Wednesday, 15 April 2015

Nedreptatiti si frustrati


Relatos Salvajes (Wild Tales) (2014)

Fiecare dintre noi s-a simtit candva nedreptatit. Si invers, logic, am cauzat, poate fara sa ne dam seama, disconfort si iritare altora, fie din stangacie, fie din ignorarea unor norme, din neatentie sau rea-vointa ori pentru ca aveam dreptul legal sa o facem sau pentru ca ne enervau. Nu-mi place cand, in masina, un sofer imi taie imprudent calea, eventual mai si vocifereaza ca nu m-am dat deoparte din drum.  Ma enerveaza ca dreptul de a trai si a munci in tara asta se plateste scump si mai trebuie sa stau uneori si la coada ca sa le dau banii pe care nu vreau sa-i dau, m-ar fi intristat daca as fi considerat muzica vocatia mea si un profesor mi-ar fi spus ca nu o sa ajung prea departe, daca m-ar trada cineva in care am multa incredere, daca altcineva s-ar trezi ca are dreptul legal sa ma dea afara din casa. Dar in nici una din situatii, cele expuse sau altele, nu as considera violenta o solutie. Si nu o consider nicicum, mi se pare apanajul oamenilor incapabili sa-si justifice alegerile si actiunile prin cuvinte. Cand nu mai am replica, mai bine tac decat sa ridic mana la cineva.
Cele sase scurt-metraje care alcatuiesc Relatos Salvajes au un fir comun, acela al unor personaje ajunse la o limita dincolo de care gasesc posibila numai o rezolvare violenta, insa mi se pare prea subtire pentru a sustine un film unitar. Sunt sase secvente, fara legatura intre ele, cu personaje si situatii diferite. Prima, cea mai scurta, vazuta acum, dupa prabusirea avionului din Alpi, are ceva premonitoriu si macabru prin coincidenta situatiei. Urmatoarea e despre o razbunare sangeroasa intr-un restaurant, in a treia avem soferul de Audi mandru de masina lui in conflict cu un redneck dintr-o taraboanta, apoi un tip exasperat de amenzile platite pentru parcari neregulamentare, un tata ce incearca sa-si protejeze fiul care a comis un accident de circulatie cu victime si, in final, o mireasa care afla in ziua nuntii despre relatia iubitului ei cu o alta femeie. Pornind de la situatii aparent banale, fiecare dintre cele sase scenarii deviaza spre razbunari, chipurile senine sunt din ce in ce mai schimonosite de ura si de nevoia de a arata cine-i cel mai tare, intr-o acumulare tot mai grotesca de situatii, ce intra in zona kitch-ului la nunta din ultima povestire.
Filmul lui Damián Szifrón, mai bine zis filmele, nu mi-a(u) placut. Poate pentru ca nu m-a convins deloc stilul concentrat de scurt-metraj, nu a fost in masura sa redea, in cateva minute, metamorfozarea personajelor, ce par schitate sumar si cu trasaturi voit caricaturale. Poate pentru ca nu i-am inteles umorul pe care i-l lauda lumea si am vazut in loc doar tragismul, indivizi cu proveniente sociale diferite uniti de aceeasi rautate, de aceeasi indarjire de a-si "arata muschii", de a demonstra cine e mai tare, prin resursele ce le sunt la indemana: bani, bombe, avioane, masini, teroare psihica, otrava. Poate implicarea lui Almodóvar ca producator mi-a creat asteptari mari. Si poate aceasta viziune unilaterala, neagra, asupra oricarui aspect al existentei (casatorie, sistem, destin, justitie) ce nu imbie deloc la subtilitate, la nuantare, mi s-a parut prea monotona, mai ales ca filmul nu se distinge nici prin imagine, intr-o singura sceneta iese putin din cadrele obisnuite, nici prin originalitate. Am inteles ideea dupa primele doua, deja de cum incepe al treilea stii ca se lasa cu sange, vanatai, figuri incrancenate... Al cincilea fragment iese putin din tipar, insa modul in care se escaladeaza conflictul tine de aceeasi viziune sumbra a naturii umane, coruptibila si influentabila. In povestirile salbatice ale lui Szifrón omul este mai prejos de un animal salbatic. E la fel de primitiv in instincte, dar mult mai ingenios si sadic in modul de satisfacere a lor.
Felul in care scenariul intelege sa imbine ideile pesimiste despre rasa umana cu divertismentul pulp pe care nu l-am gustat deloc in context mi s-a parut o gluma proasta chiar si mie, care gasesc resurse de amuzament in  violenta pe ecran in cheie satirica, asa ca mirarea si confuzia mea in fata nominalizarii acestui film la Palme d'Or persista. E ceva ce mi-a scapat mie sau juriului care l-a propus?!

No comments:

Post a Comment

Note: only a member of this blog may post a comment.