Thomas Cathcart & Daniel Klein - Aristotel si furnicarul merg la Washington... (mic tratat de abureala politica)
Va spun cu tot entuziasmul: tare mi-ar placea sa vad in Romania o astfel de carte, raportata la fauna noastra politica (nu stiu de ce ezit sa folosesc cuvantul "clasa", ba stiu, dar sa nu intram in detalii), cu exemple desprinse din discursurile creatorilor de perle de limbaj autohtoni. Despre ce este vorba: cei doi autori ai cartii iau in vizor mai multi oameni politici, in principal reprezentanti ai administratiilor Bush si Clinton, cam pe atunci a fost probabil scrisa, si le deconstruiesc discursurile cu metodele si clasificarile retoricii antice pentru a ne arata cat sunt de lipsite de continut (epistemo)logic.
Poate ca fiecare dintre romanii spalati pe creier de talk-show-urile politice ar trebui sa o citeasca, sa o reciteasca si apoi sa-si faca tema, sa identifice in cele auzite "pe sticla" aburelile si gogosile, argumentele lipsite de fundament. Din pacate, le ramane prea putin timp sa mai puna mana pe o carte, fiindca televizorul li-l cam mananca pe tot.
Discursurile emfatice, cuvintele "ce din coada au sa sune", sofismele, truismele, silogismele gresit inglobate in discursul politic sunt demistificate cu ironie, verva si umor, intr-un stil alert, concret, presarat cu multe anecdote si exemple. Aspectul lejer al discursului fac cartea accesibila si placuta nu doar celor mai scoliti intr-ale lingvisticii, retoricii si stiintelor politice, ci oricarui om interesat de discursul celor ce-l guverneaza. Si recunosc, ca tonul asta de "politica pe intelesul tuturor" pentru mine a prins de minune, ceva mai documentat si mai stiintific in domeniu m-ar plictisi total, nu citesc carti de politologie. Stiu ca nu doar limbajul reprezinta un factor de cunoastere a politicianului din fata ta, ca un bun orator nu este neaparat un personaj bine intentionat -- valabil si invers, exista oratori mai neconvingatori si mai neslefuiti dar mai bine intentionati -- insa de multe ori e suficient sa auzi cum cineva se incurca in propriile argumente pentru a intelege ca nici el nu prea stie unde vrea sa ajunga.
Concret, cartea analizeaza o serie de strategii folosite de vorbitori, poate cea mai intalnita fiind aceea a evitarii chestiunii. In rarele ocazii cand mai urmaresc cate un talk-show politic, de obicei in perioada campaniilor electorale, mi s-a parut revoltator sa constat cum o intrebare simpla, la care s-ar putea raspunde scurt cu "da" sau "nu" are parte de un raspuns elaborat, pornind de la geneza si uitand unde a vrut sa ajunga, ce transforma interviul sau dezbaterea intr-un dialog al surzilor, unde nimeni nu tine cont de argumente sau intrebari, ci doar vrea sa recite mai repede ce a (fost) invatat. Probabil ca si moderatorii unor astfel de emisiuni sunt de vina pentru ca-si lasa invitatii sa bata campii... dar timpul de emisie trece, leafa merge, noi cu drag muncim.
Apoi ar fi argumentele "ad odium", nu mai e nevoie sa insist ce-s, uitati-va doar la Vadim si altii ca el, cele derivate din ignoranta (cum s-ar fi spus in Evul Mediu "daca nu avem o dovada ca Pamantul se roteste in jurul Soarelui sigur nu se roteste"), dileme false, scoaterea cuvintelor din context, apelul la autoritate, saltul inductiv (obtinerea de concluzii din demonstratii ambigue) si multe altele, pe care va las sa le descoperiti singuri, daca veti citi cartea.
Nu ma pot abtine sa nu citez cateva perle, la intamplare:
"Pai n-as fi atat de sigura (ca o operatiune este un esec)... Este un succes care nu s-a inregistrat inca. Nu stiu daca sa privesc acest lucru ca pe un esec."
"Cu cateva luni in urma, am declarat in fata poporului american ca nu am dat arme in schimbul ostaticilor. Inima mea si cele mai bune intentii ale mele inca imi spun ca acest lucru este adevarat, dar faptele si dovezile imi arata ca nu este asa."
Va asigur ca-s multe si unele mai bune. Ca minusuri, as aminti in primul rand posibila lipsa de interes a cititorului roman fata de personalitatile enuntate (luati-o insa ca pe o exemplificare a unor tehnici de discurs politic universal valabile) si traducerea cam slabuta, lipsita de vioiciunea si colocvialitatea originalului, tocmai pentru ca traducatoarei ii este atat de frica de cuvinte incat inventeaza exprimari decente insa inacceptabile pentru registrul si tonul general al cartii, de genul "m-am rahatit un ananas"... Nici "focul prietenesc" nu suna deloc bine in romana, nu vorbim despre un foc de tabara! Si mai erau vreo cateva care m-au scos din ritm si m-au facut sa ma intreb oare cum erau formulate in original. E citibila, dar daca o puteti gasi in engleza, e si mai bine.
