Wednesday, 11 June 2014

Gradini japoneze, tatuaje si un pic de istorie


  Tan Twan Eng - Gradina ceturilor din amurg

In amurgul vietii, cand ceata se va asterne asupra amintirilor, nimic altceva nu va putea retine timpul ce a trecut decat memoria paginilor scrise. De aceea Teoh Yun Ling, judecatoare la Curtea Suprema din Kuala Lumpur, se hotaraste ca, dupa ani intregi de hotarari judecatoresti, sa astearna pe hartie si acele momente de pastrat, sa le poata regasi in noaptea neagra in care se scufunda treptat un bolnav de afazie progresiva atunci cand sensul cuvintelor ajunge sa-i devina strain. Ce mai ramane dintr-o persoana fara amintiri? "Pana si cea mai palida cerneala va dura mai mult decat memoria oamenilor", de aceea este important sa-si transpuna povestea pe hartie, impletind-o cu aceea a doua culturi si a doua epoci.
Lumea ce ni se deschide inainte nu are nimic melodramatic, cum poate parea dupa inceputul de mai sus. Este una fragila ca o gradina japoneza, careia ploile si vantul ii schimba aspectul de la un anotimp la altul sau ca o stampa usor de distrus, dar persista in memorie ca un tatuaj horimono ce-si graveaza povestea in piele dezvaluind-o treptat. Asemenea creatiilor lui Aritomo, fostul gradinar al imparatului Japoniei, pare sa nu tina cont de o tema, adunand ca intr-un puzzle scene si momente legate intre ele de firele memoriei naratoarei.
Tineretea lui Teoh Yun Ling se desfasoara sub semnul unei drame, din perioada cand a fost prizoniera de razboi intr-un lagar japonez. Aveau sa urmeze anii insurectiei comuniste din Malaezia (ai carei locuitori se numesc malaezieni, cum stiam eu, sau malaezi, cum au fost tradusi in carte? Sa nu ajung si la numele tarii, ca DOOM-ul ma invatase acum niste ani ca ar fi Malaysia, nu stiu daca s-a razgandit intre timp), dar luam contact tangential cu mult mai multe epoci si lumi, intr-o jumatate de secol de istorie. Ca intr-un joc de oglinzi, nu doar victimele, ci si imaginea cuceritorului japonez demonstreaza ca intr-un razboi nimeni nu este fericit si toti raman cu regretele si mustrarile lor de constiinta. Evocarile ajung pana la Razboiul Burilor din Africa de Sud, prin aceleasi fire ce unesc intr-un ansamblu armonios diferitele colturi ale gradinii sau memoriei.
Poate ca din ce am spus eu aici si mai ales din ce e mai bine sa nu spun am dat senzatia cum ca ar fi vreo carte lipsita de unitate si continuitate, dar credeti-ma, nu e deloc asa. Cand v-ati plimbat printr-o gradina japoneza, ati simtit vreo lipsa de armonie intre elemente?! Daca nu ati facut-o inca, e o experienta care merita incercata. Ofera o stare de pace, de relaxare, greu de gasit in iuresul oraselor, o tacere ce te ajuta sa pui ordine in ganduri si-n sentimente. "Oare sa fim cu totii la fel, oare cu totii sa ne ducem vietile talmacind tacerile dintre cuvintele auzite, descifrand ecourile memoriei ca sa desenam propriile noastre harti si sa intelegem lumea din jurul nostru?"
Cu sobrietate si gravitate, personajele dau tot timpul senzatia unei taine nespuse, ca si cum ceva din ele ar ramane permanent in yugiri (ceturile din amurg, dupa cum am aflat ca inseamna denumirea satului povestitoarei), pastrand cate o taina sau o durere nerostita, ceea ce le face mai incitante si intrigante, cu atat mai mult cu cat finalul dezvaluie o parte din semnificatia acelor taceri, asemanatoare spatiului lasat incomplet intr-un horimono.
Daca va pasioneaza cultura si civilizatia orientala, fie ca este de proveninenta japoneza sau chinezeasca, s-ar putea sa iubiti cartea asta. Are tot felul de detalii despre un fel de a trai, de a intelege misterele lumii, de a contempla natura si viata, fara a se limita la arta tragerii cu arcul, tatuaje, amenajarea gradinilor sau cultivarea ceaiului. Legende exotice, precum cea a arcasului care a stins noua dintre cei zece sori ori a nechibzuintei unui ucigas ce se hotaraste sa urce din infern in paradis sunt intrecute in ineditul lor doar de gastronomia zonei, ce pune la loc de cinste, de exemplu, cuiburile de randunele construite din saliva ce se intareste in contact cu aerul, culese doar de pe tavanele pesterilor calcaroase, pentru a fi apoi fierte in supa sau consumate reci, in sirop de zahar candel cu ierburi aromate.
Poate vi se pare ca incepe cam lent, dar continuati sa cititi, sa va lasati captivati de enigme, de povestea unei vieti ce va lua un curs neasteptat, de ritmul unei lumi ce se elibereaza  de durere sau angoase prin vechea intelepciune zen sau taoista. Pe mine m-a convins aceasta voce narativa ce imbina austeritatea si rigoarea unei profesii alese pentru a pedepsi criminalii de razboi cu trista melancolie a pierderii, hotararea in dorinta de a implini o promisiune cu aviditatea de a pastra in scris totul, intr-atat incat, daca nu va pasioneaza Orientul Indepartat, ar putea sa vi se para cam stufos si poate ar fi mai bine sa nu cititi cartea :).

No comments:

Post a Comment