Wednesday, 13 August 2014

Din tara unde soarele nu apune si marile se transforma in rauri - partea IX

De la Trondheim la Cercul Polar

Trondheim este al treilea oras ca marime din tara, capitala in vremea vikingilor, pana spre 1200. A fost intemeiat in 997 de regele Olav Tryggvason, pozitia geografica, de la varsarea raului Nidelva in mare, oferindu-i avantaje comerciale. De-a lungul timpului, a fost incendiat de mai multe ori, reconstruit in intregime in secolul XVII, a ramas capitala catolicismului norvegian pana in 1537, cand ultimul arhiepiscop a fost nevoit sa fuga si sa se refugieze in Olanda, in momentul cand protestantismul luteran a preluat puterea religioasa.

Catedrala Nidaros din Trondheim este cea mai nordica din Europa, a doua ca marime din Scandinavia, devenita luterana dupa renuntarea la catolicism. Este si in prezent locul de incoronare a regilor tarii. Incoronare vorba vine, ca din 1906 suveranii au considerat nedemocratic gestul de a-si pune coroana pe cap, ritualul de urcare pe tron s-a schimbat, asa ca se pastreaza in catedrala in timpul ceremoniei, dar nu se foloseste propriu-zis. Nici Harald, actualul rege, in 1991, nici tatal sau Olav, in 1958, nu au purtat-o vreodata. In apropierea catedralei se afla arhiepiscopia, unde sunt expuse bijuteriile coroanei norvegiene. 
Olav Tryggvason, unul din ultimii regi vikingi, a jucat un rol important in convertirea fortata la crestinism. Ulterior, un alt rege cu acelasi prenume, Olav II Haraldsson, a fost ingropat aici dupa ce si-a pierdut viata in lupta. Catedrala s-a ridicat pe locul unde este inmormantat, dupa ce a fost canonizat.
 
Pe drumul de intoarcere, cand am trecut din nou prin Trondheim, tocmai se desfasurau "zilele sfantului Olav", insa programul festivalului, cu tot felul de manifestari cultural-religioase, era departe de ceea ce m-as fi asteptat, cuprinzand multa muzica bisericeasca. Speram ca spiritul medieval sa predomine in fata celui religios, dar nu luasem in considerare ca este organizat cu scopul reafirmarii traditiei ecleziastice a orasului. Singurul lucru atractiv mi s-a parut turnirul, insa n-am mers din doua motive: in primul rand, mi s-a parut un kitch total sa vad niste cavaleri in armura batandu-se cu sulite din polistiren. Normal ca nu ma asteptam sa se omoare intre ei pe bune, dar macar ceva care sa nu arate chiar a jucarii pentru copii ar fi putut folosi. In al doilea rand, se platea bilet, si am un principiu: nu dau bani pentru biserica, indiferent de rit si cult, in afara impozitelor obligatorii asupra carora n-am control si tare ma tem ca o parte, in loc sa foloseasca pentru repararea de drumuri, imbunatatirea educatiei sau sanatatii, ajung la Ministerul de Vise si Iluzii.
Exista o relatie stransa intre cele mai fericite tari din lume si cele mai putin religioase tari din lume. In ambele clasamente Suedia, Norvegia si Danemarca se afla in top. Atunci cand ai incredere intr-un sistem social si in compatrioti si constientizezi ca viata este doar aici si acum, devine inutil sa-ti investesti increderea in promisiunile desarte ale unui "dincolo", indiferent de modul cum iti este impachetat. In prezent, desi 76% din populatia tarii apartine oficial religiei luterane si mai sunt prezente si alte culte, circa 30% se declara atei. De curiozitate, priviti acest Eurobarometru pentru a vedea cine este pe ultimul loc la ateism. Spune multe despre naivitate, iluzii si un sistem care a reprimat atat de mult credinta incat, dupa caderea lui, a transformat-o intr-o obsesie nationala, ajungand sa lipeasca termenului "ateu" eticheta de "comunist".  
Asimilarea credintei cu religia organizata este aproape absenta in Norvegia. Bisericile, toate din lemn - alea care au fost salvate de furia lui Varg Vikernes si a prietenilor lui - par sa isi aiba locul mai degraba printre vestigiile istorice de vizitat de turisti decat in viata de zi cu zi, credinta, daca este, nu prea are nevoie de intermedierea unui functionar. Mai toate erau pustii, inclusiv in week-end.
Sa revenim insa la Trondheim. La capitolul "statui", il ignor pe Olav Tryggvason ce se ridica mandru in piata centrala a orasului, un viking dezamagitor pentru mine, si imi indrept curiozitatea  mai degraba spre triplul campion olimpic la patinaj viteza Hjalmar Andersen
si spre "Go'dagen", statuia unei servitoare venite in Trondheim la sfarsitul secolului XIX care, dupa ce s-a pensionat, a ramas in oras si era des vazuta pe strada, in zona parcului central, spunandu-le zambitoare trecatorilor "go'dagen" - buna ziua.
Traversand podul spre partea veche a orasului, regasim atmosfera prietenoasa din Copenhaga, aerul boem al unui oras curat, ce incearca sa reduca poluarea stimulandu-si locuitorii sa se deplaseze cat mai mult cu bicicleta.
Ca sa-i incurajeze si pe cei mai putin sportivi, au construit prima rampa-lift pentru biciclete din Europa. Accesul este gratuit, se pune piciorul de sprijin pe sina, bicicleta langa si, in momentul cand apesi butonul, un suport incepe sa culiseze pe sina impingand piciorul si asigurand deplasarea. Cred ca la primele 2-3 tentative ar fi dat zdravan cu mine de pamant, dar pentru fata din imagine totul parea usor.