Poate ca fiecare dintre romanii spalati pe creier de talk-show-urile politice ar trebui sa o citeasca, sa o reciteasca si apoi sa-si faca tema, sa identifice in cele auzite "pe sticla" aburelile si gogosile, argumentele lipsite de fundament. Din pacate, le ramane prea putin timp sa mai puna mana pe o carte, fiindca televizorul li-l cam mananca pe tot.
Discursurile emfatice, cuvintele "ce din coada au sa sune", sofismele, truismele, silogismele gresit inglobate in discursul politic sunt demistificate cu ironie, verva si umor, intr-un stil alert, concret, presarat cu multe anecdote si exemple. Aspectul lejer al discursului fac cartea accesibila si placuta nu doar celor mai scoliti intr-ale lingvisticii, retoricii si stiintelor politice, ci oricarui om interesat de discursul celor ce-l guverneaza. Si recunosc, ca tonul asta de "politica pe intelesul tuturor" pentru mine a prins de minune, ceva mai documentat si mai stiintific in domeniu m-ar plictisi total, nu citesc carti de politologie. Stiu ca nu doar limbajul reprezinta un factor de cunoastere a politicianului din fata ta, ca un bun orator nu este neaparat un personaj bine intentionat -- valabil si invers, exista oratori mai neconvingatori si mai neslefuiti dar mai bine intentionati -- insa de multe ori e suficient sa auzi cum cineva se incurca in propriile argumente pentru a intelege ca nici el nu prea stie unde vrea sa ajunga.
Concret, cartea analizeaza o serie de strategii folosite de vorbitori, poate cea mai intalnita fiind aceea a evitarii chestiunii. In rarele ocazii cand mai urmaresc cate un talk-show politic, de obicei in perioada campaniilor electorale, mi s-a parut revoltator sa constat cum o intrebare simpla, la care s-ar putea raspunde scurt cu "da" sau "nu" are parte de un raspuns elaborat, pornind de la geneza si uitand unde a vrut sa ajunga, ce transforma interviul sau dezbaterea intr-un dialog al surzilor, unde nimeni nu tine cont de argumente sau intrebari, ci doar vrea sa recite mai repede ce a (fost) invatat. Probabil ca si moderatorii unor astfel de emisiuni sunt de vina pentru ca-si lasa invitatii sa bata campii... dar timpul de emisie trece, leafa merge, noi cu drag muncim.
Apoi ar fi argumentele "ad odium", nu mai e nevoie sa insist ce-s, uitati-va doar la Vadim si altii ca el, cele derivate din ignoranta (cum s-ar fi spus in Evul Mediu "daca nu avem o dovada ca Pamantul se roteste in jurul Soarelui sigur nu se roteste"), dileme false, scoaterea cuvintelor din context, apelul la autoritate, saltul inductiv (obtinerea de concluzii din demonstratii ambigue) si multe altele, pe care va las sa le descoperiti singuri, daca veti citi cartea.
Nu ma pot abtine sa nu citez cateva perle, la intamplare:
"Pai n-as fi atat de sigura (ca o operatiune este un esec)... Este un succes care nu s-a inregistrat inca. Nu stiu daca sa privesc acest lucru ca pe un esec."
"Cu cateva luni in urma, am declarat in fata poporului american ca nu am dat arme in schimbul ostaticilor. Inima mea si cele mai bune intentii ale mele inca imi spun ca acest lucru este adevarat, dar faptele si dovezile imi arata ca nu este asa."
Va asigur ca-s multe si unele mai bune. Ca minusuri, as aminti in primul rand posibila lipsa de interes a cititorului roman fata de personalitatile enuntate (luati-o insa ca pe o exemplificare a unor tehnici de discurs politic universal valabile) si traducerea cam slabuta, lipsita de vioiciunea si colocvialitatea originalului, tocmai pentru ca traducatoarei ii este atat de frica de cuvinte incat inventeaza exprimari decente insa inacceptabile pentru registrul si tonul general al cartii, de genul "m-am rahatit un ananas"... Nici "focul prietenesc" nu suna deloc bine in romana, nu vorbim despre un foc de tabara! Si mai erau vreo cateva care m-au scos din ritm si m-au facut sa ma intreb oare cum erau formulate in original. E citibila, dar daca o puteti gasi in engleza, e si mai bine.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.