Friday, 30 November 2012

Calatori prin timp si spatiu


Cloud Atlas (2012)

Va spun de la inceput, cu toata sinceritatea, n-am inteles nimic din filmul asta... sau am inteles atat de multe incat m-am confuzat de tot: deci despre cine sau despre ce este vorba in povestire? Avem 6 personaje metempsihotice in reincarnarile lor succesive, niste tablouri separate care converg doar in punctul in care relateaza intamplari revelatorii si schimbatoare de mentalitati, un personaj (cel interpretat de Tom Hanks) in evolutia lui de la ucigas la salvatorul omenirii? Sa fie o metafora a evolutiei umanitatii individuale sau colective? Ori poate un butterfly effect in spatiu si timp, unde  actiunile oamenilor de aici si acum le influenteaza pe cele ale urmasilor din viitor, definind chiar lumea in care ei vor trai? Sunt acte individuale ce pot inspira umanitatea? Sau - dupa cum ar zice vocea mea pesimista - este doar un film despre trecerea timpului si faptul ca suntem cu totii muritori, eroi sau anonimi, si nu actele invididuale, cele ale unei picaturi dintr-un ocean, ci doar oceanul, in curgerea lui este cel care slefuieste piatra, numai actele a generatii si generatii pot duce la o evolutie, la progres... Evident, toate speculatiile mele despre film sunt limitate de faptul de a nu fi citit cartea de la care porneste ecranizarea, am inteles ca acolo lucrurile ar fi mult mai limpezi, prezentand 6 povestiri, in ordine cronologica, plasate intre 1850 si un viitor indepartat. Continuitatea este data de faptul ca fiecare povestire este citita sau vizionata de personajul principal din urmatoarea, apoi sunt incheiate, in ordine invers cronologica si cititorul ajunge din nou in punctul de unde a plecat. Exista o simetrie, exista o logica si intrebarea care incheie jurnalul din Pacific al lui Adam Ewing deschide o directie de interpretare: "Yet what is any ocean but a multitude of drops?"
Scenariul adaptarii cinematografice face praf si pulbere orice fir calauzitor. Imbina planurile, te poarta pe nepregatite in diferite epoci, se deschide abrupt cu o succesiune de secvente care, in loc sa te introduca in lumea personajelor te nauceste cu o avalansa de informatii care nu stii cu ce si cum se leaga. Dupa aceea, lucrurile incep sa se aseze pe un fagas, vezi ca ai in fata un film foarte frumos ca impact vizual, incepi sa remarci actorii, machiajele, chiar daca unele din ele sunt mai putin convingatoare decat altele (chinezoaica englezoaica mi s-a parut cam ciudata si desprinsa din context), la sfarsit ai si niste surprize, cand vezi ca nu prea ai recunoscut o parte din actorii travestiti... Pe ansamblu te prinde, dar ramai cu o senzatie ca ai fost putin pacalit... Mi s-a parut ca s-a acordat o mult prea mare atentie detaliilor vizuale si filmul nu a reusit sa ma absoarba intr-atat incat sa uit de starea de "ce vrea sa spuna cu asta?". Minte-ma, scenariule, dar minte-ma frumos, fara sa-mi dau seama ca mizezi atat de mult pe imagine incat ma lasi intr-o stare de descumpanire si dezorientare. Da-mi busola cu care sa pot naviga din Pacific pana pe navele ce pornesc pe planete indepartate, da-mi ancora cu care sa pot sa raman in the mood. 
Poate ca greseala e ca s-a abuzat de actori, dandu-ne o altfel de senzatie de continuitate decat cea dorita de carte, indreptandu-ma, pe mine cel putin, spre tot felul de presupuneri si indicii care nu existau, poate asteptarile create in jurul filmului dupa ce am vazut trailerul acela atat de proaspat, atat de surprinzator vizual, erau prea mari, nu stiu ce s-a intamplat, dar din momentul cand am simtit ca-mi scapa firul ce uneste actiunile am renuntat la a urmari latura pretentioasa de filozofie facila, aceea ce ne indruma spre faptul ca tot si toate au legatura, si am incercat sa ma bucur de povestile separate, sa incerc sa-l vad ca pe o succesiune de 6 episoade din viata personajelor, fara sa mai caut sa inteleg. Nu m-am deconectat total de la atmosfera, dar am avut sentimentul ca tocmai fiindca se straduieste prea mult, ca are un scenariu atat de ambitios, se rup niste legaturi care ar fi trebuit sa fie mai clare, mai bine subliniate, eventual fara incercarea de a distribui aceiasi actori in alte roluri, fiindca incepi sa te intrebi: omul acesta din viitor sa fie cumva stranepotul lui din 1920 sau o fi o reincarnare succesiva? Ori poate nu are nicio legatura... 
Are o atmosfera romantico-filozofica, are grandoare, dar tot acest univers holistic ajunge sa ma copleseasca, sa-mi creeze o stare de disconfort, de lipsa de repere in spatiu si timp.
Pe scurt: mi-a placut? da si nu... hai sa zicem ca mai mult as inclina spre da, ii asteptam pe fratele si sora Wachowski de la Matrix incoace sa se intoarca pe ecrane cu ceva bun, plus ca Tom Hanks e unul din actorii mei preferati, aici insa l-am remarcat mai ales pe Jim Broadbent, si daca mai adaug si partea vizuala da, mi-a placut, dar nu o spun din toata inima. Zicea cineva printr-o cronica cum ca filmul asta l-ar fi facut sa (se) gandeasca, problema mea e ca nu prea-mi place sa gandesc in ritm hollywoodian.

No comments:

Post a Comment