Monday, 9 February 2015

All the news that's fit to print si ceva in plus


Umberto Eco - Numero zero

Cand am aflat de aparitia noului roman al lui Eco, am dat fuga sa-mi iau editia digitala de pe site-ul librariei Feltrinelli, pe care il recomand cu caldura tuturor cititorilor de carti in italiana. Spre deosebire de Elefant.ro, nu-si trateaza platitorii ca pe infractori potentiali, dandu-le toata bataia de cap necesara convertirii unei carti electronice in formatul adecvat pentru e-book - Elefant nu facea decat sa ma oblige sa piratez cartile dupa ce le cumparam cu masura lor anti-piraterie - ci, in momentul in care ai achitat, primesti frumos .epub-ul in contul personal si-l poti citi pe tableta, pe e-book sau pe ce device vrei tu. Sa ma intorc la subiect.
Suntem in anul 1992 (echivalentul in Italia al anului 2015 in Romania, cu arestari si procese de amploare impotriva politicienilor corupti) cand Colonna, un ziarist falit, autor ocazional de carti ca ghost writer, este vizitat de un jurnalist mai cunoscut, Simei, venit cu doua oferte: pe de o parte, sa faca parte din echipa unui nou ziar ce va aparea cu numarul zero in 12 transe, in editie limitata, de-a lungul unui an. Publicatia urmeaza sa fie plasata acolo unde este nevoie pentru a unge parghiile puterii financiar-bancare. Pornind de la motto-ul New York Times, va contine "all the news that's fit to print" dar si alte "informatii" cu rol de santaj, pentru a ajuta finantatorul, un proprietar de trust de presa milanez, un Berlusconi mai mic, sa-si extinda afacerile. Deocamdata detine doar reviste de scandal si de nisa, televiziuni locale de teleshopping, cateva hoteluri si aziluri pentru batrani numai bune pentru spalat bani. In momentul cand va obtine ce-si doreste, ziarul, niciodata aparut in tiraj de masa, isi va suspenda aparitia. In paralel, Colonna ar urma sa scrie si o carte, memoriile lui Simei, din care sa rezulte cum un director de ziar a incercat sa creeze un model de jurnalism independent dar nu a reusit, vocea libera fiind inabusita. Propunerea de a deveni redactor-sef intr-o redactie formata din tot felul de "specialisti" in rebus, horoscop si cancanuri, neinformati despre intentiile reale, este tentanta financiar pentru un individ ajuns in pragul varstei de cincizeci de ani, apasat de sentimentul de a fi fost toata viata un pierzator. Rolul lui va fi sa perie articolele celorlalti, sa le cizeleze stilul, sa le sugereze cel mai corect mod de exprimare.
" - De exemplu, cand cineva spune, ca sa defineasca o situatie dramatica, ca suntem in ochiul ciclonului, imi imaginez ca domnul Colonna va fi suficient de atent sa va aduca aminte ca, in toate manualele stiintifice, ochiul ciclonului este singurul loc calm si ciclonul se desfasoara in jurul sau. 
- Nu, domnule Simei, am intervenit eu, in acest caz as zice ca trebuie sa folosim tocmai ochiul ciclonului, pentru ca nu conteaza ce spune stiinta, cititorul nu stie, exact ochiul ciclonului ii da ideea de fi in valtoarea evenimentelor. Asa l-au invatat presa si televiziunea."
Deja intram de la primele pagini ale acestui thriller politic si jurnalistic intr-un labirint de intrigi, mistere si comploturi, cum ne-a obisnuit Eco de-a lungul timpului, mai ales ca in peisaj isi face aparitia paranoicul Romano Braggadocio, al carui caracter reflecta cu varf si indesat sensul englez al termenului. Asa-zisul jurnalist de investigatie isi arata dintr-o inofensiva discutie despre masini inclinatia spre teorii ale conspiratiei, imaginabile sau nu. E adeptul unei ipoteza ce va duce la revizitarea si revizuirea istoriei Italiei de dupa moartea lui Mussolini, ajungand la teme mai putin familiare noua precum operatiunea Gladio din timpul Razboiului Rece, o loja masonica italiana, Propaganda Due si lovitura de stat a lui Borghese.
