Friday, 23 January 2015

In pielea omului

Under the Skin (2013)

Ca scurtmetraj, ar fi fost un film genial. Dar in buna traditie a filmelor artsy, Under the Skin are cam cu o ora mai mult decat avea nevoie pentru a-si expune exhaustiv ideile. Ce primim in aceasta ora suplimentara? O Scarlett Johansson meditativa, conducand un van pe drumurile Scotiei, rece ca si vremea de afara, inghetata intr-o atitudine ce nu lasa sa transpara vreo urma de emotie. Sub un cer innorat sau nocturn, strabate orase si drumuri de tara. Nu ca prim-planurile pe chipul lui Scarlett ar fi un lucru rau, mai ales pentru publicul masculin, dar se cam exagereaza. 
In cealalta ora, pentru care ar fi de retinut filmul, o vedem ademenindu-si prada, barbati manati de instincte, invaluindu-i senzual in zambetul sau, intr-o inversare a rolurilor traditionale ale jocului seductiei, facandu-i sa o urmeze pana cand se scufunda hipnotizati intr-un lichid negru si vascos ce se solidifica deasupra lor, absorbiti de chemarea carnala. Promisiunea-amenintare, ispita criminala, frumoasa aparenta si bestie interioara, personajul extraterestru interpretat de Johansson sufera o schimbare cand isi va gasi complementul masculin, bestia aparenta, neatinsa in interior de viciu, si va intelege apoi ca specia umana nu este definitiv cazuta prada impulsurilor primare. 
Este un film ambitios, reflexiv, ce da in multe momente senzatia unui videoclip de muzica ambientala, trecand granita dintre real si vis pentru a ne transporta intr-o fantezie ancorata adanc in realitate, pentru ca scenele de seductie au fost filmate cu o camera ascunsa in masina condusa de Scarlett Johansson, petrecandu-se "pe bune" si abia apoi li s-a dezvaluit protagonistilor ca urmeaza sa apara intr-un film. Doar barbatul cu neurofibromatoza a fost distribuit in rol printr-o fundatie de profil. Acum ganditi-va, ce barbat hetero ar putea refuza o invitatie sexuala din partea Scarlettei, chiar si fara sa se prinda ca e ea?! Seduce ea si in rol de sistem de operare, dar ca aliena sexy! Viata reala nu-si pune de obicei eroii in fata unei invitatii atat de directe, asa ca toata demonstratia filmului mi s-a parut cam fortata, dirijata spre obtinerea efectului dorit.
Filmul este ecranizarea unui roman de Michel Faber pe care nu l-am citit, asa ca n-as sti sa spun daca e plictisitor pentru ca asa e si cartea sau pentru ca asa a iesit. Repetitivitatea si monotonia nu sunt compensate de peisajele scotiene sau de incadrarile si atmosfera poetica si faptul ca regizorul Jonathan Glazer a filmat videoclipuri pentru Massive Attack sau Radiohead (asta am aflat acum, cand m-am uitat cine este "faptasul") nu a fost o surpriza, i-am simtit manierismele de autor de clipuri muzicale chiar din film. De altfel, coloanei sonore pare sa i se fi acordat mai multa atentie decat scenariului, pentru care a fost suficient sa se incropeasca doua teme legate de instincte si descoperirea propriei sexualitati asupra carora sa bata pasul pe loc  aproape doua ore... Si ca sa nu fie chiar "pe loc", s-au impachetat frumos intr-o timida incercare de road movie, mai un peisaj, mai o interactiune, uite asa trece timpul si se termina un film care avea mai mult potential ramas neexplorat. Uneori doar pielea, fie ea si a lui Scarlett Johansson, nu e suficienta pentru a trage in sus un film intreg...

No comments:

Post a Comment

Note: only a member of this blog may post a comment.