vineri, 21 martie 2014

In salbaticie

Cormac McCarthy - Marea trecere

Mi-a placut Drumul, in schimb cu Calutii lui cei frumosi nu m-am inteles deloc, nici cu Meridianul sangelui. Pentru No Country for Old Man am preferat sa raman cu filmul. Cat despre cartea de fata, starile mi-au fost impartite. M-a cucerit de la primele pagini fiindca incepe frumos, construind o relatie creata din gesturi, priviri, tensiune intre un adolescent si o lupoaica gestanta. Lupoaica este vazuta ca un pericol de comunitatea crescatorilor de animale din New Mexico, insa tanarul Billy Parham incearca sa o salveze, sa o readuca "acasa", in vechiul Mexic. 
Romanul este cel de-al doilea din ceea ce se numeste "Trilogia frontierei", inceputa cu Calutii... si incheiata cu Orasele din campie. Si aici, ca si in primul volum, cu care nu are legatura ci doar asemanari, este vorba de un roman de formare, povestea unui adolescent confruntat cu natura salbatica si dura, ce pare sa se fi inradacinat profund si in sufletul oamenilor, transformandu-i pe unii in bestii. Dramatismul, violenta, cinismul se imbina cu frumusetea unor peisaje aproape ireale si nu poti ramane indiferent la modul cum McCarthy compune atmosfera si decorurile, ca un pictor minutios si atent al unei furtuni ce va devasta protagonistii, fie ca este vorba de Billy si Boyd, cei doi frati, de personaje secundare cu care-si incruciseaza pasii sau, in momentele cele mai crude, de animale. Si caii se impusca, nu-i asa?! Nimic nu este intamplator, fiecare personaj episodic (de exemplu un orb sau un bandit filozof) isi are rolul sau, povestea sa.
Ne aflam in pragul celui de-al doilea razboi mondial dar viata in sine este un mare razboi, o trecere continua a frontierelor spirituale, in care Billy se imbogateste cu fiecare nou contact. Vagabondajul sau, mai mult decat fizic, este unul al mintii, de reflectie asupra lumii, vietii si mortii. Fiecare detaliu conteaza si construieste povestea dupa tiparul basmului (un erou care porneste cu o misiune intr-o calatorie initiatica, fiind supus mai multor incercari ce-l vor transforma, cu personaje care il ajuta si cu antagonisti ce-i ameninta viata...). Calatoriile par sa fie facute pentru a gasi ceva, dar cu fiecare Billy va pierde ceva. De trei ori va traversa frontiera si, de fiecare, data, indiferent ce va afla sau nu de partea cealalta, eroul isi va mai pierde putin din inocenta.
Este ceva acolo care nu te poate lasa indiferent, desi uneori divagatiile filozofico-teologice m-au plictisit sau m-au enervat. Prea multe explicatii despre viata si poate nu era cazul, cand autorul stie sa o infatiseze atat de bine incat ar putea sa lase si cititorului o parte din concluzii. Daca in The Road am vazut cum se poate crea mult cu putin, intr-o naratiune minimalista, aici totul este stufos, personajele episodice se inghesuie sa-si spuna fiecare povestea si nu intotdeauna am gasit interes in ceea ce au de spus.
E prea multa suferinta, e prea mult intuneric in sufletul omului, mai mult decat as fi vrut si as fi putut sa accept de la o carte... Te bantuie, iti ramane in minte, dar indiferent cat de bine si-ar tese un autor povestile (si avem din plin, intamplari dramatice, intr-o lume parca suspendata in timp), am limitele mele literare si cruzimea fata de animale este una dintre ele. De aceea n-am putut sa savurez si sa ma bucur de carte asa cum ar fi meritat poate. De aceea, intr-o calatorie literara prin America prefer sa ma conduca Kerouac, de exemplu, si nu McCarthy. Si de aceea pentru mine trilogia va ramane neterminata, nu simt deloc nevoia sa aflu ce se intampla cand personajul din Calutii se intalneste cu cel din Marea trecere. McCarthy scrie bine, dar nu e pentru mine (in afara de The Road).

