Friday, 31 January 2014

Dintr-un tinut uitat de lume


Terribly Happy / Frygtelig lykkelig (2008) 

Declar cu mana pe inima ca danezii sunt o natie extrem de ciudata, poate in afara celor din Copenhaga, ce pastreaza imaginea si atmosfera de metropola europeana. In schimb, prin campiile pierdute ale Jutland-ului de sud pare sa domneasca, impachetata intr-o aparenta de civilizatie, legea Vestului Salbatic. Sau poate asa mi se pare mie dupa ce am vazut, la scurt timp, Hunt, filmul de fata si inca vreo doua despre care urmeaza sa va povestesc, ca sunt intr-o pasa de filme daneze :). Nu zic acum ca toti pornesc la vanatoare de oameni si se apuca sa scufunde prin mlastini sau sa-i terorizeze pe cei altfel, fie ca se presupune ca au facut ceva, fie ca sunt doar diferiti, straini si distrug karma locului, dar e ceva cu ei care-mi pare foaarte stramb.
Poate la fel de sufocanta o fi atmosfera, daca stai sa cercetezi, si-n orice satuc din colturile hartii noastre, in orice comunitate restransa unde toti membrii se cunosc, desi ma cam indoiesc ca pe la noi te-ar privi oamenii cu suspiciune doar fiindca esti strain daca n-ar avea vreo musca de protejat pe caciulile indesate bine pe cap. Problema e ca toate banuielile, prejudecatile, reticenta si antipatiile legate de straini mai sunt si contagioase si satul ajunge sa gandeasca asemenea unui organism unicelular. Te integrezi, te lasi absorbit, sau mori. Cam asta e morala filmului de fata si toata lumea este teribil de fericita atunci cand este lasata in pace de oricine venit din alta parte, fie el reprezentant al politiei sau un simplu vanzator de biciclete.
Fiindca a comis o greseala, Robert Hansen, un politist din Copenhaga, urmeaza un tratament si este detasat temporar intr-o astfel de comunitate, in care mlastina din vecinatate inghite nu doar animale, ci si orice fel de probleme. Aici o cunoaste mai intai pe Ingerlise, venita sa-i solicite ajutorul pentru violenta deloc domestica a sotului, asupra careia planeaza insa neincrederea "gurii lumii". Jorgen chiar o bate sau isi provoaca singura ranile si vanataile, pentru a capata atentie?! Oricum ar fi, lucrurile nu sfarsesc bine deloc pentru ea, si Robert se vede tarat intr-o serie de intamplari din care nu prea mai are cum sa iasa cu mainile curate. In micuta localitate ce are o viziune proprie asupra legii si un cod nescris de solutionare a problemelor, Robert nu are decat doua variante: fie se va integra si va fi absorbit de ea, fie nu, caz in care risca sa fie absorbit de mlastina... vedeti-l si o sa aflati ce cale urmeaza. Toata povestea asta despre dragoste, gelozie, crima, integrare este total imprevizibila, crezi ca se indreapta intr-o directie si, dintr-o data, fara preaviz, vireaza exact in cea contrara.
Marele merit al scenariului este ca te face cumva sa privesti din ambele parti, simti si sufocarea, senzatia aproape claustrofobica data de traiul in mijlocul acestor oameni, aerul greu, incarcat cu mirosul de putrefactie al mlastinii, dar si acceptarea, imbratisarea unei vieti care se dovedeste la un moment dat singura posibila. Si daca reusesti sa intri in atmosfera, chiar si pentru o vreme, s-ar putea sa primesti, ca si Robert, un Mojn prietenos din partea unei pisici, in semn de acceptare intr-o lume stranie, ce-si deruleaza intamplarile spre un final paradoxal si surprinzator.
Fara sa-l percep propriu-zis ca pe un thriller, are o incarcatura psihologica deloc de neglijat, gradand tensiunea in proportiile potrivite, cu accente de comedie neagra ce lasa sa transpara paranoia unei intregi comunitati, conducand bine tempo-ul spre final. Ii lipsesc destule ca sa fie un film perfect,  si ma refer in special la unele vulnerabilitati ale scenariului, la personaje principale, Robert si Ingelise, actionand excesiv uneori, intr-atat incat totul pare cam nenatural, cam prea rapid, in ciuda tempo-ului destul de lent de inceput... Adica era o nevoie urgenta a celor doi sa faca dragoste cu sotul ei beat in camera de alaturi?! M-am uitat la filmul asta mai mult ca la o curiozitate a naturii, m-a fascinat ca atmosfera, dar nu m-a convins ca poveste...

No comments:

Post a Comment