Monday, 10 March 2014

Pescuit, muzica, literatura, copaci... si sex, mult sex

Nymphomaniac (2013)

Filmului astuia i s-a facut o nedreptate in momentul in care a fost impartit in doua. De fapt, inclin sa cred ca von Trier a comis prima nedreptate atunci cand s-a hotarat sa faca un film de 5-6 ore cu un subiect care putea demonstra tot ce avea de demonstrat in maxim 3. Restul e doar pornografie, dar regizorii "de arta" au dreptul sa faca asta in numele artei fara ca filmele lor sa ajunga la raftul XXX :). Poate doar sa faca obiectul unui scandal legat de difuzarea sa in cinematografe, dar totul e bine cand se termina cu bine si nu intervine cenzura.
Pentru cei care au vazut prima parte, eu zic sa mergeti sa vedeti si continuarea, daca tot ati apucat pe calea pierzaniei vizuale, fiindca exista o "morala", chiar daca in prima jumatate nu prea intelegi incotro se indreapta. Si spun asta fiindca prima parte m-a cam dezamagit, ca fan al filmelor lui von Trier. O nimfomana (interpretata de Charlotte Gainsbourg) este ridicata din mijlocul strazii unde zacea lovita de un bun samaritean (Stellan Skarsgard) si, ca o Seherezada a sexului, incepe sa-i spuna povestea celor 1001 sau mai multe nopti de amor, de la varsta cand si-a descoperit sexualitatea pana in momentul cand a fost gasita zacand pe asfalt. Episoadele erotice sunt intrerupte de consideratii ale ascultatorului, cu analogii ale actului si ritualului sexual cu pescuitul, literatura, muzica, matematica prin dizertatii ce au o nota fortata, cam nenaturala, ca si cum scenariul ar fi simtit nevoia sa compenseze multimea de organe sexuale afisate pe ecran cu o doza zdravana de cultura generala, sa sublinieze din cinci in cinci minute ca ceea ce vedem nu este un film porno, ia uite cate lucruri interesante despre arta aflati aici!
Din fericire, partea a doua schimba tonul condescendent cu spectatorul, primeste si un fir narativ logic, eroina noastra, Joe, preia controlul asupra dialogului si analogiilor, dovedind ca pe langa o viata intima bogata a mai avut timp sa puna mana si pe o carte, nu numai pentru a o folosi ca jucarie sexuala, ci chiar pentru a o citi. Este vorba despre Ian Fleming, parintele literar al lui James Bond. Calatoria erotica se transforma intr-una prin viata, sentimentele si actiunile isi gasesc motivatii si explicatii si "trilogia depresiei" feminine a lui von Trier, inceputa cu Antichrist si continuata cu Melancholia se incheie aici. Daca ar fi sa rezum intr-un mod misogin cele trei motive de depresie ale femeii in viziunea regizorului, ele ar fi psihoza, sfarsitul lumii si sexul... cum primele doua au probabilitati mai mici de a se intampla, ultima este probabil cea mai comuna, insa nu din motive de supradoza, as indrazni sa cred. Insa viziunea regizorala nu este deloc una misogina, dupa cum vom vedea spre final.
Fiindca prea multe despre continut si idei nu va pot dezvalui fara sa va rapesc placerea, iar restul sunt secvente erotice (unele chiar tratate in cheie grotesc - umoristica), am sa ma opresc asupra interpretarii excelente a Umei Thurman, intr-un monolog al nevestei parasite care acapareaza ecranul, intr-o scena de tot rasu'- plansu'.
Este un film care nu doar provoaca si socheaza, cu toata "imoralitatea" imaginilor condamnata de unii se transforma  paradoxal intr-un film mai moral decat multe dintre productiile asa-zis "decente". Faptul ca nu acuza explicit libertinajul, nu inseamna ca-l ofera ca model, dimpotriva, totul ascunde tristetea, cautarea armoniei, dorinta de a putea controla viata, cu stiinta de a dezvalui totul, lasand in acelasi timp totul la interpretarea spectatorului. Am vaga impresie ca von Trier trolleaza la greu, dar n-as sti sa va spun exact in ce fel.
Daca m-ati fi intrebat dupa prima parte daca mi-a placut filmul, as fi zis probabil ca nu. Dupa a doua, cu toata convingerea, da. Nu sta langa cele mai bune von Trier-e din topul meu, dar nici acolo jos, langa Dancer in the Dark, nu este :).

No comments:

Post a Comment

Note: only a member of this blog may post a comment.