Monday, 7 May 2012

Roman? Poate. Natural? Absolut

Gheorghi Gospodinov - Un roman natural

Carticica asta, din pacate prea scurta, doar vreo 150 de pagini extrem de aerisite, a fost o gura de aer proaspat si mi-a deschis ochii asupra literaturii bulgare contemporane, pe care o ignoram pana acum. De fapt, cred ca singurii autori de origine bulgara pe care-i rasfoisem candva, mai preocupati de discursul literar si de critica decat sa scrie literatura propriu-zisa erau Tzvetan Todorov si Julia Kristeva (care a incercat si ceva romane, dar nu m-a tentat). Asa ca se poate spune ca acest Gheorghi Gospodinov este primul autor propriu-zis de literatura care-mi cade in mana, un scriitor tanar, comparat de unii cu Salinger sau cu Flaubert. Eu, ca de obicei, gasesc comparatiile cu alti autori cam excesive si fortate, dar probabil unii (si ma refer la editori) au nevoie neaparat de o plasare in vecinatatea unor nume consacrate pentru a trezi interesul publicului.
 N-as numi cartea asta chiar roman, desi m-am obisnuit cu stilul postmodern de a combina registrele, temele, de a autofictionaliza si metatextualiza, de a-si deghiza interesele variate in divagatii uneori stiintifice, alteori intimiste, de a schimba perspectivele si naratorii incercand sa-si surprinda sau, dupa caz, sa-si confuzeze cititorul, de a revolutiona formulele de exprimare literara, negand cuvintele, dar tesandu-le astfel incat sa creeze o poveste cu tot atatea fatete cate au ochii unei muste. 
Un roman natural este o carte despre o carte care povesteste o intamplare: eul narator se confunda, dupa cum si numele povestitorilor sunt aceleasi si coincid, deloc intamplator, cu numele autorului cartii, Gheorghi Gospodinov. Un barbat divorteaza si resimte despartirea de sotia insarcinata ("Copilul sotiei mele. Iata un exemplu de propozitie corecta gramatical si totusi profund gresita. Intre mine si sotia mea se afla un copil. Si el da din picioare impotriva mea.") ca pe un gol, creandu-i un sentiment al absurdului, al mediocritatii din care doar cuvintele il pot salva. Un altul, devenit naturalist, pasionat de viata, obiceiurile si mai ales limbajul mustelor, isi rememoreaza copilaria si tineretea din anii '70-'80 intr-o enumerare de secvente ce devin din ce in ce mai precise si mai detaliate cu inaintarea in varsta. Barbatul cu balansoarul se hotaraste sa devina cersetor pentru a putea scrie un roman bun. Sa fie personajul care, la inceputul cartii, decretase ca-si doreste sa scrie un roman format doar din inceputuri, asa cum membrii experimentului Oulipo isi impuneau tot felul de constrangeri cautand in literatura potentiala noi modalitati de exprimare, acelasi cu editorul care primeste manuscrisul cersetorului?! O dedublare a personalitatii, un alt chip al omului in cautarea celor mai bune forme de exprimare?
Romanul natural nu este un experiment literar plictisitor, cum poate parea din prezentarea mea, destul de incalcita data fiind confuzia pe care mi-a starnit-o pe alocuri, ci o carte care incita, fie ca esti sau nu de acord cu unele "verdicte" ale personajelor, plina de observatii spumoase, bine scrisa, cu pasaje amuzante, cu asociatii surprinzatoare. Fara a va rapi nimic din savoarea lecturii, uitati numai cateva din temele atinse intr-o carte care-si propune sa incalce orice conventie literara, sa dea de pamant cu logica asteptata de la un roman si sa se comporte natural, fara a respecta pedanteria literara ce i se pretinde unei carti care se vrea serioasa:  o contributie la o istorie naturala a WC-ului (nu, nu va ganditi la ceva in genul dizertatiei lui Dali despre defecatie si flatulatie), despre rolul pisicilor intr-o casnicie, observatii despre muste ("Ce fel de roman ar iesi daca am convinge o musca sa povesteasca?" probabil ceva la fel de ramificat si savuros ca si cel de fata), despre scris, limbaj, roman, facand conexiuni neasteptate intre domeniile de interes ale personajelor cartii, strecurand accente poetice in imagini banale. De exemplu: 
"Ca sa scrii un Roman natural, trebuie sa fii in permanenta cu privirea atintita spre lumea vizibila. Si sa descoperi asemanari. Verzele repeta in fiecare an moda de pe timpul Mariei Antoaneta cu gulerele ridicate. Sau poate Maria Antoaneta avea ochi pentru verze. Cine stie daca nu cumva istoria e influentata de botanica sau botanica de istorie. Romanul natural nu face asemenea delimitari. Ieri piata era plina de Marii-Antoanete decapitate."
Totul ar fi fost perfect cu o redactare / traducere mai ingrijita, am gasit formulari neglijente de genul "pana si lampa nu o aprindea noaptea" si inca vreo cateva, nu stiu daca sa le numesc scapari sau particularitati ale limbii moldovenesti, dat fiind faptul ca Un roman natural a aparut la editura Cartier din Republica Moldova. Nu sunt multe si nici nu contribuie in mod decisiv la receptarea textului asa ca, daca va plac cartile "cu suflet", asta este una dintre ele, chiar daca sufletul ei este unul destul de complicat, cand proaspat si ludic, cand meditativ si grav, cand ascunzandu-si hazul de necaz in spatele unor verdicte stiintifice. In plus, este o carte care te face sa te simti mai destept, dar sa te simti si coplesit de propria-ti ignoranta, sa vrei sa o recitesti, fiindca multe detalii si conexiuni scapa la o prima lectura... si la a doua... si la a treia chiar... Dar e natural sa fie asa.

No comments:

Post a Comment

Note: only a member of this blog may post a comment.