Wednesday, 12 June 2013

In cautarea afectiunii pierdute

Le gamin au vélo (2011) 

Fiindca inainte de vizionarea filmului am inghitit o predica (asa-mi trebuie daca deschid televizorul!) de vreo juma' de ora (o fi fost mai putin, dar mie atat mi s-a parut) in care CTP-ul mi-a explicat afectat estetica fratilor Dardenne (scenaristi si regizori ai filmului de fata), promit sa nu suflu o vorba despre asta! Mai ales ca este vorba si despre primul lor film pe care-l vad, asa ca nu le-am putut sesiza particularitatile, manierismele sau abordarea tehnica atat de speciala. Nu stiu de ce, dar pe undeva filmul asta imi aduce aminte de La petite voleuse, dupa scenariul lui Truffaut, care l-ar fi si regizat, daca ar mai fi avut timp...
Ambii eroi vin dintr-o experienta devastatoare, in cazul de fata, al lui Cyril, abandonul de catre tata, ambii simt nevoia de acceptare si afectiune, de repere. Pentru Cyril, aflat intr-o permanenta cautare, primul reper este bicicleta primita de la tatal sau si apoi vanduta tot de acesta. Trezindu-se singur, respins, trimis intr-un centru de copii, sentimentele lui vor trece prin mai multe etape, de la neincredere si negare, prin suferinta, revolta, ura si furie, pentru a ajunge la un liman pe care va las sa-l descoperiti singuri.
Este un film creat din emotii si stari, dar asta nu inseamna ca actiunea lipseste, dimpotriva, toata cautarea lui Cyril, toata raportarea la lumea din jur, se petrece in ritm accelerat, in care nevoia de afectiune il impinge in situatii dureroase, violente, intr-o lume in care-si cauta un loc ce i-a fost initial confiscat, intr-un parcurs de (trans)formare de-a lungul caruia camera nu-l paraseste mai deloc, ocupand in fiecare secventa prim-planul. Si chiar daca urmeaza abordarea realista a mai tuturor filmelor cu care ne-a obisnuit cinematografia noastra de vreo 20 de ani incoace, fara efecte speciale, fara cadre studiate (dimpotriva, minimalismul merge pana acolo incat pana si locatiile sunt cat mai obscure, imposibil de identificat si fara vreun punct de atractie: o fundatura din spatele unui restaurant, o cladire darapanata intr-un crang aflat la cativa pasi de drumul principal, un coafor. etc.), filmul are tensiune, dramatism, un fir epic insufletit de prezenta inocenta si revoltata a copilului de 11 ani care se descopera brusc singur pe lume.
Daca aminteam la inceput de comparatia cu eroina interpretata de o tanara (pe atunci) Charlotte Gaisbourg, mai evidenta si mai accesibila ar fi aceea cu unul dintre eroii dickensieni pe care toata lumea ii stie: pustiul descurcaret, pentru care integritatea morala poate fi lasata deoparte cand apar alte tentatii, care nu refuza o aventura violenta, chiar si cand stie ca fapta sa este una grava, suspicios in fata iubirii dezinteresate dar gata sa se arunce in iuresul unei false camaraderii din care nu are decat de pierdut. Daca Dickens ar fi trait in zilele noastre, Oliver Twist ar fi avut probabil chipul si atitudinea lui Cyril.
Relatiile micutului cu absolut toti cei din jur par sa se construiasca prin metoda "trial and error", nimic din ceea ce pare sa mearga la inceput nu da rezultatul scontat atunci cand Samantha, coafeza care se angajeaza sa fie un fel de asistenta maternala de week-end pentru baiat, il ia in grija ei. Singura relatie constanta a copilului pe parcursul filmului este aceea cu bicicleta lui, ce il poarta dintr-o intamplare in alta, uneori pretext pentru intalniri, alteori pentru evadari, dar permanent martor mut al alegerilor sale, manandu-l intr-o cursa la sfarsitul careia isi va primi premiul.
Am apreciat poate cel mai mult in film abordarea detasata, ce lasa perspectiva protagonistului asupra lucrurilor sa se desfasoare natural; lipseste tonul moralizator, degetul aratat spectatorului (nu ala, celalalt!) pentru a-l face sa se simta vinovat pentru toti copiii orfani din lume, atragerea fortata a empatiei sau a compasiunii, punand intreaga derulare a povestii pe umerii firavi, dar talentati, ai debutantului Thomas Doret.

No comments:

Post a Comment