Wednesday, 11 February 2015

Rusia lui Putin

Leviathan (2014)

In Rusia lui Putin se fac filme finantate din banii Statului pe care apoi Statul le reneaga. Cu cat mai multe premii obtin in strainatate, cu cat sunt mai elogiate, cu atat zbiara mai tare politrucii, indignati ca li se ponegreste imaginea tarii. Imaginea, subliniez, oful lor nu e ca s-ar denatura realitatile existente, ca ar fi un film falsificator, neconform cu sistemul unei tari perfecte, ci ca rahatul din haznaua ruseasca este expus in vazul lumii.
Din ce se compune acest rahat? Cam din toate institutiile in care oamenii ar trebui sa aiba incredere: Politia, Biserica, Magistratura... Si totul incepe de la o biata casa, undeva, in nordul Rusiei, in regiunea Murmansk, amplasata intr-un loc ce te face sa zici "ce frumos e, pacat ca e populat, si mai rau, e populat de rusi!", si chiar si mai rau, de rusi care aplica legea junglei si daca primarul si-a propus sa construiasca pe un anume teren ceva, al lui trebuie sa fie. Kolea, proprietarul casei de pe locul ravnit, unde locuieste impreuna cu fiul si cu cea de-a doua sotie, incearca sa se impotriveasca hotararii cu ajutorul unui prieten, avocat de la Moscova. Tot ceea ce obtine e sa rascoleasca si mai mult numitul rahat, ce se ridica in jurul lui pana cand il inghite intr-un mod mai brutal decat v-ati gandi.
In Rusia lui Putin, spectrul lui Stalin e mai viu ca oricand din '89 incoace, chiar daca unii incearca sa-l cuminteasca cu cate un foc sau o rafala de Kalasnikov in pustietatile nordului, dar numai in cadru informal, intre prieteni. El nu se hraneste doar cu mortile misterioase ale unor jurnalisti ce s-au ridicat impotriva regimului, ci infloreste in functionarea institutiilor, in modul de a-si recepta filmele ce aminteste de reactiile starnite de aparitia lui Doctor Jivago ("Nu am citit cartea, dar o condamn"). Asa se zice acum despre Leviathan, nu am vazut filmul, dar e indecent fiindca injura si imoral pentru ca ne ponegreste imaginea, asa ca trebuie sa fie cenzurat. Mai imoral decat modul in care functioneaza sistemul infatisat, nu are cum sa fie.
In Rusia cea fara de speranta a lui Putin, copiii incep cu bere si apoi, cand cresc, trec pe vodca, uitand sa schimbe cantitatea. Alcoolul devine o forma de evadare, de manifestare a bucuriei, supararii sau depresiei. Cand nu mai e de ajuns, rusii apeleaza la paradisuri artificiale si trec pe krakadil (nota: krokodil este un drog de care se face abuz prin orasele uitate din Siberia pana cand se jupoaie pielea de pe oase. E suficient?).
Rusia lui Zviaghintev, regizorul si scenaristul acestui film, m-a ajutat sa inteleg doua lucruri legate de noi: in primul rand de ce nu-mi place realismul cinematografic romanesc. Pentru ca e prea... real, prea de acasa, vorba reclamei, "prea bun, prea ca la (noi in) tara". Dar atunci cand privirea devine straina, din afara, pot sa inteleg de ce "prea bun, prea ca la tara" atrage premii internationale. Asa cum in cazul de fata privirea mea detasata, lipsita de subiectivism, a cules doar esenta cinematografica a unui film si curiozitatile unui sistem, fara frustrari si complexe, poate doar cu un usor si ingrijorat complex de superioritate, bine ca m-am nascut in Romania, putea fi si mai rau, dar parca suntem prea aproape de suflarea inghetata a crivatului. Cel de-al doilea lucru pe care l-am inteles din filmul asta unde orice mica victorie e prefigurarea unui mare esec viitor e ca suntem deprimant de asemanatori cu rusii... Increderea in Biserica scade sau creste in Europa in raport cu increderea in celelalte institutii ale Statutului, cu alte cuvinte cand nu are cine sa te ajute... Dumnezeu cu mila! Iar institutia Bisericii este la fel de  oportunista ca si un partid politic. Si la rusi, si la noi din pacate, dupa cum am vazut chiar in ziua ultimelor alegeri prezidentiale...
Unii l-au considerat pe Kolea un Iov modern, care sta si indura ca boul in jug pentru ca stie Doamne-Doamne de ce. Ar fi valabil daca in cazul asta Doamne-Doamne e format dintr-un complex de institutii ce actioneaza concertat in care ar avea o incredere oarba chiar daca ele ii pun la incercare rabdarea si puterea de a indura, dar stie de la inceput cu ce monstru se lupta. Pentru mine, Kolea e o dureroasa metamorfozare a omului revoltat in Sisif.
E cazul sa ma opresc cu Rusia lui Putin. E un film care te rascoleste sufleteste, mai ales ca estic locuitor al Europei, cel putin pentru cateva ore, pana cand trece nodul din gat, eventual diluat intr-o vodca, pana cand se scurge indignarea, pana dispare si senzatia de neputinta si spui "bine ca sunt aici, nu acolo... totusi".
Si, ajungand in Romania noastra, la cinematograful Studio unde filmul a fost proiectat acum vreo luna, uitati ce au patit oamenii care au vrut sa-l vada. Cinefil in fabula, cum ar spune Eco! Pai nu-i mai util pentru sanatatea mentala sa incerci cat mai mult sa stai in afara sistemului, oricare ar fi el si sa-l observi ca pe o creatura bizara de pe margine, de la distanta de siguranta?!

No comments:

Post a Comment