Monday, 31 March 2014

Calatorii

Olga Tokarczuk - Ratacitorii

Cu totii calatorim prin viata intr-o trecere spre niciunde, venind dinspre nicicand. Si ca sa umplem aceasta ratacire, cautam cu febrilitate o tinta sau doar ne lasam purtati in bataia vantului. Hoinari, turisti, oameni grabiti, mereu pe drumuri cu un anume scop, nostalgici, cu totii sunt prezenti in aceasta carte pe care cu greu o poti numi roman. Este mai degraba un eseu, un volum despre calatoriile exterioare dar si despre cele interioare, in corpul uman sau despre cele post mortem, in expozitii itinerante. Este un labirint prin culoarele caruia risti sa te pierzi in absenta indicatiilor. Din fericire, autoarea are grija sa ne marcheze drumul cu cateva harti sau cu indicii, sa ne ajute sa regasim firul, cum ar fi povestea barbatului caruia ii dispar fara explicatie sotia si copilul pe o insula croata, pentru a-i regasi dupa cateva zile si mai multe pagini, sau aceea a trupului impaiat al tatalui Jozefinei Soliman. Aceasta il implora pe imparatul Francisc al Austrie sa-l inapoieze familiei pentru a putea fi inmormantat, dar vom afla ce s-a intamplat cu el in cadrul unei revolte populare in capitolul dedicat calatoriei inimii lui Chopin. Fire subtile tes intre ele o traiectorie greu de interpretat, cate un gand razlet, o meditatie, te transfera dintr-o poveste in alta.
De cele mai multe ori nu poti anticipa directia unde vei fi purtat, gandurile dau o senzatie de stranie invalmaseala haotica, dar oare calatoria in sine nu este o experienta care dezradacineaza, care te pierde? Nu esti nici aici, n-ai ajuns inca nici acolo, esti suspendat intr-un spatiu unde tot ce-ti este familiar se dilueaza, senzatie ce incepe in salile de asteptare ale aeroporturilor, garilor sau porturilor si dureaza pana in momentul ajungerii la destinatie, ingloband camere de hotel, muzee, spatii ale nostalgiei si angoasei necunoscutului, ale unui anume dor ce razbate din fiecare pagina. Sa fie vorba despre un dor de casa asemanator cu acela al lui Eric, care a cutreierat lumea pe mari si a hotarat intr-o buna zi sa porneasca spre tara est-europeana de unde venise? Sa fie acea stare de nesiguranta si disconfort in fata a ceva ce nu-ti este familiar despre care vorbesc psihologii calatoriei in prelegerile lor tinute intr-un aeroport?! Sa fie teama instrainarii de propriul trup si spirit?!
Unii calatoresc de-a lungul secolelor, trupul lor continua sa sfideze spatiul si epocile. Prin muzeele de ceara sau prin impaierea cadavrelor, practicantii (doctorul Blau, anatomistul Filip Verheyen) devin magicieni ce iau in stapanire timpul, redand materiei o forma durabila. Sunt imagini desprinse parca dintr-un muzeu al ororilor, dar si imagini poetice, insa senzatia generala a cartii este una de alienare, de indepartare de tot ce este familiar prin nomadism. Fugim de ceva, asemenea calugarilor dintr-o veche secta ruseasca, adepti ai ideii ca statul prea mult intr-un singur loc ne face mai vulnerabili in fata Raului? Fugem spre ceva, sperand sa gasim raspunsuri sau revelatii?!
Candva se credea ca melancolia poate fi combatuta prin contemplarea hartilor. As tinde sa cred contrariul, a avea in fata privirilor, pentru o frantura de viata, imagini ale locurilor ce-ti vor ramane intotdeauna inaccesibile altfel decat cu gandul, tind sa amplifice senzatia. O calatorie, pentru a fi completa, are nevoie de minte, dar si de trup. Un trup neinsufletit calatoreste, dar drumul nu-l poate bucura. Un suflet neinsotit de corp poate, prin puterea imaginatiei sau prin fotografii sa ajunga in cele mai indepartate locuri, dar ele ii vor ramane in continuare inaccesibile tactil, olfactiv... Ati observat ca fiecare loc in care ajungeti are un miros al lui?! Este acel miros care te loveste cand iesi din aeroport si-ti ramane in nari, tinzi sa asociezi tara sau orasul respectiv cu el. Pentru mine Italia are aroma de leandri, Grecia o asociez cu un anume miros usor intepator de benzina arsa, Barcelona cu briza marii. Si fiecare din aceste mirosuri declanseaza o anumita nostalgie a unor locuri pe care le-am strabatut in vreo vacanta si nu stiu daca le voi revedea... Tarile Europei de Est n-au un parfum specific, probabil din acelasi motiv din care nimeni nu percepe mirosul propriei case.
Imagini, povesti, reflectii, fragmente de lume si de viata, cartea Olgai Tokarczuk m-a dus pe alocuri cu gandul la Borges, insa este altceva. Ceva greu de definit si de cuprins in cateva cuvinte, ceva ce poate pe unii cititori ii va descuraja prin complexitatea firelor ce se leaga intre ele, erudita fara ostentatie, cu locuri mai mult sau mai putin interesante, ca orice calatorie... Ajungi undeva si anumite scene iti atrag mai mult privirea decat altele, peste unele poate treci mai rapid (am grabit pasul trecand pe langa predicatorii psihologiei de duzina a calatoriei din aeroport), in fata altora te opresti ca intr-un muzeu, uneori captivat, alteori terifiat. Seara, la o plimbare printr-un nou descoperit oras, intalnesti alti straini ca si tine si, dupa intrebarile inevitabile, ca un cod de recunoastere al calatorilor (de unde vii? unde mergi? etc.), din vorba-n vorba, ajungi poate sa afli ca persoana de langa tine e mult mai interesanta decat pare, cum mi s-a intamplat si mie o data, cand am intalnit, la un pahar de sangria pe Rambla, un cardiochirurg polonez care a operat un papa.
Mergeti in calatoria propusa de Olga Tokarczuk si, chiar daca va impiedicati poate in vreun fragment care nu va intereseaza, aveti rabdare, mai incolo firele incep sa se lege intre ele si poate va vor absorbi, cum mi s-a intamplat mie.

