Wednesday, 25 March 2015

Cum a ucis Tsangari gorila


Attenberg (2010)

Cinematografia greceasca mi-a oferit de-a lungul timpului motive de surprindere si confuzie, o deruta admirativa generata de absurdul scenariilor, de jocurile stranii la care isi invita spectatorii. Pornind pe urmele lui Dogtooth, filmul pe care l-as numi oricand m-ar intreba cineva care este preferatul meu din Grecia, l-am regasit pe Yorgos Lanthimos (regizorul lui Dogtooth si Alps) ca actor in rol secundar in filmul Athinei Rachel Tsangari, care parca-si doreste sa desfiinteze toate cliseele de imagine ale tarii. 
Suntem intr-un oras industrial asezat la poalele unui munte arid, un loc innorat, ploios si cenusiu, invaluit in fumul emis continuu de furnale, cosuri, instalatii, care nu se potriveste deloc cu imaginea de vacanta a Greciei. Aici locuieste Marina, impreuna cu tatal sau, fost arhitect, acum pacient incurabil al spitalului din localitate, preocupat de viitorul sentimental al fiicei. Pana la 23 de ani, ea nu a simtit nici o atractie, limitandu-se la invatarea sarutului de la singura prietena, Bella, mult mai experimentata intr-ale sexului. Dar pe Marina nu o atrag nici barbatii, nici femeile si simte repulsie si frica la gandul apropierii fizice. Pasiunea ei se indreapta mai degraba spre studiul vietii animalelor, devorand documentarele lui David Attenborough, caruia regizoarea ii aduce un omagiu. Sunt secvente in care-l vedem pe cercetatorul englez apropiindu-se precaut de gorile si aceeasi precautie se intuieste apoi in modul cum Marina abordeaza prima ei relatie. Este ceva paradoxal si straniu in felul cum tanara lipsita de instincte sexuale si senzualitate este fascinata de corporalitate, de expresie si gestica, de simbolistica miscarii trupului.
Intuiesc ca intentia Athinei Rachel Tsangari (coproducatoare la Dogtooth) a fost o incercare de documentar al naturii umane, s-a considerat un Attenborough care se apropie cu prudenta de specia umana, o studiaza in mediul ei, cu factorii si relatiile de cauzalitate dintre individ si mediu sau dintre individ si ceilalti indivizi. Ca intr-un documentar despre animale, unele gesturi pot parea inexplicabile, ilogice pentru privitorul din fata ecranului, cum ar fi de exemplu coregrafia pe care Marina si Bella o executa intre secvente. Am incercat sa o vad ca pe o analogie, ca pe o concluzie a momentului anterior sau o introducere la scena urmatoare, dar nu am reusit, mi-a ramas in continuare inaccesibila, ermetica. Presupun ca nici scenarista nu le-a gandit cu un sens precis sau, daca a facut-o, nu a reusit deloc sa-l transmita. Aici e diferenta dintre Attenberg si Dogtooth, ceea ce face din al doilea un film bun. In absurdul lui, are consecventa si continuitate, opereaza cu aceleasi definitii, fara sa le schimbe de la un cadru la altul. In ambele, prezenta tatalui are rolul de a crea singura realitate cunoscuta, chiar daca intr-unul este tiranica si dominatoare iar in altul protectoare si formatoare.  Ambele productii isi observa protagonistii printr-un stil de filmare similar, insa Lanthimos  foloseste ciudatenia ca pe un atu, dizolva incordarea in umor si creeaza simboluri puternice, cu semantica in rol principal.
Aici puzzle-ul ramane cu piese lipsa, da senzatia de incomplet, de "n-a stiut nici creatorul prea bine ce a vrut sa spuna". In mare, am prins ideea, nu e nevoie de un plot propriu-zis pentru a crea o stare, sunt multe filme care au facut asta bine, dar lui Attenberg ii lipseste nu doar emotia. Personajele se dizolva intr-un cadru tern si plictisitor asupra carora camera zaboveste prea mult, se mizeaza pe soc, pe intrigarea privitorului, intr-o regie rece, distanta, lipsita de ajutorul unui scenariu sau a decorurilor, executata cu o privire de antropolog plicstit de a fi studiat prea mult tribul uman. 
Este ca si cum Attenborough, ca sa ne ajute sa intelegem mai bine gorilele, in loc sa ne  povesteasca frumos de ce se manifesta asa cum o fac, ar fi luat una dintre ele, i-ar fi facut o disectie si ar fi avut pretentia ca ne-a spus tot ce vrem sa stim despre ea. Si apoi ar fi facut cativa pasi de dans grotesc si inexplicabil langa cadavrul ei.

No comments:

Post a Comment