Monday, 11 March 2013

Inainte de razboi

Cirkus Columbia (2010)

Cu putin timp in urma, regizorul bosniac Danis Tanovic m-a incantat cu filmul pentru care acum 12 ani primea Oscarul, asa ca am purces la vizionarea filmografiei sale si bine am facut. 
Daca acolo actiunea se petrecea in plin razboi, filmul de fata se desfasoara cu putin timp inaintea lui, in perioada cand destramarea Iugoslaviei tocmai incepea, cand ostilitatile firesti dintre oameni incep sa capete conotatii politice si sa atribuie nationalitatii, sarbe sau bosniace, o antipatie al carei obiect era pana atunci vazut in neintelegerile firesti din viata unui mic orasel de provincie. 
Personajul principal, Divko (interpretat de actorul omniprezent al filmelor lui Kusturica, Predrag Manojlovic), se intoarce acasa odata cu schimbarea regimului comunist, dupa 20 de ani petrecuti in Germania, cu o noua partenera, alungandu-si nevasta (fanii serialului Lost vor avea o surpriza vazand actrita) si pe fiul pe care nu-l cunoscuse niciodata, revendincandu-si proprietatea. Stapan pe sine, lucid, calculat, Divko este constient de puterea banului, mai precis a marcii germane, si de faptul ca intregul oras ii sta la picioare, mai ales din momentul in care singura fiinta la care pare sa tina, motanul Bonny, dispare si ofera pentru gasirea lui o recompensa de 2000 de marci. 
Atmosfera se creeaza treptat, in primele 15-20 de minute ai senzatia ca este unul din acele filme lente care ar putea sa nu duca nicaieri (decat la vreun premiu pe la un festival european), insa constructia se dovedeste pana la urma impecabila si, odata cu evadarea pisicii, asistam la reactivarea acelor mecanisme pe care Tanovic le stapaneste cel mai bine, de manevrare a tragicomicului rezultat din violenta si tensiune, cu ironie dar si cu o empatie ce-ti face personajele apropiate. Intr-o localitate marunta, pierduta in Bosnia inceputului anilor '90, pune in scena intreaga desfasurare de forte a unui conflict, un No Man's Land la scara mica.
Tonurile si accentul povestii se schimba permanent, fiind cand amuzante, cand poetice, cand triste. Imi place viziunea lui Tanovic, care mizeaza pe simplitate, nu incearca sa incarce inutil coloana sonora sau sa uimeasca prin efecte de imagine, reusind insa sa creeze un anumit lirism, un ritm interior al filmului in care nimic nu este fortat, impins excesiv. Totul decurge firesc, reactiile personajelor isi gasesc justificari si se contureaza treptat. Daca, de exemplu, la inceput Azra, tanara amanta a lui Divko, apare ca un obiect de decor inert si inexpresiv, neavand aproape nici o replica, pe masura ce se formeaza relatiile dintre personaje o observam evoluand, transformandu-se intr-un personaj in masura sa influenteze desfasurarea povestii si sa intervina in destinele celor din jur.
Ceea ce admir cel mai mult la aceasta viziune este modul in care, dand senzatia unui discurs nu foarte serios, filmul contine de fapt o intreaga analiza a resorturilor declansatoare si a modului de desfasurare a conflictelor. Construieste subtil o metafora a razboiului, reusind sa ramana sincer, simplu, asemenea tanarului Martin. Chiar si atunci cand este razboi, mai ramane loc de iubire, de reconciliere, de speranta, in timp ce caruselul vietii continua sa se invarteasca...

No comments:

Post a Comment