Thursday, 6 November 2014

Pierderea inocentei



Dan Lungu - Fetita care se juca de-a Dumnezeu

Intr-un an in care oferta de beletristica romaneasca mi s-a parut destul de slabuta comparativ cu altii, volumul acesta este preferatul meu detasat. Intamplarea a facut sa se intersecteza ca tema cu un alt roman aparut de curand, Kinderland-ul Lilianei Corobca, pe care l-am frunzarit in librarie si nu am simtit nevoia sa-l aprofundez acasa. Nu stiu cat din reticenta mea e cauzata de neveridicitatea vocii copilului-narator surprinsa la o simpla rasfoire si cat de respingerea cu radacini in liceu a unei ambiante literare, romanele "cu tarani" unde, cu exceptia lui Preda, care stia sa le dea personajelor o voce autentica si particulara, totul se reducea la o privire umanist-condescendenta a intelectualului (fie el si de obarsie sateasca) asupra "talpii tarii". Am prin literatura noastra cativa autori in care am incredere si le astept orice noua carte cu nerabdare si Dan Lungu se numara printre ei.
In cel mai recent volum, avem in prim-plan copii ramasi in grija bunicilor sau a unui singur parinte, impartiti in mica lor comunitate dupa strada pe care stau si dupa tara unde au plecat parintii la lucru, italienii si spaniolii, copii pentru care mamele ajung sa-si piarda chipul si raman doar o voce la telefon, care nici nu mai este credibila de cand ii tot hraneste cu iluzia intoarcerii, copii ce-si traiesc sentimentul de parasire fiecare dupa intelegerea si imaginatia lui.
 Radita este o "italianca" si are parte de un dublu abandon: mai intai al mamei, plecata la lucru, apoi al tatalui si surorii, care se muta din casa bunicilor in apartamentul unde traiau inainte. Sa nu va inchipuiti ca este o carte in cheie grava, serioasa, trista, pentru ca vorbim despre Dan Lungu, unul dintre autorii romani cei mai talentati in a gestiona subiectele de criza existentiala cu umor, tandrete si compasiune. Ca si protagonista din "Sunt o baba comunista", care continua sa creada ca era mai bine cand era mai rau, si Radita, acum rasfatata cu pachetele trimise de mama sa de la Roma, tanjeste dupa prezenta calda ce nu poate fi inlocuita de jucarii, bomboane sau haine. Nu mai avem "acum" si "atunci", ci "aici" si "acolo", secventele din lumea celor ramasi in tara alterneaza cu episoade din viata emigrantilor, a comunitatii romanesti din Italia.
Radita mi s-a parut apropiata ca structura sufleteasca de Amélie Poulain, un personaj pe care-l indragesc mult. Chiar daca motivele evolutiei lor sunt diferite, ambele isi creeaza o lume a lor, in care fantezia trebuie sa acopere golul lasat de singuratate si vulnerabilitate, se hranesc cu iluzia de a fi stapane asupra destinelor celor din jur, apropiati sau necunoscuti, prin genul de jocuri ce transforma anticiparea unor gesturi si intamplari intr-o certitudine a indeplinirii unei dorinte.
 Unele singuratati se intalnesc si se inteleg tacit, tind sa-si tina de urat una celeilalte, de aceea printre prezentele cele mai apropiate Raditei este nenea Miron, barbatul ramas impreuna cu cainele si "animalele lui de companie", paianjenii. Altele transforma batrani precum Mamarea in prezente amenintatoare si ursuze. Si sunt si singuratati care, reunindu-se, tind sa produca acel gust amar cu care m-a lasat finalul...
Desi subiectul nu este unul nou, forta cartii vine din talentul autorului de a reda o atmosfera, de a construi lumea Raditei, prin asocieri de imagini savuroase si cateva definitii originale, demne sa figureze intr-un Dictionar de idei primite de-a gata, ca de exemplu "Vamesi. Oamenii in uniforma care iti ghicesc viitorul in pasaport". Alternanta dintre candoarea si naivitatea ce dau forta viselor fetitei si  lumea exterioara a emigratilor nevoiti sa intampine prejudecatile italiene legate de romani si o multime de aventuri in periplul lor prin peninsula pastreaza un ritm alert si intregeste  frumos tabloul, construind cele doua fete ale monedei, niciodata transante, mereu diluate una in cealalta, reusind mixul acela echilibrat de "dulce" si "amar" care-mi merge mie la suflet intr-o carte.

No comments:

Post a Comment