Tuesday, 3 June 2014

Sub semnul lui Ianus

The Two Faces of January (2014)

Mi-am tot batut capul, de cand am vazut filmul, sa inteleg de unde ii vine numele. Am exclus din start luna ianuarie, pentru ca soarele acela bland care pune cel mai bine in evidenta peisajele Greciei nu are nimic de-a face cu raceala unei luni ploioase. Apoi, gandindu-ma la cele doua fete ale unei atractii-respingeri imposibil de controlat, ale unui destin ce leaga doua dintre cele trei personaje, m-am gandit la Ianus, privind cu o fata spre trecut si cu cealalta spre viitor. Sau la fiecare dintre eroi, cu duplicitatea lor. Dupa aceea, ca sa-mi clarific indoielile, am dat un search pe Google, unde am constatat, dintr-un interviu cu regizorul-scenaristul Hossein Amini (nu dau link, fiindca el e mult mai explicit decat mine si nu vreau sa va stric surpriza din film), ca am avut dreptate, si ca pur si simplu il numeste pe "Janus" "January"... ceea ce nu e total gresit, dat fiind ca numele lunii vine de la cel al zeului, dar oarecum este.
Dupa ce v-am povestit despre "ziua cartitei din lupta impotriva extraterestrilor", am sa va spun acum despre un film total opus. Cu mai putin succes de public, se pare, vazand notele si comentariile utilizatorilor de ImdB, dar pentru mine incomparabil mai bun. Si nu compar mere cu pere, ci compar un film cu alt film, imprevizibilul cu asteptatul, un scenariu care permite exprimari actoricesti nuantate cu simplitatea rolurilor de actiune, imagini frumoase, naturale cu iluzia CGI. Hai sa nu-l mai laud, sa nu creez asteptari prea mari, si sa trec la poveste.
Daca va uitati la trailer, intelegeti ca Chester (Viggo Mortensen) si Colette (Kirsten Dunst) sunt un cuplu de turisti americani in vacanta la Atena, unde se intalnesc cu Rydal (Oscar Isaac), un alt american, ce lucreaza ca ghid turistic, profitand de necunoasterea limbii si de ingenuitatea turistelor pentru a smulge un ban in plus de cate ori are ocazia. Cum Chester are niste "probleme" nerezolvate, cei trei se vad implicati intr-o poveste surprizatoare, din care n-am sa dezvalui mai mult decat lasa trailerul sa se inteleaga. Chiar reuseste o prezentare inteligenta, te poarta intr-o directie, te lasa sa intrevezi putin personajele, atmosfera, dar nu stii nimic din ceea ce urmeaza.
Daca as incerca o incadrare, poate ar fi aceea de thriller psihologic, insa mi s-a parut mai mult. Sunt si crime in film, accidentale ce-i drept, dar firul actiunii nu se desfasoara deloc in directia filmelor de gen, aceea de a conduce pe urmele faptasului, cunoscut inca din momentul cand au loc. Este mai degraba un joc al nervilor si slabiciunilor, al increderii ca exercitiu al ultimei speranta de salvare in momentele cand nu poate exista decat suspiciune, al impletirii unor destine ce trebuie sa se alieze pentru a supravietui impreuna. Dinamica personajelor, intersectarile si coliziunile lor fac tot filmul. Desi avem numai trei eroi (inconjurati de alte aparitii episodice), nu simti ca ar lipsi ceva, fiindca centrul de forta este pasat tot timpul de la unul la celalalt, fiecare are un moment al lui, cand poate lua in maini destinul celorlalti doi. Este un triunghi acolo, dar nu (numai) amoros, altele sunt motivatiile si resorturile ce duc filmul mai departe si-l fac sa nu scada deloc in intensitate si tensiune.
Ca atmosfera, are ceva de piesa de teatru dar si de film noir din anii '60, insa ca mijloace este modern, cu prim-planuri lungi pe chipul personajelor si imagini cautate, pentru a incadra mai bine tabloul in rama unei Grecii intotdeauna pitoresti. Colette nu are nimic din acea "femme fatale" promovata de filmele de epoca, dar este personajul declansator al relatiilor, de la gelozie pana la paranoia, motorul central ce pune in miscare povestea. Oscar Isaac imi demonstreaza ca nu degeaba l-am laudat pentru Inside Llewyn Davis iar Aragorn, dupa ce a trecut prin perioada freudiana (A Dangerous Method) a capatat un aer psycho care-l prinde de minune.
Daca mai adaug si joaca subtila cu simbolurile si  figurile mitologiei grecesti (cu o ironica bratara a nemuririi, labirintul Minotaurului, imaginea lui Tezeu - nu pot sa va spun mai mult despre cum se regasesc in poveste, sa nu dau spoilere), obtinem un film cum imi place mie: si frumos vizual, si cu atmosfera, si cu surprize. Vi-l recomand cu drag.

2 comments:

  1. Am fost Marti la film si mi-a placut. Viggo e cheia filmului.

    ReplyDelete
  2. Ma bucur :)
    Mie mi se pare ca fiecare are momentele in care este "personaj cheie". Dar acum, ca l-ai vazut (fara sa dam spoilere), intelegi de ce mi se pare totusi ca personajul Colette este cel in jurul caruia se invarteste totul.

    ReplyDelete