Monday, 29 September 2014

Un vis construit din zapada

Eowyn Ivey - Copila de zapada 

O scriitoare aflata la romanul de debut, fosta cursanta de creative writing, fie el si non fiction, este pentru mine in cele mai multe cazuri o reteta sigura a esecului. Sau poate-s eu mai de moda veche si-mi mai inchipui cu naivitate ca scrisul tine mai mult de talent, inspiratie, cultura si munca de slefuire si cizelare a cuvintelor, cand de fapt totul se invata, trebuie sa ai, ca si pentru gatit, reteta potrivita si sa o urmezi pas cu pas pentru a produce in serie carti de succes. In sfarsit, sa nu deviem, mai ales ca aceasta doamna cu prenume de personaj desprins din Lord of the Rings mi-a infirmat in buna masura prejudecata.
Poate ca raceala iernilor Alaskai tinde sa aspreasca si sa dilueze pana la inghet doza de dragalasenii intalnite in general intr-o astfel de carte, ce-si propune sa transporte cititorii intr-o poveste pentru oameni mari, ori poate reminiscentele sufletului de copil ce se infrupta cu bucurie din basmele deprimante ale lui Andersen mi-au inabusit criticul morocanos care tindea sa-mi susure cat de simplut e alcatuita si m-au purtat in lumea cartii, pe care tare mi-ar fi placut sa o citesc intr-un loc cu vantul suierand dusmanos pe afara si lemnele trosnind in soba. 
Mabel si Jack sunt unii din primii imblanzitori ai tinuturilor salbatice nord-americane. Daca altii au ales sa se mute in Alaska atrasi de promisiunea unei vieti noi, ei hotarasc, la cincizeci de ani, sa plece cat mai departe de familie, de privirile compatimitoare, de vinovatia si ranile cauzate de pierderea unui copil la nastere. Speranta de a avea un altul s-a stins, asa ca fuga de propriile esecuri ii poarta in lumea aspra si inghetata a nordului, unde au parte de mai multe minuni: gasesc o prietenie durabila, solidaritate, omenie, unitate in fata naturii vitrege si, mai ales, de Faina, fata ce poarta in nume culoarea zapezii din lumina asfintitului. Ea vine odata cu iarna, starnind in jur vartej de fulgi de zapada si pleaca la inceputul anotimpului "destramarii", cand gheata se topeste si namolul acopera campurile, retragandu-se ca o craiasa a zapezii in tinuturile vesnic reci. 
Cartea ar fi putut cu usurinta sa cada in monotonie si sentimentalisme, insa pastreaza o frumusete tandra si rece, ca si oamenii nordului, pentru care nu e niciodata timp de duiosii pufoase, ocupati fiind cu supravietuirea. Si rece nu inseamna aici fara suflet. Ca si fata creata parca dintr-un om de zapada insufletit, cartea are delicatetea unui fulg de nea. Are si poezie, si metafore, dar balansate si echilibrate de salbaticia locurilor si asprimea aparenta a oamenilor, invatati sa-si inabuse sentimentele dar gata oricand sa-i ajute pe cei din jur. Are bucurie si durere, are si momente de-alea din seria "mananc si plang" nerecomandate minorilor fiindca ii pot traumatiza pe viata, dar si magie.
In visul de fericire se intra, se iese, se intra iar si tot asa, niciodata nu stii daca eroii sunt sortiti sa ramana acolo sau ceva le va zdruncina din nou siguranta. Si e bine ca se mentine incertitudinea. Partea asta compenseaza linearitatea tiparului conventional al oricarei povesti pentru copii, fara complicatii si ramificatii. Sunt si aspecte care mi-au placut mai putin, cea cu printul, un rau necesar al povestilor (fie ele si pentru oameni mari), ce indreapta spre un deznodamant la fel de previzibil ca si cel cu "au trait fericiti pana la adanci batraneti" si redundanta, nevoia de a anticipa la fiecare pas (reteta de creative writing, fir-ar ea sa fie de reteta!), prin povestea Snegurocikai, pe aceea a Fainei. Cand intr-un basm incepi sa intuiesti cum se va termina, risti sa pierzi ceva din fascinatie, cam ca atunci cand, in copilarie, am incetat la un moment dat sa mai citesc povesti nemuritoare, pentru ca devenisera previzibile. Cu alte cuvinte, mi s-a parut inegala cartea. Imi place cum scrie autoarea, dar intr-un basm conteaza la fel de mult si "ce" se intampla, aici mi s-a parut mai putin inspirata si repetitiva. Dar Eowyn Ivey stie sa creeze emotie, sa spuna povesti, sa descrie frumos natura, animalele, oamenii, sa pastreze atentia. In ciuda faptului ca as eticheta-o, ca stil, in categoria young adult, pentru care nu am prea multa atractie, cred ca apelul la nostalgiile copilariei si-a facut efectul si asupra mea,  asa ca am citit-o cu aceeasi bucurie cu care studiez iarna formele fulgilor de zapada si apoi am incheiat-o fara regret ca s-a terminat, intotdeauna dupa ce se topeste un fulg va cadea altul mai frumos, cu dantelarii mai ingenioase.
Daca vreti sa acompaniati si muzical lectura ascultand o alta intepretare a povestii Snegurocikai, aveti aici versiunea lui Rimski - Korsakov.  

No comments:

Post a Comment

Note: only a member of this blog may post a comment.