Monday, 27 January 2014

Bantuit de iubire

Alan Pauls - Trecutul

Au trecut vremurile cand iubirea era un proces complex de cristalizare, ce-i adauga treptat obiectului ei noi si noi straluciri. Trecute-s timpurile cand se dezvaluia incet, cu fiecare gest sau cuvant, cand barbatul indragostit se comporta ca un cavaler pornit la asediul unei cetati fortificate iar femeia isi facea o datorie de onoare din a prelungi cat mai mult jocul seductiei. Acum se poarta sufletele-pereche, cele care inteleg din prima clipa cand se intalnesc ca sunt destinate unul celuilalt pana cand valtoarea vietii le va desparti. Se iubeste cinic sau melancolic, mai rar romantic, se iubeste egoist si grabit, fara ezitari, fara a se pierde timpul scotocind inutil prin cenusa trecutului, fiecare multumindu-si ego-ul, cand totul s-a sfarsit, cu un vanitos "probabil ca nu m-a meritat".
Pentru Sofía si Rímini, lucrurile stau la fel pana la un punct. Timp de doisprezece ani au fost acele suflete-pereche ce par sa alcatuiasca un cuplu pe care doar moartea il poate separa, pe care cei din jur nu-l pot concepe divizat. De comun acord, hotarasc sa se desparta. Insa in timp ce Rímini incearca sa mearga mai departe, mai intai cu senzatia libertatii date de nenumaratele posibilitati ce i se deschid in cale, incepand de la excese si abuzuri de toate felurile, Sofía nu are deloc intentia sa-i permita aceasta eliberare. Si va continua sa apara iar si iar in viata lui, pentru a-l recuceri, pentru a-l salva, pentru a-l sufoca si a-l elibera. Povestea lor se desfasoara ca un tango (am uitat sa va spun ca Alan Pauls este argentinian), cu pasiune si violenta, candoare si umilinta. Iubirea devine cosmar si agresiune  semanata de acest spectru al razbunarii in care se transforma Sofía, devenita leader al unei celule de terorism emotional formata din femeile care iubesc prea mult. Devine razboi sustinut pe toate fronturile, pentru a-l arunca pe Rímini tot mai jos, doar pentru ca acolo, in strafundurile disperarii de a fi pierdut, rand pe rand, o iubita ucisa intr-un accident de masina, apoi sotia si copilul, pe fiecare persoana noua ce apare in viata lui, sa gaseasca o mana care i se intinde pentru a-l ridica din nou, aceeasi intotdeauna, a Sofíei. Excesul este singura arma a femeilor care iubesc prea mult, transformand intreaga poveste intr-o reprezentatie de Sick Art asemanatoare cu aceea a maestrului Riltse, pe care ambii protagonisti il adora, una in care corporalitatea ocupa locul principal: Sofía este extirpata din sufletul lui Rímini ca o tumoare, anesteziindu-se apoi cu cocaina... insa Sofía nu este niciodata benigna.
Iar sentimentele mele pentru cartea asta au urmat jocul acestei atipice povesti de dragoste. Am iubit-o la inceput, dar de la un moment dat totul a devenit sufocant, simteam nevoia de pauza, de sedimentare, pentru a-mi lua iarasi apoi iarasi doza de nebunie. Mi-au trebuit vreo trei saptamani ca sa-i termin cele peste 500 de pagini. Alan Pauls scrie impresionant, complicat, cu multe divagatii, studiat ca niste miscari de tango, cu fraze uneori ample si armonioase, curgand fluid, niciodata nu stii in ce directie, alteori sec si violent, sacadat, lasandu-ti senzatia ca tocmai devii subiectul unui experiment bolnav. Insa niciodata nu poti fi indiferent. Te oripileaza doar pentru a-ti bucura sufletul cateva pagini mai incolo, te arunca intr-un cosmar pentru a te putea mangaia cu vorbele sale cand te trezesti. Pe Alan Pauls poti, ca si pe Sofía, sa-l iubesti si sa-l detesti in acelasi timp. Si mereu te surprinde prin capacitatea lui de analiza, prin complexitatea tesaturii in care te prinde. Oricat te-ai zbate sa scapi, nu poti. Cand crezi ca vei abandona definiv, iti arunca o noua momeala, te atrage, te prinde in lat, pentru a te mai chinui putin, ajungi sa te simti ca Rímini cel haituit si chinuit, o forta mult prea puternica te taraste mai departe, prin vietile celor doi, prin viata lui Riltse, prin viata ta de cititor care simte ceva puternic venind, ceva deloc confortabil insa maret. Parca astepti in fiecare moment sa fii si tu "pus in abis", sa se deschida acea paranteza in care va fi vorba chiar despre tine, cel confuz, derutat, care nici dupa ce ai terminat cartea n-ai inteles prea bine ce a fost asta....  O carte buna?! Nu stiu, dar clar una care a lasat urme!

No comments:

Post a Comment