Tuesday, 22 January 2013

Cum se scrie un scenariu de film

Seven Psychopaths (2012)

In literatura, auto-referentialitatea are deja ceva vechime, in cinematografie este putin mai recenta.  Imi vine in minte drept exemplu de film unde nivelul meta- este dus atat de departe Rubber, cu care filmul de fata are ceva asemanari. 
Marty (Colin Farrell), un scenarist alcoolic in criza de idei, isi propune sa scrie un scenariu despre psihopati. Ambitia lui este sa incerce sa vorbeasca despre violenta fara violenta, sa iasa din cliseele genului si sa transmita mesaje pozitive. Prietenul sau Billy (Sam Rockwell) incearca sa-l ajute in gasirea inspiratiei, numai ca pasnicul scenarist se va trezi implicat in rafuiala pe care mafiotul Charlie (Woody Harrelson) o are cu Billy si cu Hans (Christopher Walken), care i-au furat cainele. Scrierea scenariului devine astfel scenariul propriu-zis, transformandu-se intr-o lupta pentru supravietuire, condimentata cu multe povesti si scene gratuite. Daca accepti premisa din Rubber, pe care il mentionam anterior, si anume "no reason", filmul este chiar placut: o distributie foarte buna, care-i contine pe doi dintre actorii mei preferati, Walken si Rockwell, replici inteligente, situatii amuzante pe alocuri, mergand spre genul de comedie neagra in care exceleaza Tarantino, unde moartea ori proximitatea ei nu este niciodata luata prea in tragic sau prea in serios. Pe de alta parte, inteleg si obiectiile celor care spun ca cinematografia trebuie sa spuna o poveste, nu sa faca teoria scenariului si sa ti-o puna sub ochi la fiecare scena, fragmentand povestea si lasand-o fara tensiune, ritm, suspans, ingrediente de baza ale comediei negre.
Pana la urma, mie mi-a placut ideea de a lasa sapte psihopati in libertate sa-si construiasca propriul scenariu, sa se joace cu diferite variante si posibilitati, sa-si exploreze diversele fatete, de la naivitate si devotament pana la (auto)ironie, de la pacifism la violenta feroce, de la depresie si nesiguranta de sine pana la sacrificiul pentru un prieten. Le-a dat actorilor posibilitatea sa se joace mai mult si mai variat cu personajul, sa-si asume diverse identitati, sa isi construiasca un erou mult mai uman, mai nuantat in slabiciunile si punctele sale forte decat un scenariu rigid, clasic, ce urmeaza un fir epic coerent si consecvent cu sine insusi. Este drept ca trailerul nu lasa sa se vada complexitatea abordarii, subliniind mai mult cateva scene comice, asa ca filmul m-a surprins destul de placut prin incercarea sa de a se detasa de productiile de gen. Nu asta era si ideea scenaristului nostru din film? O abordare diferita a genului, pe care filmul real, cel pe care l-am vazut noi, rezultatul vointei personajelor psihopate, reuseste sa o surprinda foarte bine. 
Pana la urma, diferenta principala dintre un dram de nebunie (nu ma refer in mod special la psihopati) si normalitate este un pic de indrazneala combinata cu imaginatie, directie in care s-a indreptat Seven Psychopats
Ma intreb, fara prea mare ingrijorare, daca empatizez mai bine cu psihopatii din film, asa cum sunt prezentati ei, cu slabiciunile si cruzimea lor, decat cu majoritatea oamenilor normali si plictisitori din viata reala se cheama ca am sanse sa devin psihopat?! Daca da, astept pe cineva sa-i dau o idee de scenariu... sau nu, asta s-a luat deja! Mai bine adopt ideea nefolosita a lui Billy, cea cu "Sapte lesbiene", fiecare cu cate un handicap, doua sunt negrese, trec prin diverse incercari... asta ar fi genul de scenariu de Oscar :)!

No comments:

Post a Comment