Tuesday, 5 June 2012

Eu beu si beu putin cate putin...


Venedikt Erofeev - Moscova-Petuski

Intre Moscova si Petuski sunt 125 de km, transformati intr-un ocean de vodca, intr-o meditatie poetica dincolo de durere si betie, intr-un abis ce se casca in sufletul personajului alter-ego al autorului, pe care simte nevoia sa-l umple cu alcool, pentru a uita, pentru a-si aminti, pentru a vedea, pentru a muri. Amestecul fantasmagoric de viziuni grotesti si tragice, de personaje amenintatoare sau prietenoase, jaloneaza o calatorie simbolica, dinspre lumea aceasta spre cealalta, construita din imagini halucinante, arbitrare ("Asa-i ca in succesiunea ridicarilor si caderilor, a extazelor si nenorocirilor fiecarui om nu exista nici cea mai mica aluzie la regularitate?") ca si cum intregul univers conspira pentru ca Venicika sa nu-si atinga scopul, sa nu ajunga la iubita si copilul sau: satana, sfinxul, eriniile, demonii interiori, chiar si ingerii ii ies in cale intr-o imbinare de fantezie onirica si realism brutal. 
Venicika este un betiv metafizic aflat intr-o relatie de dragoste-ura cu propria persoana, cu poporul sau, depozitarul neinteles al "tristetii universale" ce-si ineaca incertitudinile in cele mai variate tipuri de alcool, de la traditionalele Zubrowska, bere, Xérès, vin pana la mai exoticele vodca cu sunatoare, cu coriandru, cu chimen sau la explozivele si savuroasele (doar literar, nu incercati asa ceva acasa) cocteiluri Balsamul Canaanului, Spiritul Genevei, Lacramioara argintie, Maruntaiele catelei. 
Cartea e densa in referinte literare si religioase (marturisesc ca mi-au cam scapat, noroc cu postfata traducatorului Emil Iordache, imi mai limpezeste putin intertextul si-mi descifreaza reteta cocteilului reprezentat de acest "poem" dupa cum il categoristeste chiar autorul). Ametesc doar citindu-le, nu stiu daca un pahar de ceva tare mi-ar mai fi limpezit organul receptarii, n-am incercat.
Erofeev reuseste prin personajul sau sa fie sarcastic, dramatic, comic, grotesc, sa exprime inconfortul de a trai intr-o societate unde toti au ochii goi, dand glas prin incertitudinile sale tragediei sufletului uman. Uneori ele intristeaza, alteori starnesc un zambet sau un hohot de ras (sa fie plans?): "Fireste, toti cred ca-s om rau. Dimineata, dupa betie, si eu am aceeasi parere. Insa nu poti avea incredere in parerea unui om care n-a apucat sa se dreaga!"
Unele comparatii cu biografia autorului sau cu oranduirea muncii autohtone sunt inevitabile. Venicika fusese dat afara de la lucru fiindca introdusese "sistemul imoral de grafice individuale". Intr-un sistem al muncii similar cu cel al Doreilor nostri, prin care un cablu era ingropat intre un joc de carti si o sticla de vermut, dezgropat in aceleasi conditii a doua zi si desfasurat pentru a se usca in cea de-a treia,  procedeu reluat iar si iar, simplificarea procesului muncii a constat in scoaterea din circuit a cablului si intocmirea graficelor performantelor alcoolice din timpul lucrului, pentru a studia, pe baza lor, sufletul subalternilor. Spre deosebire de el, adevaratul Erofeev a scris acest poem in timpul lucrarilor de montare a cablurilor. Mult mai profitabil, si pentru el, dar mai ales pentru noi, cititorii :)
Este uimitor cat de multe reuseste sa condenseze cartea in cele 150 de pagini ale sale, urmand parcursul initiatic al unui drum greu de prevazut. Cateva detalii despre autor lamuresc o parte din biografia personajului: lucreaza orice si nu are domiciliu fix. Iubeste literatura si muzica interzise de regim. Este un campion al intrecerilor de baut si nu se imbata. Se casatoreste si traieste impreuna cu sotia, soacra si o capra intr-o izba din apropiere de Petuski. Are un fiu, se recasatoreste, in 1990 moare in urma unei tumori dupa ce regimul ii refuza plecarea in Franta pentru a se opera. Auto-povestindu-se in poemul sau, Erofeev isi asterne pe hartie propriile angoase, propria imagine a unei Rusii diforme si tirane, un strigat lipsit chiar si de speranta unui maine mai bun: 
"Iar tineretul asta neghiob, care vine in urma noastra, parca nici n-ar observa misterele existentei. Nu are destula minte si initiativa si eu ma indoiesc in general ca ar avea ceva in creier. Ce poate fi, de pilda, mai plin de noblete decat sa experimentezi pe tine insuti? La anii lor, as face asa: joi seara as bea pe nerasuflate trei litre si jumatate de carcalete - as bea si m-as culca fara sa ma dezbrac, numai cu un singur gand: am sa ma trezesc vineri dimineata, sau n-am sa ma trezesc?"
Daca intregul poem ar fi un vin bun, pentru potentarea buchetului recomand consumul insotit de platouri muzicale pe baza de Vysotsky - am pastrat grafia engleza pentru a va face mai usoara cautarea ;).

No comments:

Post a Comment