Friday, 12 September 2014

Compendiu de (ne)stiinta pe intelesul profanilor


Édouard Launet - In capatul laboratorului, pe stanga

Stiti stirile acelea amuzante, de cele mai multe ori cu tenta absurda, care ne spun ce a mai descoperit "un grup de cercetatori americani/englezi/de alta natie" si te gandesti ca, daca nu-s o inventie a jurnalistilor, tare nebuni trebuie sa mai fie unii sa-si piarda vremea cu asemenea investigatii? De ce si-ar irosi timpul, energia si fondurile pe asa ceva? Cartea de fata ne prezinta tot soiul de astfel de studii si cercetari, ne spune si de ce, si cum, alegand acele subiecte ce pot aduce in sfera divertismentului o lume altminteri foarte grava si intangibila unora dintre noi. 
"Stiinta este o treaba mult prea serioasa ca sa nu fii tentat sa o iei peste picior", ne spune autorul. Acest luat peste picior nu implica aroganta, ci simpatia profanului a carui logica privind utilitatea este depasita de cea stiintifica. Daca nu intelege rostul unor experimente, cel putin se poate amuza de ele, mai ales ca in zece dintre cazuri savantii in cauza sunt laureati ai premiilor IgNobel (joia viitoare e ceremonia de decernare pentru 2014!). Iar printre subiectii unor studii se afla cativa ce ar fi putut candida cu succes la premiile Darwin, alea care se acorda post-mortem pentru ca premiantii fac un serviciu speciei umane imbunatatindu-i materialul genetic prin disparitia lor. 
Sinucigasi, fiti originali, iesiti din scena intr-un mod exploziv, de exemplu cu o petarda pe cap sau in gura, ori intrigant, prin spanzurare cu centura de siguranta a masinii, sau macar incredibil, va trebuie minim 9 gloante pentru a bate recordul de 8 stabilit de un "sinucis" din Bagdad despre care s-a publicat un articol stiintific intr-o revista americana, presupunandu-se cu seriozitate ca ar fi avut timpul si energia sa-si traga cele 8 gloante. Singur. 
Daca unele experiemente isi pot dovedi o vaga utilitate, altele sunt absolut lipsite de relevanta. De ce ar vrea cineva sa stie la ce ora a pictat Van Gogh un anume tablou?! Ca sa incerce sa-l reproduca la fata locului? Ma tem ca lumina propice ar fi ultimul lucru care i-ar lipsi. De ce unii considera ca pe caini i-ar relaxa "Oda bucuriei" sau "Anotimpurile" si nu agreeaza metalul, o concluzie trasa dupa latraturile ce insoteau Metallica, din moment ce al meu are probleme doar cu sunetele acute, fara legatura cu genul muzical, poate fi la fel de bine vorba de o soprana sau un solo de chitara. Si nici atunci n-as baga mana in foc ca "problemele" nu sunt de fapt o dorinta de a acompania artistii, sa le arate mai bine cum se face, nu latrand, ci urland prelung, in ritmul cantecului.
O cercetatoare britanica - evident, o femeie - a inventat antiderapantul pentru bretelele  sutienului. Asteptam replica barbatilor, hai ca se poate, bretelele de sutien lubrifiante nu-s prea greu de creat, partea cu convinsul potentialelor cliente sa imbrace inventia ar putea fi mai complicata.
Daca vreti sa stiti de ce copiii care refuza mancarea nu sunt mofturosi, ci prudenti, cum poate fi un porumbel orientat spre cubism in defavoarea impresionismului, cum s-au creat genetic oile cu par in loc de blana, cum se face ca majoretele si mascotele sunt mai expuse accidentelor decat sportivii, de ce durata somajului unei persoane depinde de numarul de someri cu care intra in contact, ce rezultate au studiile cand se incurca borcanele de metamfetamina cu cele de ecstasy si alte mostre de ingeniozitate umana, cititi cartea. Merge perfect in metrou sau autobuz, unde esti nevoit sa te intrerupi des  din lectura, fiind prezentari scurte, de maxim doua pagini, care binedispun si te lasa cu senzatia aia de uluiala cand vezi ce obiecte de studiu extrem de serioase mai gasesc savantii.
Obiectiile mele vehemente, care mi-au creat si momente de proasta-dispozitie intr-o lectura altminteri amuzanta, se indreapta impotriva experimentelor pe animale. Inteleg ca unele sunt destinate imbunatatirii performantelor animalelor folositoare omului - nu ca n-ar fi si ele tot suflete, dar alegand sa se lase domesticite si-au stabilit singure pretul confortului - dar multe sunt chinuite inutil si pentru cauze la fel de inutile. Oricum, eu nu accept implicarea animalelor nici in experimentele folositoare, pentru medicina de exemplu. S-ar gasi destui voluntari care sa aleaga constient sa-si riste viata pentru o suma considerata potrivita, aceiasi care se duc sa-si vanda rinichii pe piata neagra sau apeleaza disperati pentru vindecare la tot felul de sarlatani cu un procent de succes infinit mai mic decat cel posibil in cazul testarii unui nou medicament.
As sugera, daca tot incearca sa li se dea un sens, experimente genetice avand drept scop crearea viespilor fara ac, a tantarilor neiritanti, a mustelor si gandacilor care detesta locuintele umane. De-alea nu mi-e mila. Aaa, si pentru linistea personala exterminarea fluturilor, de orice fel, desi am banuiala ca ar exista niste consecinte neplacute asupra unor specii de plante, cu care se hranesc pasari, care... stiti cum e cu efectul fluturilor. Iar pentru oameni, cand vor avea loc acele modificari genetice care sa suprime centrii durerii de dinti si sa ne inlocuiasca sistemul osos cu tuburi din cauciuc, flexibile, nedureroase, neinflamatoare?! Asta asa, pentru inceput.

No comments:

Post a Comment