Monday, 11 August 2014

Din tara unde soarele nu apune si marile se transforma in rauri - partea VII

Pe muntii inalti 

Plecand de la piata vikinga, mai trecem un fiord intr-o zi innorata... 

si  nu putem sa nu ne abatem pe la Flåm. Despre calea ferata dintre Flåm si Myrdal, Flamsbana, se spune ca este cea mai frumoasa din lume, dupa cum a fost declarata de Lonely Planet chiar anul acesta. Pe o sina ingusta, trenul te poarta printre munti, de la nivelul fiordului Sognefjord, la Flåm, pana pe varful muntelui Myrdal, la 863 de metri. Traseul de o ora are aproape 80% din drum o panta de 5,5%. La  Flåm ajung vasele de croaziera iar la Myrdal este statie pentru trenul Oslo - Bergen, asa ca Flamsbana este usor accesibila de oriunde si cu orice ai veni. 
Noi am preferat sa o facem cu devotata noastra masinuta, mergand paralel cu sinele trenului si scutind astfel cele vreo 20 de tunele intr-o zi cand tocmai trecusem prin cel de 11 km jumate si ne facusem plinul de umblat prin maruntaiele muntilor. 
 In poza de mai sus se vad, pe undeva in partea stanga, stalpul de cale ferata si, mai in fata, trenul. 
Invocatia catre Soare functioneaza din nou :)
 
Unii prefera o varianta mai sportiva de parcurgere a traseului, ar fi si mai placuta cred, dar mai avem ceva de mers, asa ca ne continuam drumul motorizat, lasand in urma coada lui Sognefjord, cel mai adanc al tarii, pentru a ajunge la 2000 de metri. Ii aruncam o ultima privire de sus si butonam camera telefoanelor cu lacomia oamenilor care nu se mai satura de peisajul minunat din jur. 

Urcam pe platoul de la 1700-1800 de metri, pe drumul turistic ce traverseaza printre parcurile Jostedalbreen (breen = ghetar), in stanga si Jotunheim, cu cele mai inalte varfuri din tara, in dreapta. Petele de zapada, lacurile, cascadele, muschiul, turmele de oi si vaci si stancile lipsite de vegetatie incep sa-si faca din nou loc in peisaj. 


 Inainte de construirea drumului, probabil ca a ajunge pe aceste varfuri era o victorie, una ce trebuia consemnata prin ridicarea unei momai solide.

Coboram printre nori spre Lom, punct de plecare spre trei parcuri nationale. 
La prima incercare de cazare n-avem noroc, nu ne putem intelege cu "doamna" de la receptie.
Gasim in cele din urma o casuta in apropiere de Lom, orasul despre care se spune ca are mai putine precipitatii anuale decat Sahara. Cand am ajuns, ploua. Se mai spune despre el si ca are cea mai buna apa din Norvegia. Sa-i mai credem :)?
 
O sculptura functionala (ca orice element arhitectonic norvegian ce se respecta) din care lumea nu ezita sa bea ne arata cum apa, o resursa atat de pretioasa in zona, poate fi condusa prin canale de irigatie de lemn acolo unde este nevoie de ea. Am ramas eu cu niste nelamuriri legate de faptul ca pe acea vale a unui rau, intr-o localitate aflata la intersectia a trei parcuri doldora de gheata, cu cascadele si torentele aferente, oamenii se pot plange de lipsa de apa... dar daca ei zic, asa o fi.
Si mai spun ca au si cele mai bune produse de panificatie, creatia unui chef. Habar n-aveam ca chef-ii se ocupa si de brutarie, de patiserie mai auzisem. Dar painica - ce nu difera la pret de painea de supermarket (adica pe la 4-5 euro) - e cu adevarat cea mai buna din ce-am mancat pe la ei si arata si imbietor: 

De acolo ne indreptam spre casa uriasilor jotuni transformati in munti. Am fi vrut sa mergem pe ghetar, dar am aflat de la informatii ca sambata si duminica sunt cele mai aglomerate zile, asa ca am renuntat. Pe ghetar nu se poate merge decat in coloana, dar macar sa fi fost mai mica.
Chiar si fara ghetar, imaginile de pe platou iti taie respiratia, si nu din cauza rarefierii aerului. Ma uit la ele si mi-e greu sa fac selectia, imi vine sa le pun pe toate.



Ca sa fie si mai bine, mai primim o bucatica de curcubeu:
 
Nu ca jos nu ar fi la fel de frumos. In fata casutei, avem parte de un asfintit in care soarele se joaca de-a pictorul cu norii, zugravindu-i in tot felul de nuante ce se schimba la fiecare 5 minute.
De a doua zi, el ne va insoti tot timpul, pana pe drumul de intoarcere, nu doar la figurat, ci si la propriu, pentru ca de maine intram in zona unde nu mai apune nici macar cate o ora-doua. Adevarul e ca la ce minunatie de natura e dincolo de Cerc, nici mie nu-mi mai venea sa pierd timpul cu somnul, de ce ar face-o domnul Soare?!
Acum incearca sa ne convinga ca si lacurile pot oferi imagini de vis, nu doar fiordurile, si-i iese bine si asta.

 
Parasim Lom-ul si ne continuam drumul, tot spre nord. Fiindca acum vreo 3 zile va povesteam ca am urcat pana pe limba trolului, va dati seama ca avem nevoie de o scara sa ne dam jos de acolo inainte ca trolul sa se hotarasca sa inchida gura cu noi inauntru. Asa ca maine... Trollstigen (scara trolului).
Si, ca o consolare mai mult pentru mine ca n-am urcat pe ghetarul de la Jotunheim, dupa ce am vazut ca traseul cuprindea si coborare in crevase, mergand prin tunele de gheata (ramane in "to do list" pentru data viitoare, sper sa existe), va ofer in continuare un bonus video de la Buer, ghetarul la baza caruia am fost, unde se vad si cativa coboratori. Poate ar fi mai bine sa nu maximizati, rezolutie de telefon...

video

No comments:

Post a Comment