Monday, 26 May 2014

Confruntarea dintre doua lumi

Ngugi wa Thiong'o - Raul care ne desparte 

Dupa ce pentru o vreme Poliromul parea sa traiasca mai mult din reeditari, pot sa spun ca incepe sa fie din nou pe val. Pe valul preferintelor  si curiozitatilor mele literare, ce se indreapta spre taramuri exotice neexplorate pana acum. Seria "Actual" este plina de promisiuni in acest sens, asa ca am ce sa va povestesc despre ea, macar pentru o vreme, pana termin cele vreo 7-8 carti cumparate dintr-o suflare. 
Daca m-ar fi pus cineva sa zic repede un nume de scriitor kenian, as fi zis probabil Ben Okri... si m-as fi inselat cu vreo 3-4 mii de kilometri, fiindca Okri e nigerian. Dar si acum, dupa ce l-am citit pe Ngugi wa Thiong'o, nu garantez ca as putea sa va spun peste o saptamana numele autorului, mai ales ca n-am idee cum se pronunta. Acum nu incerc sa ma scuz, dar confuzia cu Ben Okri, din care am citit o singura carte, poate fi pe undeva justificata, fiindca amandoi evoca accentele magice ale unei lumi traditionale, misterioase, in cazul de fata confruntata  cu intruziunea omului alb, "un popor cu vesminte ca fluturii", dupa cum anuntau profetiile. Si cei care-mi cunosc lepidopterofobia, inteleg de ce mi-au devenit colonistii de la primele pagini atat de antipatici. 
Sa intram insa in poveste: 
"Cele doua coame se aflau una langa alta. Una era Kameno, cealalta, Makuyu. Intre ele era o vale. I se spunea Valea Vietii. Dincolo de Kameno si Makuyu existau multe alte vai si coame, care se intindeau fara vreun plan ce putea fi deslusit. Semanau cu niste lei adormiti, care nu se trezeau niciodata; care domneau somnul adanc al Creatorului lor. 
Prin Valea Vietii curgea un rau.(...) Raul se numea Honia, si insemna leac sau a readuce la viata. Raul Honia nu seca niciodata. Parea sa aiba o puternica dorinta de a trai, dispretuind secetele si schimbarile de vreme. Si curgea mereu in aceeasi directie, niciodata grabindu-se, niciodata sovaind."
Insa oamenii de pe malurile lui nu sunt la fel. In momentul cand misionarii europeni stabilesc o colonie in apropiere, incep sa fie tulburati atat de noua credinta si noile obiceiuri pe care acestia le aduc cu ei, impreuna cu civilizatia, cu posibilitatea de a studia si a beneficia de ingrijiri medicale, cat si de conflictele ce nu intarzie sa macine micuta comunitate, neclintita pana atunci din matca existentei sale. 
Chege, un intelept din Kameno, adept al traditiei si al zeitatilor stravechi, ii lasa fiului sau, Waiyaki, misiunea de a indeplini profetia unei salvari ce va veni de pe dealuri, adusa de un om ce va conduce poporul spre eliberare. De partea cealalta a raului, Joshua, convertit la crestinism, devine predicator si mana dreapta a misionarului Livingstone. Localizam astfel povestea intr-un timp al inceputurilor colonizarii Keniei, al primelor confruntari dintre doua civilizatii si doua moduri diferite de a privi viata. Ceea ce pentru unii inseamna traditie si implinire, pentru altii reprezinta o barbarie, ca de exemplu obiceiul circumciziei feminine, blamat de lumea crestina, insa asumat ca un ritual de maturizare normal de unele femei din satele de pe dealuri. 
Povestea a doua culturi in conflict nu este noua. Indiferent de epoca si de protagonisti, el dezbina, creeaza intrebari, macina. Insa modul in care cartea ni-l pune in fata emotioneaza prin simplitatea si poezia lui, ca si cum curgerea  bine asezata a cuvintelor ar putea contrabalansa gravitatea unui subiect delicat. Pe fundalul tensiunilor se desfasoara si o poveste de dragoste imposibila, intre un Romeo si o Julieta proveniti din familii despartite de alegerile facute, macinati de incertitudini si de propriile convingeri si constrangeri...
Cele mai interesante personaje sunt tocmai cele care se simt atrase de ceea ce resping si respinse de cei langa care ar dori sa fie, avand capacitatea de a distinge nuantele intermediare. Ele ar putea aduce armonia tocmai prin capacitatea de a vedea in ambele tabere elemente interesante, bune de inglobat intr-o viziune mai toleranta si mai bogata in perspective, de la traditiile localnicilor la simbolurile civilizatoare sau religioase ale colonistilor.
Dupa ce termini o carte subtire in aparenta, iti dai seama cate intrebari fara raspuns cuprinde, intelegi ca toata tristetea mersului lumii e acolo, ca intotdeauna civilizatia, cu tot ce are ea mai bun - medicina si educatia - vine la pachet cu reversul, cu normele rigide ale unei religii impuse, prea repede, prea violent, fara sa se creeze intai limbajul comun, valorile si puntea de comunicare, fara sa vada ca propriile mituri de cuceritori nu sunt cu nimic mai bune sau mai adevarate decat miturile popoarelor cucerite. 
Intr-o astfel de poveste, nu exista obiectivitate, si nici autorul nu poate fi obiectiv. Este evident ca il intristeaza aceasta "alienare coloniala": obligandu-l pe om sa se raporteze la el insusi dintr-un punct de vedere exterior, pe care nu-l intelege pe deplin si nu-l imbratiseaza, il face sa priveasca strain, cu ochii goi, in oglinda unui rau tulburat, de unde raspunsurile la intrebari au disparut demult si limpezirea gandurilor devine si mai greu de atins.
Din pacate si acum, la inceput de secol XXI, colonialismul traieste si interventiile militare, cu diferite pretexte, provoaca valuri de soc intre civilizatii. Raul acesta care nu seaca niciodata va continua sa ne desparta.

No comments:

Post a Comment