Tuesday, 24 March 2015

Privire pe fereastra literaturii


Julian Barnes - Pe fereastra 

Pe langa eseul despre care va spuneam data trecuta, cartea contine inca saisprezece si o povestire.  Barnes scrie cu entuziasm si fara pretiozitate, asa cum o fac bloggerii mei literari favoriti, care s-au cam lenevit si posteaza destul de rar (cei care nu au renuntat de tot), cu bucuria si vioiciunea unui cititor pasionat.  Pe Penelope Fitzgerald, careia ii dedica primul text al volumului, nu o cunosc, dar mi-a dat destule argumente sa doresc sa o fac. Mi-a trezit curiozitatea cu modul de abordare a fundalului si mediului ca o rama in care isi invita cititorii impreuna cu personajele, pe picior de egalitate, si cu o afirmatie preluata dintr-un contemporan care spunea ca experienta citirii unui roman de Penelope Fitzgerald este ca mersul intr-o masina de lux unde dupa cativa kilometri descoperi ca "vine cineva si arunca volanul pe fereastra". Esti adus intr-o situatie si pus sa te orientezi singur. Daca mai pun la socoteala caracterizari precum "surprinzator de aforistica" si "imprevizibil de amuzanta", simt ca e o provocare literara la care vreau sa particip, sper sa o vad tradusa in romana curand.
Nu acelasi lucru se intampla cu Ford Madox Ford,  rasfatatul cartii, cu trei eseuri dedicate, din care intuiesc un personaj antipatic, un mitoman grandoman ce ma descurajeaza sa-i patrund in mintea literara. Stiu eu de ce nu vreau sa cunosc "pe viu" autorii care imi plac, ma tem sa nu descopar indivizi dezagreabili care sa-mi influenteze negativ receptarea cartilor.
Privirea lui Barnes este una in ambele sensuri: sunt fragmente in care ne uitam pe fereastra spre literatura si gasim interpretari ale creatiei, dar si din afara inauntru, dinspre literatura catre oameni. Vedem un Kipling autor de rapoarte asupra drumurilor si hotelurilor, cu povestea lui de dragoste pentru Franta, tara in care si-a pierdut fiul in primul razboi mondial, pe Mérimée ca inspector al monumentelor si salvator al patrimoniului francez si pe Fénéon, critic de arta influent in Parisul inceputului de secol trecut, detinatorul singurei galerii de arta apreciate de Matisse, dar si lucrator la Oficiul de Razboi si anarhist plasator de bombe cu un salvator simt al umorului care, intrebat de judecator despre o discutie cu alti anarhisti in spatele unei lampi de gaz, a ripostat calm: "Imi puteti spune, Monsieur le Président, care dintre partile unei lampi cu gaz este spatele?", observatie ce i-a adus achitarea. Cred ca o sa-i citesc Stirile din trei randuri, exemplele date de Barnes, fapte diverse de inceput de secol, dau o imagine a epocii concisa, ironica si amuzanta.
Mi-a confirmat parerea proasta despre Houellebecq, autorul care atunci cand vrea sa construiasca dialoguri tine discursuri, adopta anti-mediatizarea ca strategie de mediatizarea si epateaza prin insolenta si provocari: "Cand l-a vizitat intervievatorul (de sex femeiesc) de la Observer, s-a imbatat cui, s-a prabusit cu fata in mancare si i-a spus ca nu-i mai raspunde la alte intrebari decat daca se culca cu el."
Am pus pe lunga lista a cartilor de citit in vreo trei vieti, daca le-as avea, ciclul Rabbit al lui Updike si povestirile lui Lorrie Moore, o scriitoare de proza scurta ce imbina umorul cu macabrul.
Voiam sa va spun ceva si despre provestirea in trei parti inclusa in volum, Omagiu lui Hemigway, inspirata de Omagiu Elvetiei, despre un scriitor in trei etape ale vietii, dar mai bine invit anglofonii sa o citeasca singuri aici, pe site-ul revistei The New Yorker, unde a fost publicata prima oara. Si eseurile au aparut anterior, in reviste ca New York Review of Books, London Review of Books si Guardian.
Eu sunt un cititor cuminte, chiar si textele fara legatura intre ele le parcurg in ordinea in care-mi sunt prezentate. Daca as fi stiut starea generata de ultimul eseu, Reglarea suferintei,  cred ca as fi citit povestirea la sfarsit, ca un desert, pentru a nu inchide cartea dupa cel mai deprimant fragment... Dar poate nu intamplator coperta editiei aparute la Nemira infatiseaza un hublou prin care suntem invitati sa privim. M-a dus cu gandul la un vas, de unde vezi, navigand prin literatura si prin viata, o lume in miscare, cu imagini interesante sau pe alocuri anoste din romane, calatorii, traduceri, poezie, ajungand pana la imaginile deloc confortabile ale pierderii cuiva drag, cu care se incheie cartea. Asta nu-i anuleaza deloc din meritul unei calatorii placute, avand ca ghid un scriitor cititor pasionat, care stie sa gaseasca puncte de interes mai putin vizitate de critica. Iar unele "exponate" asupra carora isi indreapta atentia (cum ar fi Edith Wharton) devin chiar mai atractive in prezentarea lui decat le-am gasit la incursiunea mea solitara prin lumea cartilor. Asa ca am retinut sugestiile de lectura si le pastrez undeva, intr-un colt al mintii, asteptand un clopotel sa sune cand le voi fi uitat deja si le voi gasi pe rafturile librariilor (ma gandesc mai ales la Penelope Fitzgerald si Lorrie Moore).

No comments:

Post a Comment