Wednesday, 19 February 2014

Celalalt Istanbul

Orhan Pamuk - Istanbul

Istanbul nu a fost niciodata prea sus pe lista personala a locurilor de vazut intr-o viata. Amestecul galagios si pestrit de Occident si Orient pe care mi-l inchipui ma descumpaneste, nu ma indeamna deloc la explorare si visare. 
Dar Istanbulul lui Pamuk este altceva: memoria si un anume fel de a-l privi, subiectiv, incarcat de melancolie si nostalgie, il transforma intr-un loc fascinant, ce imbina fantezia si imaginatia cu parfumul retro al unei fotografii alb-negru de acum mai bine de cincizeci de ani, cand ultimele vestigii ale Imperiului Otoman, conace si case de lemn, se naruiau lasand loc noilor cladiri si pietrele de pavaj nu fusesera inca acoperite cu asfalt. Nu stiu cat este observatie si cat talentul scriitorului ce-si trece prin filtrul amintirii un spatiu neutru, personalizandu-l si impodobindu-l cu o aura de mister, dar acest Istanbul nu are nimic de-a face cu ceea ce promoveaza ca puncte de atractie ghidurile turistice. 
Este o perspectiva ce-si pierde stilul impersonal de reclama facuta la comanda, in care maiestria cuvintelor si puterea imaginatiei recreeaza o Atlantida pierduta a copilariei. 
Inca de la 5 ani, aceasta capacitate de a fabula il facea pe micul Orhan sa-si atribuie un alter-ego, un alt Orhan ce traieste undeva, in acelasi oras, sporindu-i si mai mult misterul, un dublu ce se lasa uneori intrezarit in cate o fotografie sau la un colt de strada. Si asemenea lui, se pare ca exista si un alt Istanbul, inaccesibil ochiului grabit al turistului sau poate deja pierdut privirilor noastre, ascuns printre ruinele unui imperiu prabusit sau plasmuit de imaginatie si atasament.
Biografie, descriere sau volum de amintiri? Aflam care este originea numelui Pamuk, care in limba turca inseamna "bumbac", data fiind pielea deschisa la culoare a bunicilor, motivul alegerii de catre mama a prenumelui Orhan, despre blocul Pamuk in care traiau membrii familiei, un clan ce se reunea la sarbatori si rivaliza in restul timpului, transmitand spiritul de competitie chiar si servitorilor lor, o biografie recompusa si din fotografiile alese de autor pentru a fixa in eternitate efemerul unor momente, protejandu-le de trecerea timpului. Mai mult decat Istanbulul lui Pamuk, cartea ni-l infatiseaza pe Pamuk in Istanbul, cu anii de scoala, pana la inceputul studentiei, pasiunea sa pentru desen, o viata ce se impleteste cu episoade ale vietii orasului, imortalizate de artistii sai, foiletonisti, poeti, memorialisti, scriitori, calatori straini. Orasul este o reflectare a scriitorului, dupa cum si scriitorul este o reflectare a orasului in care s-a nascut si si-a petrecut cea mai mare parte din viata.
Generatia lui Pamuk - nascut in 1952 - este una care traieste sub semnul melancoliei (huzun) si al nostalgiei Imperiului Otoman care s-a destramat cu putin inainte de nasterea sa, al unei puteri si straluciri ce se mai pastreaza in moschei si palate, dar paleste printre ruinele zidului cetatii, cucerite treptat de buruieni si uitare. O melancolie resimtita in timp si de vizitatorii sai, Nerval, Gautier sau Flaubert. Este o generatie care, inainte de aparitia televiziunii, obisnuia sa-si petreaca timpul numarand vapoarele care strabateau stramtoarea Bosfor sau privind incendiile declansate pe nave, la fel de frecvente ca si cutremurele pentru japonezi, ori explorand frumusetea cartierelor marginase.
Autorul insusi se simte parte a sufletului acestui oras, care l-a format, l-a modelat, l-a transformat in ceea ce a devenit, i-a deschis un interes ce avea sa-l urmareasca mereu, acela legat de tema identitatii si apartenentei, intre Constantinopolul oriental si Istanbulul occidentalizat, intre ieri si azi, intre imaginile concrete si perceptia subiectiva a unui oras asumat, inglobat in propria experienta de om si scriitor.
Frumos povestit, Istanbulul lui Pamuk are insa un neajuns pentru mine: cititorul se simte exclus, lasat in afara acestei legaturi stranse, subliniindu-i-se voalat ca nu o poate intelege daca nu o traieste. Nu e o carte care sa-ti creeze vreo dorinta sa vezi cu ochii tai locurile despre care iti povesteste, fiindca stii ca nu ai cum sa vezi acel oras, fie pentru ca nu mai exista, fie pentru ca privirea ta detasata nu-si poate gasi aceleasi ancore afective pe care le are pentru autor. Asa ca ma multumesc cu aceasta fotografie alb-negru alterata de trecerea timpului si ma intorc la fictiune, la lumile in care poti patrunde oricand si de oriunde.

No comments:

Post a Comment

Note: only a member of this blog may post a comment.