Friday, 6 February 2015

Cum mi-a stricat un critic de film feng shui-ul hermeneutic


Belle de Jour (1967)

TVR2, luni seara, film de arta, ia hai sa vedem ce a facut Luis Buñuel intr-un film care sigur nu contine nici magari putreziti, nici disectie pe ochi, nici alte secvente suprarealist-socante. In cinematografie, Buñuel a avut asupra mea acelasi impact pe care l-au avut la scoala Moartea caprioarei si Puiul, cum ar putea sa-mi fie drag un regizor care m-a traumatizat in halul asta?! Nici prietenul nostru comun, Dali, n-a reusit sa mi-l apropie prea mult. Dar am o slabiciune pentru Catherine Deneuve cea tanara si frumoasa, mi se pare frantuzoaica chic perfecta, numai pentru ea si tot vreau sa vad filmul.
Surpriza-surpriza! In loc de blonda cea nurlie si glaciala, ecranul este acaparat de un nene barbos si logoreic, cam ca zanul de la Banca Transilvania, care incepe sa-mi povesteasca despre film. Nu-i rau, imi zic pastrandu-mi optimismul, interesul unui critic, cand face o recomandare (desi nu stiu daca isi are rostul cand tocmai ma instalasem confortabil sa ma uit la... filmul respectiv, dooh?) e sa te faca sa-l urmaresti, nu? Numai ca nenea incepe sa-mi explice pedant autoritar cum se folosesc ochelarii de cal pe care tocmai mi-i monteaza nonsalant. Priveste intr-o singura directie, aia in care iti spun eu, nu-i asa ca acum intelegi sufletul femeii?! Nu-i asa ca te-ai prins ca eroina din film, cu aspiratiile si dorintele ei conjugale reprimate ce au nevoie de un canal de refulare este reprezentativa pentru sufletul feminin, mistuit de patimi de nemarturisit?!
Ascult si ma enervez. Si atunci cand - in sfarsit! - incepe filmul, imi dau seama ca nu mai pot sa-l privesc independent, sa-mi formez o parere, sa-l diger, pentru ca urmez si bifez cu atentie grila pe care domnul barbos (nu era Mos Craciun) mi-a pus-o in fata. Bifez, strang din dinti si ma enervez! S-a dus toata magia lui Deneuve, s-a dus atmosfera filmului, incepe sa ma sufoce o criza de feminism cand vad cum mi-a dat domnul (un search pe Google imi spune ca se numeste) Laurentiu Damian cu sinecdoca in cap si a transformat un personaj particular intr-o exponenta a speciei femeiesti. Poate nu stiati ca femeia este o "specie", o creatura diferita de barbat... care, adaug eu, eventual traieste pe langa casa omului si se hraneste cu zilele lui :)?!
Dar sa inchei cu prezentarea prezentarii si sa ajung si la film. Séverine (Catherine Deneuve) este casatorita cu Pierre, un medic chirurg, un barbat tandru si chipes ce petrece prea mult timp la spital. Asa ca doamna se plictiseste singura acasa. Daca adaugam abandonului frigiditatea si senzatia de insatisfactie data de viata conjugala, avem ingredientele adulterului. Numai ca Séverine e frigida pentru ca e o nimfomana reprimata, o nevrotica atrasa de latura dirty si violenta a sexului, de fantezii sado-maso. Ca sa si le satisfaca, se angajeaza la un bordel unde devine frumoasa din schimbul de zi, prestand servicii intre orele 14 si 17. Un interlop se indragosteste de ea... si mai departe vedeti daca vreti, ca nu e unul din filmele alea poetice si ermetice ale lui Buñuel, ci unul cat se poate de comercial, ce face schizofrenia digerabila pentru publicul larg. Chiar si incursiunile in mintea lui Séverine, cu referinte evidente la Marchizul de Sade, sunt prozaice, lipsite de elemente fantastice. In ciuda senzualitatii si subiectului, este un film cuminte, nu se apropie nici pe departe de ceea ce avea sa faca Pasolini in Salò, ca sa nu mai zic ca scenele de nuditate sunt inexistente. M-as fi asteptat la mai multa indrazneala din partea unui regizor ce a aratat ca stie sa se joace cu imaginile socante, cu imaginarul si secventele onirice. Dar cred ca filmul asta este o concesie facuta cinematografiei comerciale, material vorbind e cel mai de succes al regizorului.
Pe mine m-a intimidat si m-a enervat suficient recomandarea "avizata" cat sa nu mai stiu ce sa spun. Sa nu se inteleaga ca imi displace sa citesc/urmaresc alte opinii despre filme, prefer sa o fac dupa vizionare, inainte le accept doar din partea unor persoane in care am incredere chiar si atunci cand gusturile sunt diferite. Iar increderea se creeaza printr-o anumita abordare care nici nu iti spuna totul despre film, nici nu incearca sa te dirijeze sau sa te manipuleze afectiv.
Cu toata starea de iritare creata, am (rezi)stat pana la sfarsit, desi am detestat-o pe Séverine in fiecare moment al aparitiei ei pe ecran. Acum insa, zau daca mai stiu sa va spun ce m-a retinut: sa fi fost jocul convigator al actorilor (incepand cu Catherine Deneuve in rolul ipocritei burgheze perverse), tensiunea erotica, curiozitatea de a vedea concluzia aia care sa-mi arate pana unde se intinde, in viziunea domnului Damian, inefabilul feminin sau doar latura mea mistuita de dorintele absconse pe care o inocula prezentarea?!

No comments:

Post a Comment