Monday, 8 September 2014

Baiatu' mamii


Elling (2001)

Printr-una din acele coincidente ce vin pe cai necunoscute, s-a intamplat ca in aceeasi zi sa cumpar cartea lui Ingvar Ambjørnsen, Vedere spre paradis (ma dusesem glont sa-mi iau o carte de un autor norvegian, ca n-am habar ce se mai scrie zilele astea prin nordul Europei in afara de romane politiste cu substrat politic) si sa vad filmul facut dupa un alt roman de-al lui, abia dupa vizionare am vazut ca scenariul ii apartine. Cu ocazia asta, am aflat si ca ar fi vorba despre o tetralogie. Volumul publicat la editura All e primul din serie, filmul este ecranizarea celui de-al treilea.
Din fericire, nu se bazeaza pe actiune, ci pe un personaj, asa ca nu se pierde nimic daca incepeti cu filmul. Singurul posibil dezavantaj este ca, atunci cand voi ajunge si la carte, Elling mi se va asocia mereu cu imaginea actorului Per Christian Ellefsen, totusi nu cred ca-i un lucru rau. 
Nominalizatul la Oscar pentru film strain in 2001 are in centru viata unui barbat care a trait pana la 40 de ani cu mama lui, intr-o totala dependenta. Dupa moartea ei, Elling cel anxios este preluat de serviciile sociale si internat intr-un sanatoriu unde il are coleg de camera pe Kjell Bjarne (Sven Nordin), un vlajgan cu minte putina, obsedat de sex. Dupa doi ani, considerandu-se ca ar putea sa se integreze in societate, statul le ofera un apartament in centrul Oslo-ului (sa tot suferi de anxietate in Norvegia daca asta e procedura!), pentru a incerca readaptarea la o viata normala. Pentru un om care se teme si sa traverseze strada singur pana la magazinul de la colt, fiecare pas in noua viata este unul extrem de dificil. Dar filmul trateaza cu umor si empatie aventurile celor doi prieteni - si cand spun "aventuri", ganditi-va ca doar simplul fapt de a da un telefon sau de a raspunde cand suna cineva la usa sunt pentru Elling o provocare. 
Daca la inceput Elling si Kjell Bjarne pot parea putin exagerati, scenariul este consecvent si cei doi ajung sa fie convingatori in excentricitatea lor, desfasurandu-se pe ecran cu naturalete si spontaneitate. Sunt doi prieteni cu probleme, insa functioneaza bine impreuna, fiecare devenind pe rand receptorul imperturbabil al tensiunilor celuilalt, capabil sa-l linisteasca si starneasca amuzamentul spectatorilor. Impreuna, ei sunt "Oslo Rescue Team", super-eroi anonimi ce lupta cu ezitarile si temerile proprii pentru a-i ajuta si pe cei din jur.
Cast-ul mai cuprind doar trei alte personaje mentionabile, o femeie gravida, lucratorul de la serviciul social ce se ocupa de cazul lor si un poet candva celebru. Dar filmul e viu, fara timpi morti sau spatii ramase neumplute, cu o atmosfera pozitiva ce-ti aduce zambetul pe chip. 
Minimalist ca resurse (filmarile desfasurandu-se mai mult intr-un apartament si in cateva locatii reale din Oslo, incluzand supermarketul si restaurantul), isi gaseste tonul si ritmul potrivite pentru a ne vorbi despre curaj, prietenie, cautarea vocatiei si depasirea propriilor bariere mentale, un ton cald si amuzant, cu replici memorabile si cu secvente care starnesc rasul. Cum sa nu te amuze cand cei doi, admonestati pentru factura prea mare la telefon dupa ce Kjell Bjarne descopera liniile erotice, fac o vizita "culturala" de noapte in parcul Vigeland pentru domolirea impulsurile sexuale?! E o scena care reuseste sa nu cada in ridicol si grotesc, pentru ca reactia blandului urias are ceva din puritatea si bucuria unui copil ce descopera o jucarie noua. 
Pentru ca filmul mi-a placut, ma intreb la final: o merita vazuta piesa de la Teatrul de Comedie, daca mai e in programul viitoarei stagiuni? N-am gasit nici o cronica entuziasta, dimpotriva, un personaj important pare sa lipseasca din distributie si, in plus, ezit sa suprapun peste prestatia lui Per Christian Ellefsen pe aceea a lui Marius Florea Vizante (singurul rol care mi-a aratat ca mai exista sperante sa nu fie un actor foarte slab este cel din Restul e tacere), mi-e teama de overacting, dar parca tot ma roade curiozitatea. 

Disclaimer: sa nu aud pe cineva ca nu stiu forma de genitiv a substantivului "mama" :P

No comments:

Post a Comment