11 comments:

  1. Super blog, descoperit datorita Luciei T .
    A.

    ReplyDelete
  2. Multumesc mult si bine ai venit :)

    ReplyDelete
  3. O apariție, ce mai... un blog despre cărți cu nu știu câte lecturi pe lună, vreau să-l urmăresc prin mail, cumva, (există buton de follow?)
    A.

    ReplyDelete
  4. Am adaugat acum, la sugestia ta, in partea de jos a paginii, butonul de "follow by email".
    Blogul nu e chiar o "aparitie", ca-i activ de vreo 3 ani, era doar nevoie de ochiul vigilent al Luciei sa-l "dezgroape" din adancurile internetului, ca eu nu m-am gandit sa-l promovez vreodata :).

    ReplyDelete
  5. Degeaba m-am abonat, nu e funcționat :(... dar de-acum știm adresa.

    ReplyDelete
  6. Incerc si cu "Subscribe to", poate merge, desi butoanele platformei blogspot par sa aiba personalitate si vointa proprie. Am pastrat "search" desi nu stiu cat este de util, cand l-am testat cu unele titluri de carti/filme care stiu sigur ca se regasesc in continut, pe unele le descopera, pe altele nu... Asa ca nu stiu cat este de cooperant acest "subscribe".

    ReplyDelete
  7. Tehnologia de blogging ma depaseste, asa ca am preferat sa pastrez totul cat mai simplu. Chiar deasupra butonului de "subscribe" este un "subscribe"to post (atom), ceva cu feed RSS, o functiona :/?

    ReplyDelete
  8. Am mai facut o subscriptie si intre timp a aparut (azi) semnalarea postarii de ieri :)

    ReplyDelete
  9. Vad ca semnalarea a citit postul de mai sus si a pornit si ea intr-o calatorie :)
    Acum sper sa nu devina enervante notificarile astea pe toate canalele posibile.

    ReplyDelete
  10. Incep sa ma amuz, nu stiu nimic de calatorie, intru acum si vad post nou, dar la mine nicio notificare... daca ne va enerva ceva m-oi dezabona :)

    ReplyDelete
  11. Alte idei de urmarire rapida nu mai am, sorry :(
    Ar mai fi butonul de "followers" probabil, dar nu stiu daca nu este la fel de (in)eficient ca si celelalte...

    ReplyDelete