Monday, 15 December 2014

Pofta de viata


Vlad A. Popescu - Viata face toti banii

Il stiti pe tipul care intretine atmosfera la o petrecere sau la o intalnire cu prietenii? Cel care invioreaza discutia cand incepe sa lancezeasca, spune bancuri si, chiar daca le-ai auzit deja sau sunt slabute, verva si entuziasmul lui, mimica ori gesturile te fac sa razi ca prostu', fara sa intelegi prea bine de ce. Vlad A. Popescu are talentul asta. Spiritul pozitiv, modul in care transforma viata si moartea in motive de amuzament, optimismul si felul in care gaseste bucuria de a trai in orice fapt marunt, chiar daca e neverosimil sau tragic, binedispun. 
"Per total, sunt un mediocru perfect mediu, nu ies cu absolut nimic in evidenta, nici in sus, nici in jos. Iar asta ma face cu totul si cu totul special", spune unul din personajele sale. Este o eticheta care pare sa se aplice scriitorului Vlad A. Popescu, intr-o literatura in care autorii isi doresc voci cat mai distincte, unice, cu care sa-si construiasca niste carti de identitate literara din subiecte grele si reflexivitate angoasa(n)ta. Ceea ce face el nu e literatura serioasa, poate ca nu e nici literatura buna, dar e atat de placut cateodata sa citesti o carte relaxata, colocviala, autoironica si light.
Daca vrei sa cauti noduri in papura, gasesti destule. Si exprimari mai stangace, si inconsecventa in constructia discursului unor personaje, si poante reciclate, avem de toate. De exemplu, un bebelus isi contempla cu mirare propriul botez, uimit de adultii ce roiesc in jur, dar se gandeste la nunta, aminteste de revista Forbes sau identifica femeile cu nuieluse din jur ca fiind ursitoarele. Nevoia de a fi prea explicit a autorului produce omniscienta personajului intr-o povestire sustinuta tocmai de naivitatea si prospetimea privirii. Dar tind sa iert excesul de autojustificare a prozei, reciclarea si cosmetizarea stand up comedy-ului atunci cand sunt compensate cu un spirit viu, curios si atent la detaliile tragicomice, filtrate printr-o gandire pozitiva, daca nu contagioasa cel putin datatoare de temporara buna dispozitie. Poate sunt personaje stereotipizate si jocurile de cuvinte nu-s intotdeauna atat de subtile pe cat si-ar dori un cititor de Pratchett, ori in limba materna avem cu totii impresia ca putem fi destepti si sclipitori si unele asocieri par prea evidente.
Daca ar fi sa-i caut lui Vlad A. Popescu un "var" literar, cred ca Razvan Petrescu e cel mai apropiat ca spirit, mai subtil si mai ironic, dar mai inclinat spre macabru, fara aceasta vitalitate ce izbucneste din fiecare pagina a lui Vlad Popescu, cel care ne repeta in toate formele, sa ne intre bine in cap, ca viata merita orice sacrificiu, chiar si asteptarea ei, "e bine si insecta, viata sa fie", merita si sa treci prin experienta traumatizanta a primului furt sau a primului botez (de obicei si singurul), sa fii un barbat de 95 de ani ce se simte tanar, o musca traind cateva saptamani dar bucurandu-se de vacanta sau o carte ce traieste mai mult decat oamenii si isi asteapta cititorii, ori un tap ce-si sfideaza destinul. Mai ales in momentele de criza, cate un personaj tine sa aminteasca cat de frumoasa este ea, viata.
Ca sa numesc si o povestire preferata, ar fi "Pe locuri, fii gata, asteapta", si pentru ca inceputul imi evoca un fragment din cosmogoniile comice ale lui Calvino. Dar in fiecare se poate gasi macar o ocazie de a zambi si pentru asta cartea face toti banii. Fie ca sunt sub forma de monologuri, dialoguri ori sunt povestite la persoana a treia, toate fac parte dintr-un microunivers ce comploteaza la celebrarea vietii.  
Vlad A. Popescu este, dupa cum il vad si din acest interviu, un personaj, genul de tip vesel, optimist, care scrie fara ambitii si orgolii literare, din placere si ca o provocare, cu participare si empatie fata de ce este viu, om, tap sau musca. Imi permit sa citez un fragment din interviul mentionat, pentru a va face o idee despre cum abordeaza receptarea volumului sau, in aceeasi nota ludica si relaxata in care e scrisa cartea: 
"La trei, vecinul mi-a spus că și-a format o părere așa de proastă despre carte încât, din considerație pentru mine și pentru familia mea, nu poate să mi-o împărtășească. Vecinul de la doi mi-a înmânat două scrisori semnate de domnia sa, pentru a învăța cum se scrie (sic!). La unu, vecina mi-a dat manuscrisul înapoi, corectat la sânge de fata ei, spunându-mi că, din păcate, fata ei n-a putut face din rahat bici. Ultima șansă: vecina de la parter. Care mi-a spus că aproape imediat după ce i-am dat manuscrisul s-a îndrăgostit de vecinul de la doi și n-a mai avut ochi pentru nimic altceva. Am tras linie: eșec total. Atunci mi-am amintit de vecina de la opt, care nu-mi răspunsese. Am urcat la opt. De data asta mi-a răspuns și mi-a zis că de la primul la ultimul cuvânt din prima frază, că apoi n-avea niciun rost să mai continue lectura, a simțit că are de-a face cu mâna unui geniu. Am pupat-o pe vecina de la opt și am dat fuga cu manuscrisul la cea mai apropiată editură."
Tipul de care va spuneam in primul paragraf nu stiu daca spune bancuri bune sau doar le "joaca" bine, cum e normal pentru un campion mondial ce-a ajuns (e drept ca nu la bancuri), dar ma bucur ca dintre toate cartile care asteapta cuminti pe rafturi sa-si gaseasca cititorii m-am intalnit cu Viata face toti banii.

No comments:

Post a Comment

Note: only a member of this blog may post a comment.