Friday, 27 February 2015

Un om si pisica lui


James Bowen - Un motan pe nume Bob

Puteam sa rezist privirii motanului Bob de pe coperta?! Iubesc animalele si, chiar daca sunt mai degraba a dog person, nu aveam cum sa trec cu nepasare pe langa o carte ce torcea aruncand de pe raft priviri plictisit-ispititoare in jur.
James Bowen nu este scriitor, ci un artist de strada ce a trecut prin tot felul de experiente extreme, de la dormitul prin cotloane dubioase ale Londrei pana la dependenta de heroina. In 2007, cand isi incepe povestea, tocmai intrase intr-un program de dezintoxicare. In ciuda nesigurantei mesei de a doua zi, are permanent cu el cand pleaca de acasa o cutie de  biscuiti pentru pisicile si cainii intalniti, "resturi plutitoare ale orasului" ca si el, spirite inrudite, vagabonzi pe langa care lumea trece nepasatoare. Cum sa nu prind imediat drag de un asemenea om?! James e un personaj ce mi-a amintit destul de mult de Llewyn Davis, eroul din filmul fratilor Coen. Ca si el, si-ar fi dorit sa devina un muzician cunoscut, se visa un al doilea Kurt Cobain, insa iata ca celebritatea a venit din cu totul alta parte. Nu a stiut niciodata sa se ataseze de oameni, in copilarie mutandu-se tot timpul de-a lungul si de-a latul Australiei, incapabil sa-si gaseasca un loc stabil si prieteni, fiind mereu "elevul nou" din scolile prin care a trecut, devenit un adolescent independent si inadaptabil. In momentul cand tot ei, oamenii, ii intind o mana, prin programul de dezintoxicare, James este gata sa-si asume responsabilitatea vietii, sa aiba grija de un prieten blanos, la fel de singur si infometat ca si el, pe deasupra bolnav, speriat si dezorientat.
Cartea este rezultatul unui interviu pe care un jurnalist i l-a luat lui James (are si o continuare) si a devenit imediat bestseller. Atunci cand imaginea motanului cu stapanul sau este sustinuta si de o poveste care face sa vibreze de bucurie sufletul iubitorilor de animale, succesul e garantat. Factorul cuteness nu e deloc neglijabil, doar el  asigura popularitatea filmuletelor cu pisici de pe YouTube si tot el m-a facut si pe mine sa cumpar acest volum :).
Din momentul intalnirii cu Bob, pe care il numeste astfel dupa personajul psihopat Killer Bob din serialul Twin Peaks pentru ca "Motanul meu era cam tot asa.Cand era fericit si multumit, nici nu-ti imaginai pisica mai tandra si mai linistita. Si cand il apucau hachitele, se transforma intr-un maniac, gonind ca disperatul dintr-un colt in celalalt al apartamentului", am inteles ca, desi planuieste sa-l tina doar vreo doua saptamani, pana il pune pe picioare, James nu se va mai desparti de el. "Motanul meu" e primul semn, am trecut prin asta, cand "cainele meu" era doar cainele pe care voiam sa-l fac bine si sa-l plasez. Cand te gandesti la el ca la "al tau", nu mai ai cale de intoarcere!
Se zice ca animalele de companie preiau ceva din caracterul stapanului. Nu stiu daca nu e cumva invers, animalele isi aleg omul simtindu-i compatibilitatea si slabiciunile. Bob pare sa confirme, si-a ales pe cineva cu care are multe in comun. Chiar daca nu sunt feriti de rautati si greutati, cu Bob alaturi James trece mai usor peste orice - dependente, saracie, incertitudinea materiala a zilei de maine, apoi imposibilitatea de a mai canta - si primeste sansa de a nu mai fi invizibil, de a nu mai fi perceput de trecatori ca un cersetor. Acum sincer, cui i-ati da mai degraba bani: unui cantaret cu o chitara sau unui cantaret cu o chitara in cutia careia sta ghemuit un motan roscat cu ochii verzi?!
Bowen nu se sfieste sa marturiseasca onest ca prezenta lui Bob i-a adus si avantaje. Unii au vazut in asta o forma de exploatare, probabil cei care nu au animale acasa si nu stiu cat sufera cand raman singure. "Exploatarea" lui Bob se traduce prin mangaieri din partea turistilor, admiratie, cate o jucarie sau o hainuta, forme de atentie carora le raspunde cu entuziasm. Eu tot ce vad este complicitate si prietenie, de exemplu aici:

(imagine de pe pagina de  Facebook a celor doi)

Cand vorbim despre animalele noastre, vorbim de fapt despre noi, printre altele si despre neincrederea in semeni si increderea in iubirea si puritatea necuvantatoarelor, despre teama de a nu fi raniti, alegand prietenia sigura a patrupedelor. Stim ce inseamna generozitatea cu care ele ne invata sa ne depasim traumele psihice si inhibitiile, ajutandu-ne sa interactionam social mai usor, asa cum ne invata multe si despre sinceritate, entuziasmul de a trai, puterea de a rezista in fata bolilor, cu privirile lor stoice, dar la fel de pline de iubire si incredere ca omul lor va face o minune si totul va fi ca inainte.
Este o carte pe care mi-ar placea sa o citeasca toata lumea, indiferent de preferinte literare (oricum nu are rost sa o priviti cu exigenta literara, mai degraba e un reportaj despre o prietenie frumoasa care se citeste cu garda jos si cu organul critic in hibernare). E de neratat pentru iubitorii de pisici, ce ar putea regasi entuziasmati in Bob ceva din felinele lor, dar nu numai, si daca aveti alte animale, tot  ofera ceva din povestea frumoasa a propriei noastre prietenii. Iar daca nu aveti un animal de companie, cititi-o oricum, e o carte ce va poate face sa zambiti. Nu garantez ca la sfarsit nu va veti gandi serios sa va luati unul si aveti de unde alege, mai ales la noi, sunt atatea animalute triste si singure care asteapta doar un semn de afectiune pentru a se transforma in prieteni devotati pe viata...

No comments:

Post a Comment