Friday, 2 August 2013

Totusi este trist in lume!

Philippe Forest - Sarinagara 


Ce mai ramane dupe ce ai pierdut totul in aceasta lume?! Ce ar mai putea sa aduca, in lipsa fericirii, putina consolare? Enigma misterioaselor resorturi ce-i imping mai departe, prin viata, pe cei ce si-au vazut copilul murind, pe cei ce traverseaza o existenta straina de epoca si locul unde s-au nascut, pe cei care au experimentat limitele suferintei umane, supravietuind realitatii zguduitoare, este concentrata in acest cuvant, "sarinagara", care in limba japoneza inseamna "totusi". 
"Monde de rosée - c'est un monde de rosée - et pourtant, pourtant" spunea acum mai bine de 200 de ani in limba lui poetul japonez Kobayashi Issa, cunoscut drept ultimul maestru al haiku-ului. O suta de ani mai tarziu, la granita secolelor XIX si XX, romancierul Natsume Soseki, considerat inventatorul romanului japonez modern, ce avea sa-si petreaca 2 ani la Londra, adancindu-se in depresia exilatului solitar pentru a se reintoarce intr-o Japonie unde se va simti la fel de strain printre semeni ca si in casnicie, avea si el sa-si exprime durerea pierderii. Cautarea celor doi isi gaseste raspunsul la intrebari in ele insesi. Fiindca puterea vindecatoare a scrisului atenueaza senzatia de inutilitate existentiala, oferindu-le scopul chiar in cautarea lui. Pagina alba pe care Soseki o va transmite Ministerului Educatiei drept raport al misiunii sale in Anglia este o reflectare a vidului interior ce trebuie umplut cu ceva. 
Fiecare moarte are in ea ceva crud, dureros, amar si uneori grotesc. Dar proportiile devin coplesitoare cand mii de victime ii cad prada in acelasi timp si ajung sa bantuie constiinta celui ce le-a vazut si a inteles adevaratele dimensiuni. Yamahata Yosuke a fost primul fotograf al dezastrului de la Nagasaki, a doua zi dupa ce s-a produs. Iar imaginile intiparite mai intai pe retina, apoi pe pelicula fotografica, nu aveau cum sa nu-i trezeasca sentimente dureroase. Asa cum viata renaste din cenusa orasului devastat, la fel va renaste si el, intr-o a doua viata.
Philippe Forest nu-si menajeaza deloc cititorii. Nu pot sa spun ca am citit cartea "cu placere". Sarinagara nu vrea sa placa, este dura, amara, necrutatoare cu sensibilitatea umana, sfredelind in adancul ei. Este o carte vie, ce te transpune pe rand in sufletul celor trei eroi ale caror biografii le prezinta, sufocanta, incomoda, mirosind a moarte si strecurandu-ti in suflet toata disperarea conditiei umane, a nimicului pe care preferam sa-l ignoram. Deconstruindu-si si reconstruindu-si eroii, autorul se recladeste pe el insusi, dupa ce un cutremur al vietii i-a demolat intreaga existenta.
Asa cum altii pot avea o fascinatie morbida, de neinteles pentru mine, fata de cadavre plastifiate, fascinatia mea morbida imbraca forma literara, facandu-ma sa continui lectura, sa o duc pana la capat, poticnit si cu multe pauze de refacere psihica, alimentandu-mi insa latura resemnata si lipsita de speranta in privinta perspectivelor si scopurilor vietii. Am incercat sa privesc dincolo de perdeaua grea de fum si praf asternuta deasupra unui oras devastat de bomba atomica, dincolo de golul lasat in sufletul unor parinti de moartea unui copil, pana in momentul cand, ca si cum te-ai afla in mijlocul unui ciclon, te simti cuprins de o liniste inexplicabila, anestezianta, caci intelegi ca cel mai rau lucru ce se putea intampla deja s-a produs si mai departe nu mai ai nimic de pierdut. 
Si ce-am gasit acolo? Adverbul "totusi", ecourile metafizice  ce razbateau prin liceu, cand nu le intelegeam, dintr-o "Floare albastra", prea batatorite de comentariile literare, si pe Philippe Forest, cel ce si-a pierdut fiica in varsta de 4 ani, ucisa de cancer, impletindu-si destinul cu cel al eroilor despre care a ales sa scrie, intr-o poveste spusa de 4 ori, in epoci diferite, intr-o calatorie prin lume si printr-o viata fragila ca un haiku. Prin autobiografie, roman, eseu, el isi impleteste destinul cu cele ale eroilor sai, in efemerul vietii ce merge mai departe...

Cartea a aparut si in limba romana, la editura Nemira.

No comments:

Post a Comment