Saturday, 15 November 2014

Capitalism de stanga


Malcolm Bradbury - Omul Istoriei

Intr-o tara in care multi se invartesc ametiti prin esichierul politic si nu stiu care le e stanga sau dreapta, unde parfumul de ciolan din bucataria vecinului e atat de puternic incat ii imbie irezistibil si le adoarme convingerile teoretice, daca le-au avut vreodata, Howard Kirk, omul istoriei, ar putea fi un personaj emblematic.
Cu Taieturi am descoperit un autor in buna traditie a satirei britanice si a umorului in doi peri care ma unge pe suflet. Acum am ajuns la cartea considerata cea mai importanta pentru beletristica scriitorului. Ca si in microromanul de mai tarziu, primele pagini sunt dedicate situarii in atmosfera epocii, intr-o toamna de la inceputul anilor '70, evidentiind schimbarile sociale si modele culturale. Facem apoi cunostinta cu Howard, profesor de sociologie la Universitatea din Watermouth, stangist radical ca formare, militant activ ce-si afirma convingerile fara ezitare la televiziune si  in cartile, prelegerile si articolele scrise, pledand pentru o politica "in favoarea omului". "O adevarata teroare pentru burghezul egoist" in teorie, Howard, casatorit cu Barbara, cu doi copii (in aparenta un familist cu valori solide, pentru unii jurnalisti ar fi un mare bonus daca ar vrea sa fie presedinte, ghinionul lui e ca in Anglia nu s-a pus niciodata problema) trece printr-o casnicie ce-si redefineste periodic bazele relatiei, transformata intr-o competitie acerba intre cei doi pentru ce numesc ei afirmarea propriei identitati si bifeaza cu brio tiparul burghezului egoist. Anii '70 aduc revolutia sexuala, dar si conflicte intre principii si orientari ideologice, iar profesorul nostru de sociologie se afla chiar in miezul lor.
In Taieturi,  Bradbury avea nerv, ironie si umor si mi-a placut. Aici, desi proiectul literar este unul mult mai ambitios, m-am plictisit si m-am enervat. Cand nu ma plictisea repetitivitatea, lipsa de adancime in crearea personajelor, transformate in masini detasate si impersonale de emis judecati de valoare transante si de lansare de dragul conversatiei a unor intrebari fara raspuns, ma enervau stereotipurile si nu stiu cum se face ca imi tot dadea tarcoale spiritul lui Ponta, ceea ce imi sporea iritarea. O fi doar o obsesie a mea si nici un personaj nu-si gaseste corespondentul in realitate? N-as crede. Oricum,  spuneam ca Bradbury lasa umorul deoparte si isi transforma eroii in apostoli ai unei lumi in schimbare ce reactioneaza de multe ori contrar principiilor lor, fara sa incerce sa adauge vreo tusa psihologica individuala abordarii sociologice. Ramane plat si neutru, nu incearca in nici un fel implicarea cititorului, dar in plan ideatic loveste puternic in feminism si in morala traditionala, idei care in sine nu m-ar deranja daca ar fi imbracate frumos in literatura. N-am inteles deloc de unde apare fascinatia celorlalti (in special femei) pentru un personaj atat de ipocrit, infatuat si fustangiu, sigur de farmecele si principiile lui, ce refuza proprietatea dar nu ezita sa-si insuseasca spiritul exceselor burgheze in organizarea petrecerilor, deconstruieste si diseca greselile de gandire ale celor din jur dar nu-si vede barna din propriul ochi, cu toata discrepanta dintre ce zice Ponta si ce face Ponta... Howard am vrut sa spun.
Am inteles ca Lodge si Malcolm Bradbury, pe care il numea "my litterary twin", ar fi fost buni prieteni. Au si afinitati literare, ambii au fost incadrati printre reprezentantii romanelor vietii de campus universitar britanic. Dar in timp ce Lodge isi iubeste personajele si are umor sec, Bradbury este aici doar sec, fara umor. Si grav, si academic, si moralizator, la fel de rigid ca si tipologia pe care o propune prin personajul Howard Kirk.  Face un studiu de caractere si mediu ce-si gaseste puncte de interes mai degraba in antropologie si sociologie decat in literatura. In timp ce barbatii au optiuni si preocupari variate, personajele feminine, indiferent daca provin din mediul academic sau nu, cu toate (Barbara, Myra, Felicity...) portretizeaza femeia intr-un mod ce o reduce la sfera practica a satisfactiei imediate si a lamentarilor privind subestimarea si exploatarea.
 Nu contest unele merite literare ale cartii, modul in care Bradbury jongleaza cu timpurile verbale ancorandu-si personajele intr-un prezent angajant, unde istoria nu se desfasoara sub ochii lor ci este creata de ei, sunt parte componenta a unei constiinte generale descompuse in mici fragmente de constiinta individuala, dar pe ansamblu nimic din mine nu a putut sa rezoneze cu Omul Istoriei, al acelei istorii de acum 45 de ani, cartea descurajandu-mi orice forma de implicare... Istoria se mai schimba, dar oamenii ei, gata oricand sa profite de avantaje indiferent de convingeri, nu. Si-s tare multi. Chiar daca e urat afara si resemnarea sau exasperarea sunt mari, nu stati acasa, mergeti si votati intelept!

No comments:

Post a Comment

Note: only a member of this blog may post a comment.