Peripetiile fakirului Ajatashatru Lavash Patel, plecat din India spre Paris cu singurul scop de a-si cumpara de la IKEA un pat de cuie sunt la fel de incredibile ca si acelea reale ale unei lame de la gradina zoologica din Bruxelles, pe numele ei Serge le Lama, furata de un grup de tineri si transportata cu tramvaiul. Asta ca sa incep cu realitatea care bate uneori fictiunea, facand-o atat de fireasca si veridica.
Dar sa spun despre carte: eroul nostru trece prin tot felul de patanii ce-l vor purta din Franta in Anglia, apoi in Italia si Libia, pentru a reveni la Paris, cu diferite mijloace de transport, dintre care balonul este printre cele mai conventionale, intr-o aglomerare spumoasa de situatii si incurcaturi. Dincolo de ritmul alert, de intamplarile amuzante, de glumele si jocurile de cuvinte (uneori cam abuzive si redundante pentru gustul meu, si ma refer la cele legate de indicatiile de pronuntare a numelor) se ascunde insa o problema foarte serioasa si reala a lumii occidentale. Nu cunosc prea multe despre situatia din celelalte tari, insa cea din Italia imi este destul de familiara: inghesuiti in barci fragile ce se pot scufunda la o pala de vant mai puternica, mii de africani traverseaza anual Mediterana din Libia spre Italia cu speranta de a-si construi o viata mai buna. Si nu mai demult de acum vreo luna vreo 300 si ceva dintre ei si-au pierdut viata in largul coastelor insulei Lampedusa. Un accident stupid, o incercare de a anunta paza de coasta despre prezenta barcii, o racheta de semnalizare ce a aterizat de unde a plecat, un incendiu, sute de oameni morti la cativa pasi de promisiunea unei noi vieti. Camioane cu pasageri clandestini ce traverseaza Canalul Manecii din Franta spre Anglia, avioane in care emigrantii sunt trimisi, fara prea multe investigatii, in ultima tara europeana de unde se presupune ca au venit, o soarta considerata mai buna decat aceea de a fi repatriati... conditii precare, vieti riscate de cei ce nu mai au nimic de pierdut.
Calatoria fakirului este una initiatica, caci ii deschide ochii si,
odata cu el, si cititorului, asurpra unor realitati pe care multi nu le
cunosc sau prefera sa nu le cunoasca. Dar dincolo de verva, de tonul
lejer, de calambururi si originalitatea tratarii subiectului am resimtit
o anumita superficialitate in incadrarea etnica si sociala atat de cliseistica a personajelor
si-n abordarea moralizatoare spre care vireaza. Inceputul promitator ajunge sa fie repede ingropat in conventionalisme si
in corectitudini politice. Intr-atat incat tu, cititor est-european
ce nu te confrunti nici ca stat, nici individual cu problema emigrarii, incepi sa te simti vinovat pentru soarta continentului negru si pentru toata foametea din lume... Si sentimentul asta de auto-culpabilizare pe care ti-l inspira cartea ajunge sa-ti inabuse placerea lecturii si buna-dispozitia pe care se presupune ca ar trebui sa ti-o mai dea. Parca-ti spune "hai, razi daca mai poti!" Incerci sa schitezi un zambet, dar ai fi de un cinism feroce daca ai face-o...
Mi-a fost simpatic fakirul la inceput si l-as fi indragit mai mult daca ar fi ramas in zona light a peripetiilor sale de calator clandestin, la marotele lumii occidentale, inainte sa ajunga la iluminarea data de intalnirea cu emigrantii sudanezi. Iar portretul facut familiei de tigani mi-a amintit de sitcomurile proaste de pe la noi...
Ce treaba are Sophie Marceau in toata povestea?! Daca cititi, aflati. Nu este o carte pe care s-o retineti, care sa va marcheze constiinta literara, dar va poate oferi o lectura agreabila... pana la un punct. Ca un plus, as remarca mai ales grafica ingenioasa asigurata de editura Baroque Books and Arts.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.