Sunday, 2 November 2014

Vise cu minus


Lars Saabye Christensen - Frati pe jumatate

"Multumesc mult!" Sunt primele cuvinte ale cartii si sunt si primele mele cuvinte, adresate celor ce au facut posibile traducerea si editarea acestui minunat roman, o saga norvegiana intinsa pe un intreg secol, viata a patru generatii, incepand de la strabunica daneza, fosta actrita de film mut, ce a venit in Norvegia odata cu "printul sau", regele Haakon VII, continuand cu fiica, Boletta, si nepoata, Vera, si ajungand la fiii celei din urma, Fred, al carui nume inseamna "pace", o prezenta intunecata si multa vreme amenintatoare in viata fratelui mai mic, si Barnum, cu numele sau misterios. "Barn" inseamna copil, dar tot n-am putut sa inteleg, nici dupa ce am terminat cartea, ce era atat de in neregula incat un preot a refuzat sa-l boteze si profesorii se simteau luati peste picior cand isi spunea numele. 
Constructia ambitioasa a cartii imi apare ca o Sagrada Familia a literaturii, o catedrala ce-ti fura privirea nu doar ca impozanta, ca originalitate a formelor, dar si prin fiecare detaliu in parte: un nasture de uniforma militara, un porumbel mort, un circ, accidente, scrisoarea unui om pierdut printre ghetari, o moara de vant, un model nud pictat iar si iar, un baiat care saruta un alt baiat pentru a scapa de supliciul scolii de dans, o valiza plina cu aplauze, un meci de box, un deget lipsa, un inel, scenarii de film, un disc de atletism, Lauren Bacall, un pahar de vin de Malaga, un scaun cu rotile zburand prin aer si alte imagini ce ma bantuie de cand am terminat de citit.
 Remarcam in Vizionare privirea cinematografica a autorului. De ea avem parte si aici, dar la o scara mult mai mare: cu flashback-uri, flash forward-uri, prim-planuri, indicatii de montaj, Christensen e ca un regizor ce face ordine pe platoul unui blockbuster de dimensiuni hollywoodiene cu o multime de figuranti, intreaga natie norvegiana, si cu cateva personaje principale. Este in acelasi timp si scenaristul care stie sa spuna multe fara sa spuna totul, stapanind arta rara a povestirii in planuri ample ca dezvoltare spatio-temporala, strecurand detalii din trecut sau anticipand evenimente din viitor, creand asteptari si mentinand permanent curiozitatea si atentia, facandu-te, ca un magician, sa privesti intr-o directie doar pentru a obtine rezultatul dorit, surpriza in fata scamatoriei si lasand senzatia ca sunt mult mai multe lucruri nespuse si nearatate. Strecoara fire, ipoteze, incertitudini, te lasa sa-ti construiesti propriile versiuni in afara celor spuse, intr-atat incat a reusit sa ma convinga ca fratii "pe jumatate" ar putea fi chiar frati "in intregime". Sau poate ca nu sunt. Fiecare este liber sa completeze spatiile lipsa cum doreste. E atat de dens incat nu slabeste nici un moment ritmul, nu ai deloc senzatia ca e o carte groasa, prea mare pentru cat are de spus si ganditi-va ca e ceva sa citesti 700 de pagini si sa te prinda asa un regret ca se termina, ca parca e o prea putin pentru tot ce a ramas in suspensie. Chiar si finalul abrupt deruteaza si produce o rasturnare de perspectiva.
Nu este doar istoria unei familii, ci a unei intregi epoci pe care s-a imprimat patina timpului, in masura sa surprinda particularitatile unui intreg popor, "minunatii copii ai pacii, generatia de aur care nu o sa mai aiba parte de razboi. Vor creste si vor trai intr-o bunastare care, pana la urma, va fi peste necesitatile lor si isi vor pierde bunul-simt pentru o perioada, vor intoarce spatele abundentei si isi vor cauta refugiu in mijlocul naturii si al vietii mai simple, pentru ca apoi sa recupereze ceea ce au pierdut infruptandu-se si mai mult din bufetul vietii cotidiene."
Si mai este si istoria unor locuri, ce mi-au retrezit dorul de Lofoten, impregnat cu mirosul de tørfisk, si de Norvegia mea, aceea insorita si verde, frumoasa si calda. Imi dau seama ca nu e asa tot timpul, dar, cum spune un personaj in carte, singurul barbat care incearca sa creeze o imagine paterna, important nu este ceea ce vezi, ci ceea ce crezi ca vezi. Arnold, tatal lui Barnum, sotul Verei, este si el, ca si sotii sau iubitii celorlalte femei din familie, un om al noptii, unul din acei barbati care dispar, pleaca, fug, se evapora, isi creeaza o viata secreta, departe de privirile celor din jur, unul din cei fara odihna, outsideri, ratacitori prin lume. Fiul sau va alege sa calatoreasca in alt fel, visand si transpunand visele pe hartie, chiar daca acestea sunt mereu cu minus: in scenariile lui, ca si in acela mai amplu al cartii, fiecare personaj pierde cate ceva, unii cauta ceea ce le lipseste peste mari si tari, in timp ce el incearca sa compenseze cu ceea ce are, imaginatia.
In orasul format de biblioteca mea, unde locul catedralei (cu care comparam la inceput cartea) este deja ocupat de carciuma lui Marquez, volumului de fata, unul din cele mai frumoase citite, ii atribui - nu intamplator - rolul de Palat al Telegrafului, de unde zi de zi se transmite un suvoi de informatii si trairi, locul unde cuvintele spuse sau omise marcheaza destine.

2 comments:

  1. am vazut ca a aparut si e-bookul la elefant, plus ca si varianta tiparita e mai ieftina. prezentarea ta m-a facut sa-mi doeresc aceasta carte!

    ReplyDelete
    Replies
    1. Ma bucur foarte mult! Poate imi spui si daca ti-a placut dupa ce o citesti. Pe mine m-a tinut cu sufletul la gura. E densa, dar se citeste usor, ca un roman de aventuri :)

      Delete

Note: only a member of this blog may post a comment.