Monday, 30 March 2015

Un experiment


Die Welle (2008)

Vad ca nemtilor le reusesc destul de bine filmele inspirate de experimente sociale. Dupa ce acum ceva timp scriam despre Das Experiment, Die Welle ne pune in esenta in fata aceluiasi tip de concluzie, legata de sentimentul de solidaritate generat de apartenenta la un grup social ce poate impinge spre manifestari extreme, insa cu mici detalii care fac diferenta. Un profesor de la un liceu german, Rainer Wenger, constrans sa predea un curs despre autocratie in ciuda preferintei lui pentru anarhie, se hotaraste sa-l faca mai interesant printr-o aplicatie pratica in clasa, timp de o saptamana. Dupa ce grupul defineste principalele trasaturi ale sistemului de guvernare autocrat, se instituie noile reguli: elevii nu i se vor mai adresa cu "Rainer" ca pana atunci, ci cu "domnul Wenger", vor purta uniforme, nu vor raspunde neintrebati, urmand sa ridice mana pentru a-si anunta intentia de a participa la discutie, se vor ridica in picioare cand li se da cuvantul, dar si la intrarea profesorului in clasa.
Nu stiu cum mai e la liceu zilele astea, dar eu intr-o astfel de scoala m-am format, ca toate generatiile de inainte de '89. Nu gaseam nimic aberant sau prea constrangator intr-o disciplina de la sine inteleasa, era doar atitudinea normala, fara sa dea nastere la fanatisme. In film se pronunta cuvantul "fascism", se face apel la memorie, la istoria germana, elevii sustin cu tarie ca in Germania zilelor noastre un asemenea fenomen nu mai este posibil, doar pentru a vedea apoi cum clasa ajunge sa adopte unitatea de gandire, uniformizarea ca forma de distinctie si individualizare in raport cu neparticipantii la experiment. Se gasesc tot mai multe moduri de clamare a apartenentei la grup, de la salut la simboluri grafice, in timp ce elevii reticenti la noul curs, imbratisat cu entuziasm de majoritate, se (auto)exclud.
 Multi occidentali au zambit cu indulgenta si compatimire vazand nord-coreenii tavalindu-se de jale la moartea "parintelui". Au considerat ca plansul lor era doar o forma de protectie, pentru a nu risca sa sfarseasca in vreo mina nestiuta. Poate pentru unii, putini, e adevarat. Dar n-au inteles ca masele nu-si jeleau soarta de posibili condamnati, ci pe aceea de orfani. La noi nu a fost niciodata starea aceea de devotiune totala indusa poporului corean. Mai aveam o Europa Libera, erau bancuri, erau soparle, curentul era mai degraba unul subversiv, in care ne plangeam cu totii de mila, fara sa credem o clipa in zborul spre comunismul victorios, ii invidiam pe cei care fugeau din tara, nu-i compatimeam ca n-au inteles nimic din viitorul luminos ce ne astepta. In Coreea de Nord, toate usile au fost zavorate, propaganda si spiritul de competitie cu Sudul au functionat mult mai bine, au creat iluzia apartenentei la un grup favorizat, invidiat din afara, pe care o prezinta si filmul.
 Forta lui rezida in detalii si idei carora le dau glas chiar liceenii, un demers maieutic care, creandu-si propriul adevar, acumuleaza tensiunea si duce la finalul previzibil. Experimentul original desfasurat la o scoala din California, prezentat de Ron Jones in cartea The Third Wave, a fost intrerupt dupa patru zile, tocmai pentru ca risca sa scape de sub control. Ceea ce acolo s-a intrerupt, aici este dus pana la sfarsit. Jocul se transforma in amenintare, valul de entuziasm este din ce in ce mai tulburat de ura, capata acea solidaritate soldateasca de front ce imparte lumea in "tovarasi de arme" si ceilalti, dusmanii. E un film angoasant si n-are cum sa nu te treaca un frison nu atat cand vezi unde duce unitatea de gandire, functionarea ca un organism cu un singur creier, ci cand intelegi cat de usor poate sa ia nastere, chiar si intr-o lume care se bate cu pumnul in piept ca e suficient de informata cat sa nu repete greselile generatiilor dinainte.
Fara sa insiste prea mult pe ideologie, pe doctrina ori pe mecanismele ce favorizeaza instaurarea absolutismului, mentine un ton light, un limbaj accesibil si tinerilor nu foarte pasionati de stiinte sociale, se ocupa mai mult de receptarea consecintelor in randul adolescentilor. De aceea reprezinta o buna lectie de morala, educatie civica, sociologie si chiar politica, o proiectie potrivita pentru liceeni, pentru o intelegere a capacitatii de manipulare a maselor. Este foarte apropiat de modul de gandire, de problemele si preocuparile lor, incepand de la nevoia de acceptare, comunicare, identificare si mergand pana la crearea unei adevarate isterii, unde tiranul, forta de decizie, devine idol, parinte, prieten, dincolo de barierele ratiunii.           

No comments:

Post a Comment

Note: only a member of this blog may post a comment.