frustrari sexuale, cum ne-ar lasa poate sa credem autori prea intens mediatizati in ultimul deceniu, precum Bruckner sau Houellebecq. 
Probabil ca Dans le café de jeunesse perdue nu este cea mai buna carte a lui Modiano, care a primit in 1978 premiul Goncourt pentru o alta, tradusa si la noi in '81 de editura Univers in colectia Globus cu titlul  Strada dughenelor intunecoase, dar este una dintre cele mai recente (2007) si abordeaza una din principalele teme ale sale, reconstituirea unei identitati prin amintiri, pastrand muzicalitatea poetica a frazei (imi creeaza cumva aceeasi emotie ca si poezia lui Pavese, unul dintre poetii mei preferati) ce defineste stilistic literatura sa, in curgerea lina si melancolica a unei atmosfere reconstituite pe patru voci: cea a unui student la Mine, a unui detectiv privat, a eroinei si a unui iubit al sau. 
Este cartea care ne introduce in lumea pariziana a boemei anilor '60, prin cafeneaua Condé, centrul unei lumi formate din studenti si scriitori aspiranti la gloria literara, in mijlocul careia se insinueaza discreta, dar obsedanta in acelasi timp, prezenta fascinanta  lui Louki, o tanara aparuta de nicaieri, care intriga si starneste imaginatia prin misterul de care se inconjoara prezenta sa. Cartea reuseste bine sa transmita nostalgia acelor ani, cu conurile lor de umbra, cu incarcatura emotiva a unui moment pierdut, fixat in timp, din care doar ecourile razbat pana la noi. La Condé fiecare isi poate inventa propria biografie, identitatea la care viseaza.  In fiecare zi, unul dintre clientii cafenelei noteaza cine a trecut pe acolo, cat a stat, fixand in spatiu si in timp, asemenea unor fotografii, o prezenta efemera, un moment trecator. Unele dintre personajele care o evoca o cauta, altele o iubesc, pentru fiecare insa Louki reprezinta un ideal imposibil acum de atins, in tineretea ei enigmatica, o fiinta dezradacinata hoinarind printr-un Paris pe care Modiano il cunoaste in cele mai mici detalii, impregnat de prezenta ei, la fel de strain si in acelasi timp prietenos, melancolic si dulce-amarui. 
Asemenea vocilor ce-i reconstituie imaginea din fragmente, nici eu nu stiu sa va spun prea multe, fiindca Louki este unul din acele personaje alunecoase, pe care nu prea stii de unde sa-l apuci. Intra in prima pagina pe usa si iese in ultima pe fereastra, tot ceea ce se petrece intre timp, dincolo de vidul interior ce pare sa-i jaloneze parcursul, este doar perspectiva exterioara, evocarea unor personaje ce si-au intersectat la un moment dat pasii cu ea si nici chiar propria-i poveste nu ne ajuta sa intelegem prea bine cine este Louki, fata care-si poarta prin lume secretele, un alt nume, o alta viata, traind clipa si reinventandu-se permanent.
Poate cea mai interesanta dintre vocile ce ne povestesc trecerea lui Louki prin lume este cea a unui tanar student care a iubit-o, Roland,  pasionatul de Eterna Reintoarcere si de zonele neutre ("Il existait à Paris des zones intermédiaires, des no man's land où l'on était à la lisière de tout, en transit, ou même en suspens. On y jouissait d'une certaine immunité. J'aurais pu les appeler les zones franches, mais les zones neutres était plus exact. Un soir, au Condé, j'avais demandé son avis à Maurice Raphaël puisqu'il était écrivain. Il avait haussé les épaules et m'avait lancé un sourire narquois : "C'est à vous de savoir, mon vieux...Je ne comprends pas très bien où vous voulez en venir...Disons "neutres" et n'en parlons plus...". Le square Cambronne et le quartier entre Ségur et Dupleix, toutes ces rues qui débouchaient sur les passerelles du métro aérien appartenaient à une zone neutre, et ce n'était pas un hasard si j'y avais rencontré Louki.") ; cei doi viseaza impreuna la eterna reintoarcere, la reintegrarea in ciclul cosmic si abolirea timpului, traind cu impresia ca nu fac decat sa repete gesturi pe care le-au facut candva, ca totul s-a intamplat deja. 
In procesul caleidoscopic de intelegere si definire a personalitatii lui Louki, asistam la un demers contradictoriu: exista, pe de o parte, dorinta de evadare dintr-un trecut diferit de cel imaginat (o permanenta fuga, de acasa, de langa o mama mai mult absenta, fuga de langa un sot care nu intelege motivele), pe de alta nevoia de reconstituire, de retraire a unei clipe eterne, care sa inglobeze intreaga viata. O vad pe Louki ca pe o "sora" a Albertinei lui Proust: nicio interpretare nu ofera explicatie si cu cat incercam sa sapam mai adanc pentru a-i revela prezenta cu atat ne afundam mai mult in incapacitatea de a intelege, asa ca prefer sa ma opresc aici si sa va las sa-i deslusiti singuri misterul.

1 comment:

  1. Intre timp, cartea a fost tradusa si in limba romana, la editura Art.

    ReplyDelete