Monday, 6 October 2014

In cautarea cuvintelor

Oya Baydar - Cuvantul pierdut

"Ei vin, stau o noapte si pleaca in zori / Nu stiu incotro, este vreun loc sa fugi? Nici un alt refugiu decat tine insuti/ Violenta vremurilor te prinde oriunde / Ultimul refugiu al fiecaruia este insula sa/ Eu sunt aici de o mie de ani, necunoscut si dezertor". Nu este Pessoa, desi exilul, criza de identitate si instrainarea plutesc in aer, in vorbele unui batran poet german dezertor, in decizia lui Deniz, fiul unic al unui scriitor celebru si al unei cercetatoare, apasat de sperantele si orgoliile parintilor sai, de experienta ca fotograf in Irak, pana-si gaseste o liniste temporara alaturi de Ulla, o fata simpla de pescari, printesa de care pana si diavolul se va indragosti, in hotararea lui Omer, tatal sau, de a pleca departe, sa caute cuvintele dizolvate in propria neputinta de mai crea. O autogara din Ankara, un atentat terorist, un lung drum al instrainarii sau al apropierii.
Nu stiu cum se face, dar pentru mine in ultima vreme toate drumurile duc spre Norvegia. Si jur ca de data asta n-am cautat nimic, n-am avut asteptari, nici nu m-as fi gandit ca voi ajunge tot pe o insula din Marea Nordului, acolo unde si eu as evada cand imi vine sa capitulez in fata vietii... Dar am strabatut si desertul Anatoliei, pe urmele intrucatva cunoscute ale kurzilor din Zapada lui Pamuk, un loc unde au ramas doar zapezile, plopii si corbii, fiindca orasele si-au pierdut vocea, inabusita de violenta.
In fata oprimarii si amenintarilor, unii se bat cu pumnul in piept si clameaza isteric "Mai bine martir decat tradator, mai bine mort decat dezertor", raspunzand urii cu ura si mortii cu moarte. Altii prefera sa priveasca in alta parte, sa fuga, dar pamantul e mult prea mic ca sa te poti ascunde de amintiri si de propria-ti neputinta. Si altii raman, fie sa lupte, fie sa reziste, sperand ca totul are un sfarsit.
Cartea asta te marcheaza, te face sa te gandesti la multe: terorism, nedreptate, persecutii, lipsa de comunicare... Eu cred ca televiziunile care infatiseaza avide de sange decapitari si executii de ostatici si transmit mesajele imploratoare ale prizonierilor, dar privesc in alta parte cand interesele politice o cer, sub pretextul neamestecului in treburile interne ale unui stat (care nu ofera nici petrol, nici diamante, nici alte resurse bune de atras atentia jandarmilor mondiali), nu fac decat sa confirme si sa sustina puterea fenomenului terorist. Nu pledez pentru dezinformare, doar pentru descurajarea unor actiuni care, in lipsa impactului media, nu si-ar avea justificare. Pana acum niste zeci de ani, cand mijloacele de comunicare nu erau atat de rapide si avansate, conflictele se rezolvau in principal pe campul de lupta, cu armele in mana, fata in fata. Cand oamenii si-au dat seama ca e mai usor sa impresioneze lovind in cei vulnerabili, neinarmati, nevinovati de multe ori, ca impactul emotional vizual este mai important intr-un conflict decat un numar, ca a lipi chipuri implorand mila peste statistici face cauza mai vizibila, s-au nascut abominatiile ce au generat o lume ce priveste permanent cu suspiciune la cei din jur, nu doar in zonele de conflict, ci in orice avion sau metrou din Europa de Vest si America...
Cartea de fata este si despre terorism printre altele. Dar e si istoria unei familii destramate in cadrul unei natiuni destramate, ce respira singuratate si infrangere, resemnare si tristete. Sunt carti, asemenea best-seller-elor lui Omer, construite din clisee, tirade ce produc cititorului efectul invers celui dorit, de distantare. Aici nu e asa, Oya Baydar nu cade in capcanele vorbelor sterile, bune de plasat in urechile militantilor pentru drepturile kurzilor. Cuvintele ei nu suna pompos, nu vor sa induioseze sau sa starneasca revolta bine temperata a pacifistilor, sunt izvorate dintr-o amaraciune autentica si din luciditate. Vocile interioare ale personajelor se intretaie si completeaza propria versiune a vietii unei familii in care o mama absorbita de cariera este incapabila sa-si exprime sentimentele prin cuvinte si gesturi, un fiu isi poarta in insulele reci ale Norvegiei traumele pentru a afla ca si acolo, in locul cel mai linistit din lume, se poate infiltra violenta, si un tata vrea sa se revanseze pentru nedreptatile unui popor, dar si sa-si caute izvorul inspiratiei, ingropat de artificial, de ceea ce altii vor sa auda fara sa fie deranjati. Mai sunt si doi tineri kurzi, mereu urmariti, mereu pe fuga. Fiecare isi deapana propria versiune, ca intr-un joc de oglinzi unde imaginea celorlalti apare deformata, fiecare incearca sa acopere vidul, sa-l inteleaga ori sa-l transforme sau doar sa se refugieze de el intr-o lume mai buna. Fiecare urmeaza un drum presarat cu intrebari, multe ramase fara raspuns. Sunt voci care rup tacerea asternuta asupra unui conflict intern ce persista de aproape un secol, un subiect intotdeauna inconfortabil pentru guvernul turc, din care ambele parti au mai mult de suferit decat de castigat. Fara degete intinse acuzator spre o tabara sau alta, fiindca teroarea este mentinuta nu doar de cei ce incearca sa inabuse o limba si o identitate, ci si de rebelii din munti, care inteleg sa raspunda in acelasi fel, cartea ne arata ce se intampla atunci cand cuvantul e gasit si se transforma in strigat, un strigat de durere, de speranta, de atentionare, cu un efect mai puternic decat o bomba detonata in mijlocul Ankarei sau Istanbulului daca ar avea aceeasi expunere media...

No comments:

Post a Comment