Monday, 10 December 2012

"Lacas al amintirilor inmuiate in miere si lacrimi"

Naghib Mahfuz - Miramar 

Pentru acest roman, Mahfuz paraseste orasul sau natal, Cairo, purtandu-ne pe strazile Alexandriei, candva un stralucitor oras cosmopolit, ce s-a colorat in anii '60 in nuantele gri ale socialismului. Pretextul este dat de un fapt divers, un eveniment vazut din perspectivele diferite ale celor implicati. Cei patru protagonisti naratori ai cartii isi intersecteaza destinele la pensiunea Miramar. Motivele sederii lor sunt diferite (pentru unul este o revenire nostalgica in orasul tineretii, pentru altul un refugiu temporar...),  dupa cum diferite sunt si temperamentele chiriasilor si mediile sociale din care provin: un ziarist pensionar, militant politic, un reprezentant al vechii aristocratii, un proprietar de terenuri,  un realizator de emisiuni radio, un contabil la filatura din Alexandria implicat in tranzactii necurate. Arivisti, oportunisti, idealisti, cu totii isi au locul in acest micro-univers pe care Mahfuz il construieste cu atentie la detaliile aparent minore, acelea ce pot defini un personaj printr-un cuvant mai bine decat o fac descrieri de zeci de pagini.
Cu totii sunt atrasi, fiecare in felul sau, de Zohra, tanara si frumoasa servitoare fugita din satul sau pentru a scapa de o casatorie aranjata, dornica sa invete, sa-si construiasca singura viitorul: fie ca o privesc cu duiosie paterna sau cu pofta carnala, cu superioritatea data de provenienta dintr-o clasa situata mai sus pe scara sociala sau protector, cu sentimente sincere de admiratie sau cu indignarea starnita de indrazneala ei de a nu se supune conventiilor sociale, ceea ce in ochii unora dintre chiriasii pensiunii o transforma intr-o femeie usoara, o potentiala prada, Zohra este oglinda in care-si reflecta propriile moduri de raportare la cei din jur, viziunile asupra vietii. La scara mica, ei sunt reprezentantii unei societati ce traieste o epoca tulbure, cu invinsi si invingatori, cu adevaruri crude si manevre de culise, cu relatii complexe, in care nu exista o imagine obiectiva, ci mai multe imagini subiective a caror suma creeaza tabloul de ansamblu. 
Cartea este interesanta mai ales prin prisma schimbarii perspectivei narative, a modului in care se construieste povestea din portiuni si fragmente, ca un puzzle, in care motivatiile fiecaruia sunt explicate si determinate de motivatiile si actiunile celorlalti. Se spune ca imaginea obiectiva asupra unui om este data de o imbinare dintre imaginea proprie despre sine si imaginea celorlalti despre el. Pornind de la Zohra si modul in care se reflecta in si determina actiunile celor din jur, de la faptul divers, marunt, Mahfuz reuseste sa creeze un portret mult mai amplu, acela al Egiptului anilor '60 vazut prin ochii diversilor sai reprezentanti, cu conceptiile si credintele lor. Rolul naratorului este unul extrem de important, fiindca avem nu unul, ci patru povestitori, fiecare detinator al propriului adevar, al propriei viziuni. Poate tocmai de aceea autorul a parasit cadrul traditional al romanelor sale, Cairo, pentru a oferi viziunea mai larga, mai generala a unei tari, fara a dori sa se identifice prea mult cu Alexandria, desi cateva detalii de atmosfera privind strazile si cartierele sunt inevitabile. Tind sa nu dau prea mult credit celor care afirma ca Miramar este "povestea orasului Alexandria", dupa cum ne sugereaza si coperta traducerii in limba romana, sa vad un tablou mai larg, mai general si mai generos cu cititorii, acela al unei intregi natiuni in schimbare. Tocmai de aceea, niste note care sa completeze putin cadrul general ar fi fost binevenite. E drept ca eu si altii ca mine, cu acces nelimitat la internet, ne putem documenta cu un simplu click despre Partidul Wafd, de exemplu, si putem afla ca era miscarea nationalista care lupta pentru indepartarea colonialismului britanic din Egipt, dar sa nu uitam ca mult mai multi au inca acces mai degraba la cartea tiparita decat la un calculator, ca traim in tara in care, cu toate "smarfoanele" din dotare, 54% din locuitori nu au ajuns niciodata in fata unui monitor, nu vorbesc de internet...
Flash-back-urile, schimbarile de perspectiva, dialogurile ce fragmenteaza naratiunea propriu-zisa ii dau un ritm alert, viu, dau senzatia ca povestea se construieste sub ochii tai si, odata ce ai acceptat un punct de vedere, in fata ta se construieste un altul, perfect justificat si logic, coerent, desi in opozitie cu cel aflat anterior. Toata joaca asta cu viziunile, cu realitatile subiective, este antrenanta, captivanta, te tine in priza si te face sa sorbi cartea ca pe un roman politist, desi nu are nimic de-a face cu genul.

No comments:

Post a Comment

Note: only a member of this blog may post a comment.