6 comentarii:

  1. Bună! Deşi nu am citit The Road, ci doar Trilogia Frontierei, în mare parte îţi împărtăşesc opiniile. Totuşi, mi-a plăcut Marea trecere tocmai prin prisma acelor divagaţii filosofico-teologice. Partea proastă e că primul şi ultimul volum le-am citit cu permanenta dorinţă de a le termina mai repede, iar o carte de căpătâi nu cere o astfel de lectură. De curiozitate, vreun film regizat de Mccarthy ai văzut?

    RăspundețiȘtergere
  2. Buna!
    Cred ca "dorinta de a le termina mai repede" denota o nerabdare pe care am simtit-o si eu, senzatia ca ar vrea sa duca undeva dar prea te ia pe ocolite, pentru mine sigur nu a fost una din cartile care sa ma captiveze, sa vreau sa tooot citesc la ea si sa nu se mai termine.
    Am vazut filmele lui McCarthy si-mi plac, am scris pe aici despre ele (Spotlight, Win Win, The Visitor si The Station Agent - preferatul meu) insa e vorba despre Tom / Thomas, nu Cormac, nu cred ca au legatura. Dar, daca ma gandesc acum, ca mi-ai amintit de el, cartile lui Cormac au ceva din atmosfera filmelor indie ale lui Tom, partea melancolico-meditativa:).

    RăspundețiȘtergere
  3. Hmm... ia să vedem!

    Dar e Cormac, nu numai Tom. :P
    http://www.imdb.com/name/nm0565092/
    Am văzut No Country for Old Men (2007) şi se aseamănă foarte mult cu Trilogia. Numai că vezi în faţa ochilor numai şi numai sânge, nu doar citeşti despre, ceea ce e şi mai... oripilant! :))

    RăspundețiȘtergere
  4. Aaa, era vorba despre ecranizari ale cartilor lui, nu filme regizate de el! Si nici scenariul propriu-zis nu ii apartine, in general scenaristii citesc romanul si il adapteaza pentru cinema. Se trece la credit autorul, normal, dar implicarea lui in viziunea scenariului si regiei nu este foarte importanta, tine mai mult de acord. Asta daca scriitorul nu e vreo Pamela Travers care sa-l "incurce" pe Disney la fiecare cadru din Mary Poppins :)).
    Acum, ca am dat un search pe IMDb, vad ca are si un scenariu care nu e transpunerea unei carti, The Counselor. Nota zice ca e cam slab.
    Mi-au placut si The Road si No Country... Daca ii pui la un loc pe fratii Coen si Bardem e aproape imposibil sa nu iasa ceva bun :) Pentru ororile artistice am o slabiciune, cat timp nu includ animale, e ca o supapa de depresurizare a greutatii cu care le suport pe cele reale... Dar si o desensibilizare, dupa atatea horror-uri de seria C sau D prost jucate si cu scenarii de 2 bani care ma fac sa-mi doresc sa vad personajele stupide murind in chinuri :)).
    Poate n-ar strica sa citesc candva No Country..., desi dupa ce am incercat cu trilogia am zis sa raman la The Road.

    RăspundețiȘtergere
  5. Ah, mea culpa, aşa crezusem. eu sunt aşa, mai de pe Marte :P :D

    RăspundețiȘtergere
  6. Fiecare avem momentele noastre de "martianism" :)
    Partea buna e ca, in urma discutiei noastre am adaugat si No Country... pe luuuunga lista mentala de carti "to read". In general, cand imi place o adaptare a unei carti, cam evit sa o citesc dupa aceea, ca imi setez din start niste asteptari, am o imagine asupra personajelor si ma tem sa nu mi le dezamageasca. Prefer invers, sa citesc intai cartea si, daca mi-a placut foarte mult, sa vad si filmul. Dar asta e un film pe care parca as incerca sa-l citesc, sa vad daca percep si in carte amestecul asta de umor negru si violenta specific filmelor fratilor Coen.

    RăspundețiȘtergere

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.