Saturday, 25 October 2014

Cu coarne sau fara

Horns (2013)

Este foarte greu pentru unii actori sa-si stearga de pe frunte eticheta pe care le-o fixeaza acolo un rol si sa se reinventeze. Oricat de departe ar incerca sa fuga de el, se pare ca-i urmareste toata viata, cum se intampla cu Harry Potter pentru Daniel Radcliffe. Nu m-am putut impiedica sa nu-l vad astfel si aici, intr-o fantezie dark cu elemente de comedie de la care nu aveam asteptari prea mari. De altfel, daca ma gandesc mai bine, avem un Harry Potter care creste, se indragosteste de Merrin, isi traieste fericit marea iubirea si, atunci cand ea este ucisa, va fi nevoit sa infrunte din nou fortele malefice, din sufletul omului de data aceasta, sa le dezvaluie si sa-i reconstruiasca din fragmente istoria ultimelor clipe din viata pentru a ajunge la ucigas, intr-o comunitate ce-i este ostila, considerandu-l chiar pe el asasinul. Voldemort loveste din nou, dar aici magia micului vrajitor a crescut, capatand talentul de a-i face pe cei din jur sa spuna adevarul, fara voia lor. Scenariul pare destul de conformist la prima vedere, insa pe masura ce ne afundam in atmosfera filmului vedem ca lucrurile capata o intorsatura neasteptata.
Adaptare a cartii omonime a lui Joe Hill, fiul lui Stephen King, filmul este regizat de Alexandre Aja, un nume cu ceva realizari in domeniul filmelor horror, precum The Hills have Eyes, care a reusit sa-i imprime peliculei ceva din atmosfera tenebroasa a unui horror fantastic si l-a ajutat pe Radcliffe sa redea latura intunecata a personajului, torturat de sentimentul pierderii si de dorinta de razbunare. Ig Perrish, eroul pe care il interpreteaza, are o epifanie in momentul cand incep sa-i apara coarnele. "Awake, arise, or be forever fallen."
E drept ca scenariul are unele scapari, am inteles ca s-ar explica mai bine in carte de ce i-au crescut coarnele celui mai fara vina dintre toti cei implicati in cazul de crima (are legatura cu copacul unde cuplul isi traieste fericirea, un Eden spulberat), dar esenta a fost surprinsa:  nu lipsesc referintele la Paradisul pierdut al lui Milton, accente de satira religioasa se insereaza in povestea fantastica a carei magie se pastreaza si in aspectul padurii, cel mai important decor al filmului, locul unde au loc principalele momente, cadrele oscileaza intre lumina blanda a fericirii apuse si imaginile intunecate ale momentelor razbunarii.
Dincolo de conceptele morale cu care opereaza filmul, originalitatea lui consta in primul rand in viziunea ce duce la inversarea rolurilor dintre acuzat si acuzatori. Dorintele ascunse si viciile reprimate, gandurile vinovate pe care oamenii tind sa le pastreze pentru ei, toate sunt aduse la suprafata de prezenta justitiarului ce se transforma intr-un Hellboy gata sa dezlantuie iadul pe pamant, pus in situatia de a afla adevaruri mai putin placute de la oamenii cei mai apropiati, parinti si prieteni. Numai Lee, prietenul din copilarie ce i-a devenit avocat, ramane necontaminat.
Desi referintele biblice nu lipsesc, am apreciat subtilitatea lor, faptul ca atmosfera discret mistica ramane pe fundal, intre lirism si poveste romantica, intre satira si comedie, dar si faptul ca nu se merge pe reteta clasica a incheierii unui pact cu Diavolul. Trecand prin burlesc si tragic, filmul te poarta de la o scena la alta fara sa poti sa-i detectezi sfarsitul, pana spre ultima jumatate de ora, cand parca s-a lungit cam mult cu explicatiile, umorul si imprevizibilul se pierd, dar ramane un film atipic pentru gen, indiferent unde preferati sa-l incadrati. 

No comments:

Post a Comment