Wednesday, 4 February 2015

Christopher si Enigma


The Imitation Game (2014)

Numele si descoperirile lui Alan Turing, tatal calculatoarelor, imi erau cunoscute de ceva timp, de cand am citit pe undeva o curiozitate, cum ca emblema Apple, marul muscat, ar fi un omagiu adus lui. Savantul s-ar fi sinucis cu cianura si langa pat s-a gasit un mar mancat pe jumatate. Fructul nu a fost testat, dar s-a presupus ca el ar fi continut cauza mortii. Chiar daca era doar o legenda urbana, Apple a incurajat perpetuarea ei. Cat adevar si cate speculatii ulterioare a generat viata lui Turing, e greu de stabilit. Forma de autism de care se presupune ca ar fi suferit a fost, si ea, diagnosticata retrospectiv, asa cum s-a intamplat si in cazul altor nume celebre precum Newton sau Einstein. Singurul lucru cert este ca in anii '40 Anglia a dat lumii un geniu al matematicii pe care, ca recunostinta pentru serviciile aduse, l-a castrat chimic (fiind gay), accentuandu-i depresia si grabindu-i finalul. Good job, England, cum s-ar spune! Asta ca sa nu mai aiba nimeni complexul ca noi am fi mai altfel decat restul lumii, "romanii nu stiu sa-si pretuiasca valorile" si alte generalizari tampite care-mi ridica nivelul cortizolului. Turing a murit fara sa stie ca masina creata de el, perfectionata in timp, avea sa schimbe radical lumea, nu doar stiinta.
Avand inca proaspat in minte dezamagitorul Theory of Everything, despre un alt savant, din start filmul regizorului norvegian Morten Tyldum, cu un scenariu adaptat dupa cartea unui matematician englez, Andrew Hodges,  se dovedeste mult mai bun, in sensul ca infatiseaza mai multe fatete ale personajului (pana la urma, e cel mai important lucru in filmele biografice), dar mult mai bun decat foarte slab nu spune mare lucru. Scenariul are hibe destule si o sa incep cu ele. 
Se presupune ca Turing lucreaza intr-o echipa de matematicieni, sahisti, lingvisti etc. Buun, dar de ce sunt tinuti in jurul sau toti acesti oameni, incepand cu matematiciana reprimata interpretata de Keira Knightley? Ca in afara de Hugh Alexander, sahistul care se dovedeste cat de cat util, restul nu par sa aiba alta treaba decat sa mearga in pauze de pranz si, eventual, sa faca spionaj pentru rusi, fara sa para a spune mare lucru, din moment ce aliatii britanicilor nu au stiut de spargerea codului Enigmei pana dupa razboi. Turing oricum isi construieste masinaria singur, de la inceput pana la sfarsit, izbindu-se de neincrederea lor. Al doilea punct slab este scriptul. Oamenii aia trebuie si ei sa vorbeasca, nu?! Dar, fiind ei oameni de stiinta, cum altfel ar putea vorbi decat ca o carte de literatura motivationala? "Sometimes it is the people who no one imagines anything of who do the things that no one can imagine " este un citat care se repeta de vreo 3-4 ori un film, sa ne intre bine in cap. Vreti si alte mostre despre cum vorbesc oamenii de stiinta? "Do you know why people like violence? It is because it feels good. Humans find violence deeply satisfying. But remove the satisfaction, and the act becomes... hollow". Stiti de ce am facut un film? Ca sa ne simtim bine. Dar daca scoatem din el cam jumatate din replici, filmul ar fi fost nu mai gol, ci mai bun. Pentru ca are cu cine. Benedict Cumberbatch e un actor de Oscar. Poate nu acum, pentru rolul asta (stau altii mai batrani la rand), dar candva il va lua. 
Sunt momente in care intelegi cum functioneaza testul lui Turing doar privindu-l pe Cumberbatch. De altfel, filmul chiar incepe cu explicarea testului pe care creatorul sau l-a numit "jocul imitatiei", un joc ce-l ajuta pe judecator sa determine daca sta de vorba cu un om sau cu o masina, un joc din care traducatorii titlului filmului in romana n-au inteles prea mult sau au preferat sa-l ignore, transformandu-l in "jocul codurilor". E adevarat ca folosirea cuvantului "imitatie" ar fi lasat sa planeze ambiguitatea si ca lupta cu codurile e importanta, l-a consacrat pe Turing ca om de stiinta, dar nu ea i-a definit personalitatea. Ceea ce l-a definit a fost Christopher, omul si masina, omul pastrat in masina. Ceea ce l-a definit, conform filmului, a fost capacitatea lui usor bizara de a intelege realitatea si de a aplica algoritmii informatici propriei memorii, transformandu-se el insusi intr-un om-masina, capabil sa decripteze coduri complicate dar neajutorat in fata celor mai simple conexiuni umane.
Poate ca meritul cel mai mare al peliculei este ca a reusit,  pastrandu-si doza de informatii de uz general pentru un biopic dedicat primului informatician, sa demonstreze presiunea cifrelor atunci cand isi pierd latura abstracta si inseamna vieti sacrificate sau vieti salvate si cand o masina intruchipeaza prima si ultima dragoste. Pe ecran, Turing e un personaj mai complex decat Hawking-ul lui Marsh.
In rest, The Imitation Game are pacatele lui si fiecare creator de biopic vine cu propria viziune despre cum sa puna un moment al istoriei in valoare. Daca vrei sa scrii un film despre Turing, e bine sa nu scoti un cuvant despre savantii polonezi care au spart primii codul Enigmei si sa condamni politica britanica de asuprire a homosexualilor (nu ca soarta eroului filmului nu ar indreptati din plin aceasta condamnare.). Viata sexuala da bine sa fie exploatata si un gay e o mina de aur in context. Se stie ca demersul care ii consacra pe oamenii de stiinta e teribil de plictisitor pentru marele ecran, asa ca se brodeaza tot felul de floricele in viata extra-stiintifica.

No comments:

Post a Comment