Monday, 14 April 2014

Viata de dincolo

Will Self - Cum traiesc mortii 

Daca n-ar fi fost oarecum amuzanta, probabil cartea asta ar fi o reprezentare a celui mai mare cosmar al meu: cel al vietii de dupa moarte. Nu sub forma de ingerasi inaripati cantand muzici suave sau cazane cu smoala clocotind, n-am avut niciodata naivitatea de a-mi inchipui o astfel de posibilitate, ci mai rau, sub forma unei vieti asemanatoare cu cea de pe pamant, cu serviciu, birocratie, taxe de platit, programe de urmat. Ar fi culmea ca o activitate regulata, cu sefi sau subalterni, de care am reusit sa scap in viata asta, sa ma bantuie "dincolo"... As invia de ciuda! Asta o fi echivalentul expresiei "a muri de ciuda" cand esti deja mort?!
Lily Bloom, o americanca de 65 de ani, evreica anti-semita, si-a petrecut cam jumatate din viata in America si cealalta in Anglia, pe care n-a ajuns niciodata sa o iubeasca, ramanand cu nostalgia tarii natale. Murind, ajunge in lumea de dincolo, fara ceremonii si tunele luminoase, calauzita de ghidul sau mortuar, Phar Lap Jones. In suburbia Londrei unde locuiesc cei decedati, isi regaseste lithopedionul, fetusul fosilizat purtat ani in sir in pantece fara sa stie, fiul mort la varsta de 9 ani intr-un accident de masina, dar si "Grasanele", grasimea de care a scapat in timpul curelor si cea pusa la loc, versiuni obeze ale ei, "papusele de coca, mascote ale disolutiei totale", dovezi ale faptului ca esti ceea ce mananci. Participa la grupul de sprijin al recent decedatilor, luand la cunostinta cei doisprezece pasi si cele douasprezece traditii ale celor Personal Morti si  se integreaza in noua existenta lucrand la o agentie publicitara, ca si in timpul vietii. Mortii nu simt durere, nici placere, nu dorm, nu au miros, nu mananca, si totusi traiesc nevazuti printre vii, intr-o normalitate care nu difera cu mult de cea a vietii anterioare.
Viziunea este interesanta, presarata cu referinte si aluzii la evenimente ale secolului XX, prezentata alert, cu ironie si ceva umor, insa pe masura ce avansezi iti dai seama ca acest tablou general nu face decat sa-ti infatiseze lumea in care traiesti si sa te intrebi daca n-ai murit deja. Nimic nu contrasteaza prezentarea monotona a vietii protagonistei, nu te scoate din ritm, nu aduce ceva in plus, poti usor sa sari unul sau mai multe capitole fara sa ti se para ca ai pierdut ceva, desi interesul cartii ar trebui sa provina tocmai din acele detalii care ii dau consistenta tabloului.
Daca stau sa ma gandesc bine, prefer o existenta in moarte chinuita de demoni sau cosmare decat o eternitate in banalitate, cu aceleasi repere ale vietii, insa fara partile frumoase, fara senzatii, repetand la infinit gesturi mecanice si gandindu-te la ceea ce ai facut sau n-ai facut aici.
Lily Bloom nu este un personaj pe care sa-l iubesti, se dovedeste de multe ori o acritura dispretuitoare ce-si merita moartea pe care o traieste, cu dependentele ei, rumegandu-si la infinit esecurile si observand cu dezaprobare viata celor doua fiice. Si-mi da uneori senzatia ca se incearca prea mult: poate o carte mai densa in detalii cu tragere la titlu ar fi iesit mai interesanta decat una care incearca sa ne spuna prea mult despre "cum au trait mortii inainte de a muri", care dilueaza substanta cartii, plimbandu-ne printr-o jumatate de secol si mai bine, narata de un personaj in permanenta morocanos.
Dar cartea, in ansamblu, are momente de stralucire, prin reflectii despre conditia umana si prin sarcasmul analizei sociale, vioiciunea stilistica reuseste de multe ori sa contrabalanseze platitudinea eroinei si, urmand zicala "se poate si mai rau" te face sa vezi ca Infernul din viziunea religioasa sau dantesca poate fi chiar placut si interesant :).

No comments:

Post a Comment

Note: only a member of this blog may post a comment.