Monday, 16 June 2014

Bibliofili, bibliomani

Allison Hoover Bartlett - Omul obsedat de carti 

Stiti senzatia aceea cand intri la un film ferm convins ca mergi la un thriller, te astepti la tensiune si mister si te trezesti la un documentar insipid?! Nici eu n-o stiam, dar am aflat-o acum. Scuzele ar fi: titlul, in primul rand, apoi coperta cu umbra desprinsa parca din filmele cu spioni saptezeciste profilandu-se amenintatoare asupra bibliotecii, si apoi coperta 4 de unde citez: "O incursiune in lumea bizara a pietei de raritati si o cronica moderna a crimei si a pedepsei. O poveste donquijotesca si, in acelasi timp, un captivant roman politist". Ati putea sa ma intrebati, pe buna dreptate: "dar tu chiar nu rasfoiesti o carte inainte de a o cumpara?" Ba da, asta am facut, am rasfoit-o, am citit cateva fraze si mi-am zis ca merge ca o poveste light, mai ales ca este cu carti, ia te uita, "un exemplar fara supracoperta din prima editie The Great Gatsby costa 150 de dolari, iar unul cu supracoperta costa 4000 de dolari", are si rol informativ... fara sa caut prea mult desfasurarea propriu-zisa a presupusei actiuni, ca ma convinsese suficient punctul de pornire: un hot de carti care fura din pasiune, un anticar justitiar ce-l urmareste cu o pasiune la fel de mare. 
Pot sa inteleg bibliofilia ca fenomen, dar nu-i pentru mine, eu nu iubesc cartile, ci numai continutul lor. Goana asta dupa volume pretioase, dupa volume princeps si editii rare nu-mi spune nimic. Continutul are fix aceeasi valoare in editia 1 ca si in editia a 15-a. Imi place mirosul de nou, de cerneala proaspata, imi fura privirea o grafica placuta, editiile vechi miros de obicei a praf si a aer statut. Dar nici la o carte noua  obiectul nu primeaza, nu-mi doresc sa-l am, dimpotriva, daca e buna as vrea sa o dau mai departe, sa se bucure cat mai multi de "sufletul" ei. Sunt cateva carti ale copilariei, altele primite cadou de la persoane iubite sau ale unor autori dragi pe care nu m-as indura sa le instrainez din ratiuni sentimentale pentru primele, pentru ca nu se stie cand voi dori sa le recitesc pentru cele din ultima categorie. Intuitia imi spune ca pentru majoritatea n-o voi face niciodata, va exista mereu ceva nou, proaspat, care va avea prioritate. Dar daca o veni vreun cataclism planetar caruia sa presupun ca i-am supravietui si eu si biblioteca mea, insa ar distruge orice posibilitate de editare de carti noi si ar disparea si curentul care-mi alimenteaza e-book-ul ce ascunde o alta biblioteca, e bine sa fie acolo :)
La bibliomania lui John Gilkey, dincolo de aspectele morale ale furtului de carti, m-a dezamagit tare motivatia: "Imi place sa simt ca tin in mana o carte care face 5-10 miare. Si mai e si admiratia celorlalti."  Ma gandeam ca fetisul cartii-obiect are alte resorturi decat cele ale mitocanului care vrea sa se afiseze cu cel mai nou model de Audi, mai ales pentru cineva ce-si risca permanent libertatea pentru a obtine o noua piesa a colectiei. Dar nu, pentru Gilkey este etalarea unui standard de viata, unde valoarea e data de gustul si criteriile specialistilor. Consulta top 100 Modern Library si-si alege de-acolo titlurile, apoi cauta editii princeps, de la clasici ai literaturii universale din secolul XIX pana la Kerouac, Doctorow, Ken Kesey pe care le cumpara de obicei dand numarul de carte de credit al altora. Hotia pare sa fie o mostenire de familie si incepe cu prima manusa de baseball furata dintr-un magazin (inutila, de altfel, fiind pentru stangaci). Este preocupat si de aspectul estetic, de modul cum se potrivesc cartile pe raft.
La polul opus, se afla Ken Sanders, un bibliofil, anticar si detectiv amator, constient de faptul ca multi anticari se feresc sa reclame pierderile, ca lipsa de asigurare in domeniu impiedica despagubirea si politia ia oarecum in deradere gravitatea unui astfel de furt. 
Marturiile lor se intersecteaza cu portretele altor colectionari de carti celebri din istorie, cu informatii despre piata de carte rara, cu demersurile si munca de documentare a autoarei pentru scrierea cartii. Daca sunteti bibliofili si astfel de detalii va intereseaza, s-ar putea sa va atraga cartea. Pentru ca doar asta veti gasi: informatie, insa intr-un stil sec, mai degraba ca un raport, ca o dare de seama despre piata de carte rara. Ca aminteam de documentar la inceput: este ca si cum ai face un astfel de film doar din interviuri detasate cu protagonistii, fara nici un strop de implicare emotionala, nici din partea lor, nici din cea a reporterului, iar vocea din off iti prezinta date, cifre, fapte, insa este plata, lipsita de expresivitate sau de spirit analitic.
Vreau doar sa felicit editura / traducatoarea pentru inspiratia in alegerea titlului: The Man who Loved Books too Much devine, pe buna dreptate, Omul obsedat de carti, ceea ce surprinde mai bine esenta unui personaj antipatic. Nu am vazut deloc dragoste acolo, ci doar dorinta de a avea o biblioteca impunatoare, de a impresiona prin valoarea cartilor detinute...

2 comments:

  1. Cât pe ce să încep s-o citesc, dar acum chiar m-am răzgândit, mai ales că am la îndemână un McEwan.
    a.

    ReplyDelete
  2. Daca esti bibliofil(a), poate merita, altfel nu. Eu, dupa cum spuneam, nu-s, asa ca n-as da vreun McEwan din mana pe cartea asta, oricare McEwan :). Lectura placuta!

    ReplyDelete

Note: only a member of this blog may post a comment.