Wednesday, 23 May 2012

Familia Addams? Nuu, familia Collins


Dark Shadows (2012) 


De la o vreme, Tim Burton merge pe o reteta care se pare ca-i face mare placere: actorii sai fetis, Johnny Depp si Helena Bonham Carter, o poveste dark, filmata in tonuri cenusii, intr-un decor gotic si mult supranatural: vrajitoare, vampiri, varcolaci, fantome. Tocmai de aceea, ca spectator simti ca primesti oarecum ceea ce ar trebui, lucrurile la care te asteptai de la Tim Burton, magia pe care o transpune in imagini combinata cu verva si spiritul lui Johnny Depp, cu un scenariu din care nu lipsesc momentele tensionate si replicile amuzante, comicul de situatii provocat in special de inadaptarea la tehnologia epocii a unui vampir batran de 200 de ani care se trezeste in America anilor '70 dupa ce fusese ingropat de o vrajitoare razbunatoare si lupta acum sa-si protejeze descendentii si sa-si regaseasca iubirea. 
Cum se intampla de multe ori in ultima vreme, Depp cam duce in spate tot filmul, intr-o recreare a unei combinatii de roluri dintre Edward Scissorhands (tot un fel de monstru este, un vampir indragostit de o muritoare, pe care, stiind-o vulnerabila si expusa razbunarii, se teme sa nu o raneasca, incearca sa o protejeze, ceea ce ii confera aceeasi aura de erou romantic trist si bantuit de temeri) si Sweeney Todd (eroul ranit in dragoste revenit de dincolo de moarte pentru a razbuna moartea iubitei si a pune capat blestemului ce i-a lovit familia). 
Poate ca daca nu as fi vazut aceste filme sau Corpse Bride, povestea m-ar fi furat, dar asa, chiar daca regasesc ceva familiar si placut, imi dau seama ca ii lipseste prospetimea, ca filmul este doar o alta reciclare a temelor dragi lui Burton, pe care le-a regasit in serialul de televiziune cu acelasi titlu din anii '66-'71. Pentru ca tributul sa fie si mai evident, cativa dintre actorii din serial (printre care si interpretul rolului principal de atunci, Jonathan Frid, care a murit acum o luna la varsta de 87 de ani) apar ca figuranti, in scena petrecerii de la castelul Collins, unde atmosfera este intretinuta de "cea mai lipsita de sex appeal femeie" din lumea rockului, Alice Cooper :). In afara de vreo 2 secvente cam prea trase de par, inclusiv finalul à la Twilight (continua sa ma obsedeze filmul asta, desi il cunosc mai mult din trailere, dar singurul "episod" pe care l-am vazut, primul, mi-a traumatizat atat de mult neuronul, de la scenariu si regie pana la jocul actorilor, si atat de disproportionat mi s-a parut succesul lui in raport cu calitatea incat mi-l iau tot timpul ca etalon al gafelor/tampeniilor/stupiditatii in cinematografie, asa ca orice asemanare tinde sa-mi provoace fiori neplacuti), povestea curge fara surprize prea mari sau revelatii, poate ca membrii familiei ar fi putut fi conturati ceva mai bine, sunt cam stersi in raport cu Barnabas, care captureaza intreg ecranul si ii face sa nu prea conteze.
N-as sti exact sa va spun ce m-a deranjat: faptul ca filmul se scalda intr-un amestec horror-fantasy fara a deveni nici una, nici cealalta, previzibilitatea si redundanta povestii, absenta unei atmosfere dark reale, care-i iese lui Burton mult mai bine decat o parodie a acesteia, cum avem aici, desi nu lipsesc ingredientele principale, de la castelul izolat bantuit de fantome, cripta familiei, pana la machiaje, costume, accesorii si... Alice Cooper, care acum vreo 40 de ani, cand se presupune ca e plasata actiunea filmului, ar fi trebuit sa arate putin mai tinerel. Eva Green este stralucitoare in rolul sau negativ (dar oare este cu adevarat negativ? iubirea in sine nu este o scuza suficienta pentru actiunile extreme?), la fel si Depp, ca vampir simpatic (capabil totusi sa ucida cu sange rece oameni pasnici si nevinovati, sa fie el personajul pozitiv?) si protector al familiei. Neexistand bine si rau absolut, poti sa ai tendinta sa empatizezi cu vrajitoarea Angélique, desi lupta ei este atat de ostentativ pierduta din start.
 Ar mai fi de mentionat nuantele intunecate marca Tim Burton, atmosfera de flower-power decadent, efectele CGI, jocurile de cuvinte care i-au scos peri albi traducatorului, fara sa le fi dat de cap, spatiul lasat pentru un eventual sequel... pe care il vad putin probabil.

No comments:

Post a Comment