Monday, 16 July 2012

Un alt inceput


The Best Exotic Marigold Hotel (2011) 

Cum ma dau in vant dupa comedii englezesti (pentru ca nu stiu de unde as fi inteles ca filmul de fata s-ar inscrie in aceasta categorie, iar IMDb-ul nu ma ajuta deloc, confirmandu-mi prima impresie prin incadrarea sa, gresita ) si punand la socoteala si numele de pe afis, Judi Dench, Bill Nighy, Maggie Smith si milionarul fost vagabond Dev Patel, am purces cu veselie la vizionarea lui. Voia buna n-a durat prea mult: in primul rand, lipsea comedia, asa ca n-as fi avut de ce sa ma hlizesc (in ciuda catorva replici vii si amuzante), dar asta nu e vina filmului, ci o inadecvare a asteptarilor personale la ceea ce am ales sa vad. Nu inteleg de ce multi il percep astfel, eu n-am reusit sa vad nimic de ras in senilitatea unor personaje ce-mi aminteau pe alocuri de batranete asa cum apare ea in scrierile lui Philip Roth.
  In al doilea rand, se urneste greu, cu o prezentare a personajelor care, in prima faza, are rolul de a nauci spectatorul, asa ca pana in momentul in care reusesc sa se adune toate laolalta trebuie sa-ti iei notite ca sa le poti identifica. 
Din momentul in care te-ai familiarizat cu ele, observi ca totul devine extrem de simplu, ai cateva stereotipuri clare, bine definite, de oameni nemultumiti de propria viata, care si-au pus in bagaj frustrarile si sperantele de a gasi la capatul celalalt al lumii, in India, paradisul unde viseaza sa-si petreaca ultimii ani si sa-si afle fericirea sau linistea: o vaduva vulnerabila ce sufera de singuratatea de dupa moartea sotului, un cuplu pentru care viata a fost doar un lung sir de reprosuri si intepaturi, pe de o parte, de taceri si amaraciune, pe de alta, o "femme fatale" vestejita, in cautarea unei noi cuceriri, un individ pe care-l leaga de India tineretea, marea iubire, fericirea unei epoci apuse din viata lui, incapatanandu-se sa scormoneasca printre amintiri si prin arhivele starii civile in cautarea sa, o fosta guvernanta rigida si xenofoba, sunt principalele tipologii pe care - previzibil - experienta indiana le va transforma, oferindu-le ceea ce cauta. 
La fel de previzibil, paradisul tihnit zugravit in culori vii in pliantele pentru turisti nu seamana nicidecum cu realitatea de la fata locului, iar India pe care ne-o ofera regizorul John Madden (Shakespeare in Love) este acea Indie statornicita in imaginarul colectiv al filmelor, din care nu lipsesc nici contrastele, fie ca sunt intre caste sau intre cartierele cu sedii luxoase si strazile cu case saracacioase,  nici clasica poveste de iubire (aproape) imposibila, in buna traditie a dramelor bolywoodiene in care un "el" de familie buna este impiedicat sa se casatoreasca cu cea pe care o iubeste, dintr-o casta inferioara. Ai senzatia la un moment dat ca urmaresti doua filme, desi destinele eroilor se intretaie: povestea batranilor englezi in cautarea impacarii cu sinele si a confortului unui camin linistit si cea a tinerilor indieni ce-si traiesc iubirea, in ciuda interdictiei.
Totul curge (cu cliseele rasturnarilor de situatie de rigoare) spre deznodamantul stiut. Daca scenariul nu ofera nimic proaspat la nivelul povestii, in schimb dialogurile sunt naturale, alerte, cu o anumita doza de umor si (auto)ironie, iar actorii ce le dau glas sunt cu adevarat ceea ce ridica filmul din anonimat. De la un punct, el isi gaseste un oarecare ritm ce-i lipsea cu totul la inceput si, pastrandu-si simplitatea si previzibilitatea, reuseste sa trezeasca un oarecare interes, chiar daca stii ca totul e doar un cliseu, ca renasterea pe care o cauta occidentalii in Orient e una iluzorie, fiindca exista o lume intreaga in interior, in sinele fiecaruia, o lume ce ramane neatinsa, neexplorata, nesondata deloc de film. Pare ca simpla transpunere intr-un cadru exotic, departe de realitatile cotidiene de acasa, sunt in masura sa transforme un om, sa-i ofere ceea ce cauta, un fel de "Mananca, roaga-te, iubeste" in versiune engleza, sa-i readuca tineretea pierduta cu tot ce implica ea (iubire, sanatate, pofta de viata). Ma asteptam la mult mai mult date fiind numele de pe afis, si nu neaparat la o comedie, dar la o abordare ceva mai profunda, mai lipsita de locurile comune pe care le vezi in orice film de duzina.

No comments:

Post a Comment