Pe masura ce citeam, ma enervam de cate ori ma poticneam in cate un discurs al lui Braggadocio.  Monologheaza indelung si nenatural cu expuneri de fapte, ii arunca in brate bietului cititor un vraf de informatii istorice, cu date, nume, explicatii si supozitii ce lasa sa se intrevada ca toate evenimentele s-au scris in culise si decurg unele din altele, ca nimic din ceea ce stim (mai mult italienii decat noi, mie faptele respective imi erau straine in afara de impuscarea lui Mussolini si teoria privind asasinarea papei Luciani, neconfirmata prin refuzul autopsiei) nu e asa cum rezulta din expunerile oficiale, ci totul e rezultatul unui angrenaj ascuns, manipulat de stay-behind, structuri paramilitare secrete. Pe scurt, conspiratii dupa conspiratii.
Nu am naivitatea de a crede ca totul pe lume e curat, pe fata, cu implicatii intotdeauna la vedere, dar nici nu vad pretutindeni doar rasturnari clamoroase de situatii, cum ar zice italienii. Si celelalte romane ale lui Eco porneau de la diverse mistere si interpretari ale istoriei falsificate, nu asta e inconvenientul principal al cartii, ba chiar s-ar fi putut transforma intr-un punct de interes, prin perspective inedite asupra istoriei recente a Italiei.
Marea problema e ca imaginea lui Eco din Numele trandafirului si Pendulul lui Foucault se dilueaza tot mai mult. Avem o cartulie de 218 pagini (144 in format e-book) care pentru un cititor neitalian si neexpert in istoria Italiei de dupa al doilea Razboi Mondial ar avea nevoie de inca atatea pagini de note, sa se puna la punct cu toate acele fapte aruncate de-a valma printre care sunt strecurate presupunerile personajului. Mai mult, e un roman superficial, expeditiv, unde personajele nu se simt deloc in largul lor, intriga e ca si inexistenta, inceputul promitator e uitat in verva logoreica a lui Braggadocio, parghiile ieftine ale personajului feminin aruncat intr-o lume masculina doar pentru a face loc unei idile (da, bifam si punctul asta in cele 200 de pagini) sunt prea fragile si lipsite de vreo conexiune intre eroi, subiectul initial devine marginal, uitat in expunerea de-a valma a diverselor episoade istorice si politice. Isi propune prea multe si schiteaza totul expeditiv si intr-un mod laconic, lipsit de infloriturile baroce obisnuite, de schimbarile de registru si subtilitatile lingvistice ce faceau deliciul cititorilor lui Eco.
Mai ca as fi inceput sa banuiesc o conspiratie aici, cum a scris cineva o carte mediocra si a pus numele lui Eco pe coperta. Insa chiar autorul a venit cu o gaselnita de marketing inspirata, promovand Numero zero ca un complement al Pendulului.... Daca acolo eroii se confruntau cu pericolul crearii de legende unde nu exista, motto-ul cartii de fata, "Only connect!" pledeaza pentru conexiune, pentru gasirea unor relatii stranse intre faptele reale si modul cum se oglindesc in informatii, intr-atat de stranse incat genereaza paranoia.
Sunt si pagini bune, tocmai de-aia mi-e necaz ca ansamblul dezamageste. Avem o descriere scurta dar infioratoare a celei mai terifiante biserici, San Bernardino alle Ossa din Milano, pagini savuroase despre relatiile dintre presa si cititori, exercitii de jurnalism pornite de la asasinarea lui Cezar. Vesnica intrebare cu oul si gaina pe care si eu mi-am pus-o retoric de multe ori, daca presa isi formeaza cititorii sau invers are parte de un raspuns: "Amandoua. La inceput lumea nu stie ce tendinte are, noi ii spunem si ea isi da seama ca le are." Si va veti amuza ca si mine probabil citind unde este indemnat un personaj sa se refugieze cand lucrurile se complica. In Romania, pentru ca tarile din Europa din Est n-ar avea stay-behind, viata e linistita si ieftina.
Daca nu iti bati prea mult capul cu cercetarea evenimentele mentionate, cea mai recenta carte a lui Eco (ma feresc sa spun "ultima", la 83 de ani ai sai sper sa fie sanatos si sa mai scrie) este repede citibila si la fel de repede uitabila. In ciuda catorva paragrafe care parca mi-au amintit de autorul pe care-l iubeam, raman cu un gust amar si cu o intrebare: sa fi gasit niste pliculete ale Minervei expirate intr-un sertar si s-a hotarat sa le recicleze sau o fi apelat la un ghost writer? Daca n-as fi citit si Cimitirul din Praga tot in italiana, as fi putut crede ca e meritul traducatorilor romani ca au facut dintr-un autor mediocru unul de geniu. Cu cartea asta ma tem ca nu se pot face minuni. 

No comments:

Post a Comment

Note: only a member of this blog may post a comment.