Mai bine fara sport extrem, e inca mult pana departe, asa ca o plimbare pe picioarele proprii este mai potrivita, mai ales ca vazut de aici, din partea veche, Trondheim-ul incepe sa arate mai frumos, cu raul strajuit de case pastelate cocotate pe picioare de lemn.
 
 
 

Seamana cumva cu Amsterdamul cel plin de biciclete, minus cartierul rosu, si cu Copenhaga, minus cartierul verde... dar e placut. Si foarte cuminte, ca toata Norvegia. Nu vezi baruri, oameni expansivi pe strada, totul e linistit si foarte civilizat, intr-o tara "pet friendly" in care am regretat ca n-am luat-o si pe Pam cu noi. Erau si cam multe formalitati de facut si nici nu stiam cum stau lucrurile, obisnuiti cu spatiile de cazare de la noi, care intr-o majoritate coplesitoare nu accepta animale de companie.
N-am reusit sa-mi dau seama daca exista locuri unde oamenii ies sa socializeze seara, nici nu le-am cautat in mod special, sau daca poti sa bei intr-un loc public o bere dupa ora 8. N-am idee daca legea cu interdictia vanzarii de alcool se aplica doar pentru magazine sau si pentru cluburi.
Plecam de la cele 30 de grade din Trondheim spre nord. Unul dintre noi spera sa mergem in locuri mai racoroase, celalalt nu. Pentru mine temperatura perfecta este intre 25 si 30 de grade, daca e mai mare nu ma plang, daca scade sub 20 am o problema. Asa ca soarele, fratele si complicele meu, are grija sa ne insoteasca si dupa ce trecem prin Poarta Nordului.
La Cercul Polar ajungem chiar inainte de ora inchiderii :)
Imi si imaginez cum vine cineva si incepe sa-l stranga ca pe-un cablu, sa-l puna bine, sa nu-l calce toata noaptea cea luminoasa in picioare trecatorii neatenti si sa-l murdareasca. 
Desigur, pe panou este vorba de magazinul de suveniruri, prin care este desenata si linia aferenta. Deci da, daca nu ajungi la timp, se inchide si-ti pierzi reperul si nu mai poti pune mana pe Polarsirkel. Inauntru se afla si o expozitie cu machete (nu animale impaiate) ale faunei locale: foci, ursi polari, reni, elani, pinguini.
Doua monumente marcheaza Cercul Polar, unul din 1937, altul mai nou, din 1990, plus alte cateva monumente dedicate eroilor rusi, polonezi si care-or mai fi luptat pe-acolo.


Coborand de pe platoul unde se afla Cercul Polar "organizat", nimic nu pare sa se schimbe, vegetatia si peisajele sunt asemanatoare cu cele din zonele mai de sud. Insa aici nici soarele nu mai apune, asa ca prima noapte petrecuta "dincolo" este placuta, pana spre dimineata, cand caldura ne face sa ne trezim la 6 si sa plecam mai departe.
  
Nu avem probleme de adaptare la lumina permanenta, mai mari probleme ar fi fost invers, cu noaptea continua. Si-mi aduc aminte de "Insomnia", filmul cu Pacino, un remake dupa un film norvegian in care Stellan Skarsgård - care nu e nici norvegian, nici danez, dupa cum ne-am contrazis intre noi, mai ramane o incercare sa ghiciti ce-i - joaca rolul unui politist suedez venit sa investigheze o crima in Norvegia, dincolo de Cercul Polar, si lumina il epuizeaza total. La noi nu e cazul, ciclul somnului se desfasoara normal, perturbat un pic doar de temperatura.
Ne apropiem de Narvik si avem de facut o alegere dificila: fie ne continuam drumul spre nord, departe, pana unde se termina continentul, la Capul Nord, fie renuntam la ideea de a ajunge in cel mai nordic punct al Europei continentale ca sa facem o incursiune prin insulele Lofoten. Pozele vazute, muzeul viking din Borg, faptul ca pana acolo am fost tot pe drumuri, cu opriri de cate o zi-doua, au cantarit destul de mult in alegerea celei de-a doua variante si n-am regretat nici o clipa. In cele 5 zile petrecute in Lofoten am vazut paradisul. Este aici, pe pamant, are si mare, si munte, si foci, si acvile, si cai si scoicari (asa-mi sopteste Google ca s-ar numi "oyster catcher"-ii) si vulpi (posibil polare, dar asa cum noaptea, acolo unde e, toate pisicile-s negre, vara toate vulpile sunt roscovane) si muuulti pescarusi... o avea si altele, dar ce am vazut doar in farfurie sau in poze nu se pune (adica papagalii de mare - multumesc din nou, Google - in poza si balena in farfurie). Detalii, saptamana viitoare.

No comments:

Post a Comment

Note: only a member of this blog may post a comment.